PETRESCU 50 | De la Valentin Ceaușescu și calificarea la Coppa del Mondo, la tenismen în locul lui Năstase și Țiriac și omul de la care se așteaptă al patrulea titlu la CFR | GALERIE FOTO

Redactor:
Andrei Pal
PETRESCU 50 | De la Valentin Ceaușescu și calificarea la Coppa del Mondo, la tenismen în locul lui Năstase și Țiriac și omul de la care se așteaptă al patrulea titlu la CFR | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu schimbă prefixul a 5-a oară. SuperDan împlinește astăzi 50 de ani, dar, ghidându-se după motto-ul „Age is just a number”, spune că nu simte că are această vârstă. Sângele îi accelerează în vene și inima îi bate mai tare atunci când e pe bancă și dă indicații, „arând” spațiul tehnic așa cum o făcea în banda dreaptă atunci când era fotbalist.

Cu ocazia zile de naștere a antrenorului liderului CFR Cluj, ProSport a selectat o serie fotografii reprezentative ale carierelor de fotbalist și de antrenor din viața „Bursucului”. Steaua, perioada de glorie de la echipa națională, Chelsea, dar și cele mai importante momente din cariera de antrenor, toate sunt surprinse în fotografiile de mai jos:


Noiembrie ’89. Dan Petrescu la 22 de ani. „Bursucul”, la națională după victoria cu 3-1 obținută împotriva Danemarcei, alături de Silviu Lung, Rică Răducanu, Valentin Ceaușescu, Dănuț Lupu, Iosif Rotariu și Ioan Ovidiu Sabău. FOTO: Mediafax.


Dan Petrescu, Gică Hagi și Gică Popescu într-un meci Chelsea – Galatasaray din Liga Campionilor, în 1999. FOTO: Facebook/Gică Popescu


Septembrie 2009. Liga Campionilor, pentru prima dată ca antrenor. Dan Petrescu sărbătorind un gol al echipei sale, Unirea Urziceni, în egalul 1-1 cu VfB Stuttgart din grupele competiției. FOTO: Mediafax.


Noiembrie 2008. Dan Petresc și Mihai Stoica pe vremea când ambii erau în aceeași barcă. La Unirea Urziceni, cu care cei doi aveau să devină campioni un an mai târziu. În Gruia, la meciul CFR Cluj – Unirea Urziceni. Acum, 9 ani mai târziu, Dan Petrescu a revenit la Cluj ca antrenor al CFR-ului. FOTO: Mediafax.


Septembrie 2009. Dineu cu antrenori. Petrescu la o întâlnire a antrenorilor, desfășurată la UEFA. SuperDan, alături de David Taylor, secretarul general al UEFA la acea vreme, Felix Magath, Arsene Wenger, Michel Platini, Sir Alex Ferguson, Claude Puel, Didier Deschamps, Manuel Ferreira, Laurent Blanc, Giorgio Marchetti, Manuel Pellegrini, Abel Resino, Henk Ten Cate, Martin Jol, Leonardo, Bernard Challanades, Pierluigi Collina, Gerard Houllier, Walter Smith, Ciro Ferrara, Thomas Schaff și Andy Roxburgh. FOTO: AFP.


Colaj foto cu Dan Petrescu în tricoul Stelei, la finala Cupei Campionilor Europeni din ’89, 0-4 cu AC Milan (stânga). În dreapta, „Bursucul” pe vremea când îmbrăca tricoul lui Chelsea, într-un meci pe Stamford Bridge.


Dan Petrescu (dreapta jos), la echipa națională în 1994, la turneul final din SUA, unde România a ajuns până în sferturile competiției, fiind eliminată de Suedia.


Iunie 2009. „Explozie” de bucurie. Dan Petrescu ridică trofeul de campion deasupra capului, avându-i lângă el pe Giedrius Arlauskis, cu care lucrează și azi la CFR Cluj, și pe George Galamaz, oficial la FC Voluntari în prezent. FOTO: Mediafax.


Ultimul Mondial. Dan Petrescu, Constantin Gâlcă și Viorel Moldovan la finalul meciului România – Tunisia 1-1, de la Campionatul Mondial din 1998, găzduit de Franța. A fost ultima competiție de acest gen la care a participat România. În 2018 se vor împlini 20 de ani de la ultima participare. FOTO: Mediafax.


Iunie 2009. Apogeul. Dan Petresc, ridicat pe brațe de jucătorii Unirii Urziceni la decernarea trofeului de campioni. FOTO: Mediafax.


Septembrie 2007. SuperDan se pricepe și la tenis. Aici, făcând pereche cu Mansour Bahrami într-un meci demonstrativ jucat la Arenele BNR împotriva perechii Adrian Ilie – Ilie Năstase. FOTO: Mediafax.


Iulie 2002. Dan Petrescu, în centru, alături de Walter Zenga și Adrian Matei la numirea intalianului în funcția de antrenor la FC Național. Petrescu și Matei i-au fost secunzi. A fost prima experiență ca antrenor a „Bursucului”. FOTO: Mediafax.


Iulie 2015. Revenirea în fotbalul românesc, marcată cu trofeu. Dan Petresc, antrenorul echipei ASA Tg. Mureș, la festivitatea de premiere a Supercupei României, câștigată împotriva FCSB, la Constanța. FOTO: Mediafax.


Decembrie 2008. Adalbert Kassai îi îmânează lui Dan Petrescu premiul pentru antrenorului anului, la Gala Fotbalului Românesc. FOTO: Mediafax.


Prezent. Dan Petrescu alături de Iuliu Mureșan, în vară, la prezentarea oficială a antrenorului la CFR Cluj. FOTO: Mediafax.


Dan Petrescu, fost jucător al echipelor Steaua și Chelsea, salută spectatorii, înaintea meciului Chelsea Londra – Steaua București 0-0, din Liga Campionilor, desfasurat în Londra, pe Stamford Bridge. FOTO: Mediafax.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen