Partidul noului președinte al AFC Rapid a candidat la alegerile locale cu sloganul „Albim Sectorul 5!” Giuleștenii explică de ce l-au pus în fruntea clubului pe politician: „E rapidist vechi, provine dintr-o familie respectabilă”

Redactor:
Matei Udrea
Partidul noului președinte al AFC Rapid a candidat la alegerile locale cu sloganul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Diaconu provine dintr-o respectabilă familie de rapidiști, este un vechi susținător al echipei din Giulești și nu va implica fotbalul în bătălii electorale, promite AFC Rapid într-un comunicat publicat marți, pe contul de Facebook al falimentarei FC Rapid.

Mesajul transmis către rapidiști, lung și pacifist, vine după ce ProSport a publicat, luni, un articol în care îl prezintă pe noul președinte de onoare al AFC, controversatul politician Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită. Acuzat de rasism și xenofobie, Diaconu a fost – potrivit EVZ – jurnalist la Vocea Rusiei. Partidul său poartă un nume inspirat din formațiunea lui Vladimir Putin (Partidul Rusia Unită), e violent anti-NATO și anti-UE și susține public că România e victima unei conspirații a lui George Soroș și a Occidentului care vor să ne asuprească. Noul președinte al AFC Rapid, fost deputat PSD, e acuzat că are misiunea de a „remorca” în Parlament pesediștii cu probleme penale și că face politica Rusiei în România sub masca unui extremism naționalist.
Astă-vară, partidul lui Bogdan Diaconu a candidat la alegerile locale din București cu sloganul „Albim Sectorul 5!”, provocând un mare scandal de rasism.


Afișul electoral al PRU de la alegerile locale din vară, în Sectorul 5. FOTO: Aktual24.ro

Odată cu vestea instalării lui Diaconu în fruntea AFC Rapid s-a anunțat că echipa va primi finanțare, vor fi aduși sponsori și se vor face demersuri pentru a fi promovată „la excepțional” direct în Liga 3.

„Acestă situație ne cauzează greutăți în a ne configura un buget care să asigure condiții propice performanței”

Numirea unui personaj atât de controversat în fruntea AFC Rapid a generat reacții împărțite în mișcarea rapidistă. Unii suporteri au salutat oficializarea legăturii cu Diaconu ca pe un colac de salvare și au declarat deschis că orice sprijin e bine-venit pentru ca AFC să urce cât mai repede spre Liga 1. Destui au fost reticenți, făcând observația că AFC Rapid nu este, de fapt, adevăratul Rapid. Mulți alții au protestat, spunând că tocmai refuzul de a intra în combinații de culise a diferențiat mișcarea rapidistă, de-a lungul timpului, de celelalte echipei. Membrii Clubului Aristocratic Rapid, care susțin o altă echipă înscrisă în Liga 5 – la fel ca și AFC -, CSM CFR Mișcarea București, au protestat vehement și au amintit că Rapid nu a acceptat niciodată, nici în perioada comunistă, anexarea la interese politice.

 


AFC Rapid și Bogdan Diaconu au distribuit, pe conturile lor de Facebook, un clip video cu angajații de la echipa de fotbal cântându-i politicianului, ridicați în picioare, imnul vechiului Rapid

Totuși, indiferent că este sau nu o coincidență acest eveniment, trebuie menționat că această oficializare a relației dintre AFC Rapid și Partidul România Unită vine exact înaintea campaniei electorale pentru Parlament (alegerile vor fi pe 11 decembrie). Marți, noul președinte de onoare al AFC Rapid a anunțat, pe contul său de Facebook, că Partidul România Unită a strâns cele 200.000 de semnături necesare pentru a candida la alegeri.

După comunicatul „aristocraților”, prezentat luni, ProSport vă pune azi la dispoziție și comunicatul-replică al AFC Rapid. Suporterilor li se spune că Bogdan Diaconu e un vechi rapidist, dintr-o familie de tradiție, că are un unchi bogat, care e membru în Clubul Aristocratic, și se sugerează că situația financiară dificilă a AFC a dus la această asociere.

Iată mai jos textul:

„COMUNICAT

Dragi rapidisti,

In primul rand multumim celor care au fost alaturi de noi in acest inceput atat pe fosta potcoava a Giulestiului, cat si pe terenurile Ligii a V-a Bucuresti. Multumim si celor care nu ne-au putut sustine fizic, dar ne sustin moral fiind alaturi de noi in mediul online. De asemenea, multumim si celor care ne critica si ne ataca, mai mult sau mai putin argumentat, spunandu-le ca din criticile lor pertinente vom face tot posibilul sa extragem ceea ce este pozitiv. Nimeni nu este perfect, tot timpul viata ne ofera lectii noi! 
S-a inceput un drum lung, greu, cu multe obstacole, dar spiritul de lupta al Giulestiului ne ajuta sa depasim fiecare obstacol ce ne va sta in cale! S-a plecat la acest drum din dorinta de a duce mai departe un pic din ceea ce a insemnat acest simbol al fotbalului romanesc, Rapid Bucuresti. Suntem o echipa care este constienta ca s-a inhamat la ceva greu, dar nu imposibil, mai ales ca din ea fac parte atat juniori, fosti fotbalisti si fosti angajati ai societatii comerciale care din pacate este intr-o situatie juridico-economica aproape imposibil de remediat. Totusi transmitem ideea ca daca, printr-o minune, SC FC Rapid SA va fi reintegrata in circuitul economic, noi ne vom considera parte a acesteia si vom redeveni parte a acestei entitati. 
Fotbalul rapidist traieste acum vremuri foarte dificile, situatia fiind foarte confuza pentru multi, foarte multi dintre rapidisti. Multi nu stiu ce sa creada, nu stiu incotro sa se indrepte, dar din pacate, rezolvarea acestei nebuloase numai timpul o poate face. Nu ascundem faptul ca acesta situatie ne cauzeaza greutati in a ne configura un buget care sa asigure conditii propice performantei acestor copii minunati, copii care traiesc pentru fotbal si care ne-au adus etapa de etapa numai bucurii, dar incercam sa gestionam cat mai bine bugetul pe care il avem la indemana. 
Referitor la ultimele evenimente, numirea in functia de presedinte de onoare a domnului Bogdan Diaconu, tinem sa aducem urmatoarele precizari. Domnul Bogdan Diaconu este un vechi suporter al Rapidului, provine dintr-o respectabila familie de suporteri rapidisti, unchiul sau, domnul Marcel Diaconu este membru marcant al Clubului Aristocratic Rapid, este conducator al unei societati comerciale, Munplast SA, societate care in trecutul nu prea indepartat a sustinut financiar atat echipa de handbal feminin, cat si echipa de fotbal. Bogdan Diaconu a venit sa ajute, in limita posibilitatilor dansului, la fel cum unchiul sau a ajutat in trecut ceea ce inseamna Rapid. 
Numirea in acesta functie ONORIFICA a domnului Bogdan Diaconu nu are nicio legatura cu activitatea politica a dansului. Fiecare avem convingerile sale politice, dar cand suntem alaturi de Rapid avem o singura convingere, sa sustinem alb-visiniul! Asiguram suporterii rapidisti ca AFC Rapid nu este si nu va deveni un vehicul electoral al niciunui om politic, dar asta nu inseamna sa refuzam ajutorul oferit de cineva care si-a ales o cariera politica. N-am uitat de sloganul atat de drag rapidistilor, „Galeria lu” Rapid, n-a fost membra de partid!”. 
Speram ca aceste clarificari sa linisteasca emotiile rapidistilor atat de greu incercati in ultimii ani si promitem sa nu ne abatem de la drumul pe care l-am pornit de la inceput. Avem nevoie de sustinere pentru a le asigura conditii acestor capriori visinii, usa este deschisa oricaruia doreste sa ajute, dar in acelasi timp nu putem face rabat de la moralitate.
Asadar, proiectul merge mai departe conform spiritului Giulestiului, dorim sa aveti incredere in noi si sa ne sustineti asa cum poate fiecare. Impreuna vom razbi toate obstacolele si la final ne vom bucura cu totii ca s-a intamplat ceva minunat, ca Rapidul a revenit in elita fotbalului. 
Hai Rapid!

Echipa AFC Rapid Bucuresti

11.10.2016″

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele