VIDEO | Eclipsa de soare s-a văzut cel mai bine în… Feroe. Cum s-a întunecat cerul viitoarei adversare a României și cum au trăit fotbaliștii eclipsa

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu nouă zile înainte de meciul România – Insulele Feroe, din preliminariile Euro 2016, care va avea loc la Ploiești, feroezii au fost martori la unul dintre cele mai spectaculoase momente ale noului mileniu, o eclipsă totală de soare, care a întunecat total micuțul stat. Un timelapse realizat de televiziunea Sky a imortalizat perfect momentul

„Unul dintre cele mai bune locuri în care poți observa eclipsa de Soare care are loc pe 20 martie 2015 este Insulele Feroe, acolo unde Soarele va fi acoperit în proporție de 98% în timpul eclipsei”, nota site-ul Guardian joi, la câteva ore înaintea unuia dintre cele mai interesante evenimente astronomice din actualul secol. Coincidența face ca pe lângă eclipsa de soare, tot vineri, să fi fost data în care are loc echinocțiul de primăvară, dar și momentul în care a avut loc apariția unei Super Lune, fenomen astronomic care constă în suprapunerea fazei de Lună plină sau Lună nouă cu poziția Lunii la perigeul traiectoriei sale circumterestre. „Toate aceste trei evenimente se întâmplă extrem de rar laolaltă, iar un echinocțiu de primăvară care să aibă loc în luna martie odată cu o eclipsă de Soare în acest mileniu se va întâmpla doar de patru ori: în 2015, în 2034, în 2053 și în 2072″, a declarat astrologul Mihaela Bucovală pentru Adevărul.


Eclipsa în Feroe (stânga) și București (dreapta) în punctul maxim

Feroezii au rămas în beznă

Și, într-adevăr, odată cu apropierea punctului de maxim al eclipsei, Insulele Feroe a devenit un real punct de interes pentru cei interesați. Spre exemplu, televiziunea britanică Sky a instalat o cameră și a surprins într-un timelapse de toată frumusețea întreaga desfășurare a eclipsei. Modul în care feroezii au rămas „în beznă” este cel puțin spectaculos și ne aduce aminte de eclipsa totală din 1999 din România, care a avut vizibilitatea maximă în județul Vâlcea. Cu siguranță, viitorii adversari ai României de duminica viitoare (ora 19:00), din preliminariile CM 2014, au avut ce vedea, iar dacă se aflau la antrenament, acesta a fost cu siguranță întrerupt.

Bavarezii s-au pregătit de tragerea la sorți uitându-se la eclipsă

Nu doar feroezii au fost atenți la eclipsa de soare, ci și jucătorii lui Bayern Munchen. Gotze, Rode, Bernat, Reina, Schweinsteiger sau Xabi Alonso au urmărit cu interes ceea ce se întâmplă pe cer, chiar înainte de tragerea la sorți pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor, unde bavarezii vor juca împotriva lui Porto. Glumele au fost, totodată, la ordinea zilei pe Twitter, contul oficial al firmei de pariuri Paddy Power realizând în Photoshop o imagine a eclipsei peste care au suprapus fața lui Kolo Toure, fundașul lui Liverpool.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele