Turcia noastră: 1 km și 300 de oameni!** Bașpunar, locul parcă blestemat unde turcii au rezistat peste 700 de ani: „Suntem aici de pe vremea lui Osman Pașa”

Bașpunar este singurul sat din România locuit în exclusivitate de turci. 335 de oameni trăiesc în localitatea aflată la 60 de kilometri de Constanța
Turcii, majoritatea pensionari, au o singură sursă de apă potabilă: o cișmea din 1278

Îți întinde mâna și te invită să iei loc lângă el pe treptele a ceea ce pare a fi un magazin părăsit demult. Zâmbește cald, iar ochii săi de un albastru diluat te fixează: „Bine-ați venit în micul Istanbul„. Mammuth are peste 70 de ani și pe toți i-a petrecut aici, în satul Fîntîna Mare sau Bașpunar, cum îi spune încă bătrânul. Din vârful minaretei se aud ultimele acorduri ale rugăciunii „Thuhr”, a doua a zilei în religia musulmană. Imediat după ce sunetul dispare, rămâne un fâșâit iritant într-o neconcordanță totală cu locul în care te afli. Se stinge și el, iar singurul lucru care mai perturbă liniștea satului e zgomotul celor câtorva gâște din preajmă.

Lingura de pe fundul mării

Fîntîna Mare e la 60 de kilometri de agitația din Constanța, undeva lângă granița cu Bulgaria. E singurul sat din România locuit în totalitate de turci. Nu sunt mulți, ci doar 335 de suflete, după cum spune ultimul recensământ. În urmă cu cinci ani, autoritățile locale au vrut să transforme locul într-un muzeu în aer liber. Tradițiile turcești sunt păstrate perfect în acest colț de țară și s-a încercat chiar introducerea satului în patrimoniul UNESCO. „Nu s-a aprobat, cine-i mai înțelege și pe ăștia cu politica lor. Ei se ceartă și nouă ne e rău”, spune mâhnit Mammuth, în timp ce își aranjază șapca așezată anapoda pe cap. E de un roșu murdar, iar inscripția PSD+PC arată că micile spăgi electorale ajung peste tot. Zâmbești.

6 poze
Vezi galeria foto

Venind dinspre comuna Independența, pentru a ajunge în Bașpunar cobori într-o vale adâncă. De la distanță, satul are forma unei linguri pe care cineva a aruncat-o cu ochii închiși printre dealurile Dobrogei. „Înainte, satul nu era în vale, ci pe deal”, spune Sebatin, un reprezentat al comunității turce. „Pe locul în care stau acum casele era apă. Ea s-a retras și oamenii s-au mutat mai jos. Și acum, când cineva sapă o fântână sau un puț, la 6-7 metri adâncime dă de nisip”, continuă acesta.

Apă doar de la cișmea

Zâmbești din nou. Acum amar, pentru că paradoxurile par să se țină lanț în Bașpunar. Într-un loc acoperit cândva de apă nu există apă potabilă! Singura sursă pentru localnici este cișmeaua de lângă moschee. „E din 1278, să știți! De atunci e! A fost renovată anul trecut de către un om înstărit din Ankara. A făcut-o în memoria mamei lui care s-a născut aici, la noi”, spune Hussein, un bărbat în vârstă, dar mult mai în putere decât Mammuth. Dintr-o casă mai degrabă sărăcăcioasă ies câțiva copii. Nu par să aibă mai mult de 4-5 ani și niciunul dintre ei nu vorbește românește. „Turca o învață acasă, iar limba română la școală”, explică Hussein. Mai toți tinerii din Bașpunar pleacă însă din sat. Acum, 60 la sută din localnici sunt pensionari, iar tinerii de 20-30 de ani sunt o raritate. „Merg la mai bine. Unii rămân în țară, la Constanța, alții pleacă în Turcia sau în Germania”, spun cu un ameste de mândrie și tristețe oamenii din sat.

Echipă de fotbal și ajutoare

În satul dobrogean locuit doar de turci a existat până anul trecut și o echipă de fotbal. Mammut arată spre terenul pe care evolua formația locală. „Parcă Viitorul Fîntîna Mare îi spunea”, completează Hussein. Terenul e așezat cum nu se putea mai bine. Dealurile sunt înclinate perfect, parcă puse cu mâna, pentru a da senzația unor tribune. Lipsește din macheta arenei doar o singură peluză. Fără ca imaginația să deformeze realitatea, vezi că rămășițele de iarbă sunt împărțite frățește de patru cai, iar una dintre porți stă să cadă. Se mai pot observa doar câteva urme de var în locul în care ar trebui să fie careul mare. Sunt șterse, la fel ca imaginea satului. „N-au mai fost bani și echipa a fost desființată. Ideea de a avea fotbal aici, în sat, a fost a unui băiat din Constanța. El aducea echipament, el plătea arbitrii și tot el mai aducea câțiva băieți de la firma sa să joace. Era frumos…”, spune Hussein. „Dealurile alea de seamănă a tribune erau pline! Mai ales când era meciul dintre echipa din Independența și cel din Bașpunar. Un fel de derby local”, povestește și Marius Ștefan, viceprimarul comunei de care aparține satul turcilor.

„Suntem aici de pe vremea lui Osman Pașa”

În discuția născută ad-hoc despre viața de dincolo de moarte își face loc și o vorbă despre istoria locului. La fel de neașteptat. „Noi suntem aici de pe vremea lui Osman Pașa și aici vom rămâne mereu”. Locuitorii din Bașpunar sunt turci prin obiceiuri și tradiție, iar buletinul îi identifică drept cetățeni români. În liniștea profundă din Dobrogea, zilele seamănă între ele. Bătrânii îi privesc pe cei mici cum cresc și apoi pleacă la mai bine, iar aceștia întorc mereu fața către micuța comunitate care i-a format. Micuța bucată turcească din România.

29 de mii de turci trăiesc în România, cei mai mulți dintre ei fiind în județul Constanța unde reprezintă 3 la sută din întreaga populație