Totul despre adversarele României din grupa E a preliminariilor CM 2018. Cum s-au descurcat „tricolorii” împotriva viitorilor rivali la calificare. Statisticile care ne confirmă faptul că suntem favoriți la primul loc

Totul despre adversarele României din grupa E a preliminariilor CM 2018. Cum s-au descurcat
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a făcut o analiză asupra viitorilor adversari ai naționalei României din preliminariile CM 2018, iar statisticile indică faptul că tricolorii au un bilanț pozitiv împotriva celorlalte naționale, singura excepție fiind cea a Kazahstanului, cu care nu s-a mai întâlnit până acum în vreun meci oficial sau amical.

DANEMARCA

Preliminariile pentru CM 1958 au fost primele la care a participat. De-atunci a luat parte la toate celelalte care au urmat, cu excepția celor din 1962, pentru Chile. A izbutit să se califice doar la 4 turnee finale: 1986, 1998, 2002 și 2010. Cea mai bună performanță a izbutit-o în 1998, în Franța, când a ajuns în sferturi. Bilanț la turneele finale: 16. 8. 2. 6. 27-24. 18 (locul 26 all-time).

La ultimele preliminarii, cele din 2014, s-a clasat pe locul 2, după Italia, dar înaintea Cehiei, Bulgariei, Armeniei și Maltei. Într-o ierarhie a locurilor 2 însă s-a clasat pe ultimul loc, ceea ce nu i-a mai dat dreptul de a susține meciuri de baraj.

Bilanțul direct cu România: 9 confruntări, 4 victorii românești, 2 egaluri, 3 victorii daneze.

De trei ori România și Danemarca s-au mai aflat în aceeași grupă preliminară: pentru Euro 1976 (rezultate, Danemarca – România 0-0 și România – Danemarca 6-1), când niciuna nu s-a calificat; pentru CM1990 (rezultate, Danemarca – România 3-0 și România – Danemarca 3-1), când România s-a calificat la turneul final al CM din Italia (Danemarca a fost pe locul 3); pentru Euro 2004 (rezultate, România – Danemarca 2-5 și Danemarca – România 2-2), când Danemarca s-a calificat pentru turneul final al CE din Portugalia (România a fost pe locul 3).

De ultimul meci împotriva danezilor ne leagă o adevărată dramă, după ce în 2003 naționala a ratat calificarea pentru Euro 2004, după ce danezii au smuls un egal la ultima fază a partidei, atunci când fundașul Martin Laursen l-a învins pe Lobonț după o fază suspectă de henț

POLONIA

Preliminariile pentru CM 1958 au fost primele la care a participat. Cu excepția edițiilor 1930, 1950 și 1954, a participat la toate edițiile de Mondiale, calificându-se la 7 turnee finale: 1938, 1974, 1978, 1982, 1986, 2002 și 2006. Cea mai bună performanță o reprezintă cele două bronzuri câștigate în 1974 și 1982. Bilanț la turneul final: 31. 15. 5. 11. 44-40. 35 (locul 15 all-time). La ultimele preliminarii, cele din 2014, s-a clasat pe locul 4, după Anglia, Ucraina și Muntenegru, și înaintea Moldovei și San Marino.

Bilanțul direct cu România: 33 confruntări, 14 victorii românești, 15 egaluri, 4 victorii poloneze.

O singură dată România și Polonia s-au aflat în aceeași grupă preliminară: pentru Euro 1996 (rezultate, România – Polonia 2-1 și Polonia – România 0-0), când România s-a calificat pentru turneul final al CE din Anglia (Polonia a fost pe locul 4).

MUNTENEGRU

Preliminariile pentru CM 2010 au fost primele la care a participat, clasându-se pe locul 5, după Italia, Irlanda, Bulgaria și Cipru, fiind doar înaintea Georgiei. La ultimele preliminarii CM, s-a clasat pe locul 3, după Anglia și Ucraina, și înaintea Poloniei, Moldovei și San Marino.

Cu România s-a întâlnit o singură dată, în calitate de starring-partner înaintea lui Euro 2008, pierzând în Ghencea cu un categoric 0-4.

ARMENIA

Preliminariile pentru CM 1998 au fost primele mondiale la care a participat. Înaintea lor a luat parte și la cele europene din 1996. Cea mai bună clasare a avut-o la cele pentru CM 1998, când a ocupat locul 4. Nu s-a calificat niciodată la vreun turneu final. La ultimele preliminarii CM, s-a clasat pe locul 5, după Italia, Danemarca, Cehia și Bulgaria, fiind doar înaintea Maltei.

Bilanțul direct cu România: 3 confruntări, 2 victorii românești, un egal.

O singură dată Armenia și România su aflat în aceeași grupă preliminară, cea pentru CM 2006 (rezultate, Armenia – România 1-1 și România – Armenia 3-0), când niciuna nu s-a calificat (acel egal ne-a privat de accederea în baraj).

Anghel Iordănescu nu își aduce aminte cu prea multă plăcere de ultimul meci al naționalei împotriva armenilor. Ultimul meci la națională pentru actualul selecționer a fost pe 17 noiembrie 2004 și s-a terminat cu un rezultat rușinos consemnat în istoria primei reprezentative.

Armenia, care era la un nivel inferior celui de acum, a remizat la Erevan, scor 1-1, cu naționala României. La două zile de de la meci, Iordănescu și-a anunțat demisia de la echipa națională, încheind cel de-al doilea mandat, unul în care a ratat calificarea la Euro 2004 și a compromis-o pe cea la CM 2006.

Era o perioadă în care haosul care se instalase la echipa națională. Erau vremurile în care Mutu își petrecea nopțile din cantonament prin baruri și reușise să-i atragă după el și pe alții, gen Lobonț sau Neaga, depistați într-un club înaintea meciului cu Macedonia, de la Craiova.

Ultimul meci la națională pentru Anghel Iordănescu a fost pe 17 noiembrie și s-a terminat cu un rezultat rușinos consemnat în istoria primei reprezentative.

Citeste mai mult: adev.ro/netz9f

KAZAKHSTAN

Între 1992 și 2002 a făcut parte din Confederația Asiatică, fiind transformată peste noapte de interesele lui Platini în „țară europeană” și vârâtă astfel în UEFA. A participat la patru preliminarii ale CM, la cele din 1998 și 2002 ca asiatică și la cele din 2006 și 2014 ca europeană, neizbutind vreodată să se califice șa vreun turneu final.

La ultimele, cele pentru 2014, s-a clasat pe locul 5, după Germania, Suedia, Austria și Irlanda, fiind doar înaintea Feroe. Nu s-a întânit vreodată cu România.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…