„Știi tu cine e antrenorul echipei naționale? Știi!?” Daum, reacție violentă când a fost anunțat că ar putea fi înlocuit cu Contra. Când are loc întâlnirea decisivă cu Burleanu: „L-am sunat și nu am dat de el”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Christoph Daum s-a întors, miercuri, în România pentru a discuta cu Răzvan Burleanu detaliile ruperii contractului cu FRF, iar neamțul de 63 de ani a fost foarte nervos în momentul în care a fost anunțat că șefii fotbalului românesc au de gând să-l înlocuiască cu Cosmin Contra. Întâmpinat de jurnaliști pe aeroport, Daum s-a declarat dezamăgit de faptul că a aflat din presă că nu va continua pe banca primei reprezentative și a dezvăluit că Răzvan Burleanu nu i-a răspuns la telefon.

Selecționerul a asistat, marți seară, la meciul dintre Bayern și Anderlecht, în care i-a urmărit la lucru pe Stanciu și Chipciu, iar când s-a întors în țară veștile proaste au venit una după alta. După ce a aflat că cei din Comisia Tehnică a FRF au decis că e mai bine să plece, Daum a fost înștiințat că FRF e la un pas să-l numească pe Contra selecționer, iar știrile nu i-au picat foarte bine.

Germanul s-a enervat, a pus tunurile pe Comisia Tehnică, despre care spune că nu are puterea de a lua decizii și s-a răstit la jurnaliștii care l-au așteptat la aeroport: „Sunt antrenorul echipei naționale, desigur. Știți pe cineva care e? Știi tu pe cineva care e antrenorul echipei naționale? Știi!? (n. red – întrebări adresate unui reporter). Viitorul meu în România arată bine, este o vreme fantastică, o țară minunată și am o mulțime de prieteni aici. Nu știu nimic despre contract, nu depinde de mine. Suntem doar angajați, e un șef peste noi, un președinte care va lua decizia…Cel mai important e ce vor decide președintele și cei din Comitetul Executiv.

Am fost surprins și dezamăgit de știrile venite din partea Comisiei Tehnice, acum două luni spuneau că am făcut o treabă fantastică și că vrem să continuăm până în 2020, iar acum spun total opusul. Sunt surprins, dezamăgire nu e cuvântul potrivit. Nu cred că mai avem o înțelegere comună, așadar trebuie să spun că această Comisie Tehnică nu are dreptul să ia decizii”, a tunat Daum.

Daum a anunțat că se va întâlni joi cu Burleanu: „Familia mea din Germania a citit că sunt concediat, așa că l-am sunat pe președintele FRF. Nu am dat de el. Nu mi-a venit să cred că într-o țară civilizată poți afli informația asta din presă. Voi vorbi cu Răzvan Burleanu. Zilele astea n-am vorbit, pentru că am fost plecat, dar am discutat înainte să plec și am stabilit că azi, când ajung în România, voi găsi înțelegere.”

La capătul unei campanii dezastruoase, Daum e așteptat de Burleanu pentru a rezilia contractul care-i expiră, oricum, după meciul cu Danemarca (9 octombrie). Cel mai probabil, neamțul numit selecționer în vara lui 2016 va primi salariul pe ultimele două luni ale înțelegerii, adică aproximativ 90.000 de euro.

Imediat după ce Daum și Burleanu se vor înțelege, FRF va anunța numele noului selecționer, care, în proporți de 99%, va fi Cosmin Contra.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele