Sârbul Tadic și clemența adversarelor de la punctul cu var. Ziua în care Rică Răducanu a ghicit colțul și a prins mingea

De-a lungul istoriei, naționala noastră a ratat penalty-uri (nu intră în discuție loviturile de departajare) în 12 partide. De partea cealaltă, până la meciul cu Serbia, adversarele noastre rataseră asemenea lovituri în doar opt partide. Astfel că TadiÇ a mai echilibrat puțin balanța, raportul fiind acum de 9 la 12.

Interesant că din cele 9 meciuri în care am beneficiat de „clemența” adversarelor de la punctul cu var, o singură dată am pierdut, într-un amical din 1925, cu Turcia la București (scor 1-2). Am mai pierdut o dată, tot într-un amical, la 01.09.1935, în Suedia (scor 1-7), numai că acela a fost singurul meci din istoria noastră în care atât noi, cât și adversara am ratat câteun penalty.

Contextul ratării de-acum al lui TadiÇ a semănat întrucâtva cu cea petrecută la un meci cu Ungaria la București, de la 14.05.1972, din cadrul „sferturilor” Campionatului European. Pe-atunci, sistemul de desfășurare al acestei competiții era diferit de cel de astăzi. Astfel, după ce câștigasem o grupă dificilă, unde le-am avut adversare pe Cehoslovacia, Țara Galilor și Finlanda, ajungând astfel în sferturile de finală, sorții ne-au pus față în față cu Ungaria, care la rându-i câștigase o altă grupă. Urma o dublă manșă eliminatorie, ca în cupele europene inter-cluburi, cu diferența că nu conta numărul de goluri în deplasare, așa încât în cazul unor rezultate echivalente urma un al treilea meci de baraj, pe teren neutru. Cine trecea mai departe ajungea între primele patru echipe ale continentului, semifinalele, finala mică și finala urmând să se joace ca un fel de turneu final într-o singură țară (atunci Belgia).

În prima manșă, izbutisem pe stadionul Népsport din Budapesta un dătător de speranțe 1-1. Numai că la retur, pe un stadion „23 August” arhiplin (de fapt întreg Bucureștiul era conectat total la meci, în timpul celor 90 de minute arătând a oraș părăsit, căci aproape nimeni nu mai era pe străzi), prima repriză a fost groaznică pentru ai noștri. Cu puțin înaintea finalului ei, scorul era 2-1 pentru unguri și un ultim contratac al lor s-a încheiat cu un henț în careu al lui Niculae Lupescu (tatăl „Kaiserului”). Lajos Kocsis a executat penalty-ul, dar „Rică” Răducanu a ghicit colțul, prinzând mingea. La 1-3, meciul ar fi fost jucat. Așa însă, în repriza secundă am echilibrat partida, și cu nouă minute înainte de final, Sandu Neagu a izbutit egalarea, trimițând confruntarea în joc de baraj. Acesta a avut loc peste trei zile la Belgrad și, din nefericire, l-am pierdut în ultimele minute (scor 1-2).