România a jucat în ultimii ani cu toți adversarii de la EURO. De ce trebuie să ne îngrijorăm de meciul cu Franța, care e cea mai mare diferență de scor cu Elveția și unde joacă vedetele Albaniei

România a jucat în ultimii ani cu toți adversarii de la EURO. De ce trebuie să ne îngrijorăm de meciul cu Franța, care e cea mai mare diferență de scor cu Elveția și unde joacă vedetele Albaniei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tragerea la sorți pentru EURO 2016 a adus România în Grupa A, alături de Franța, Elveția și Albania. O grupă cu o favorită certă, țara gazdă a turneului final, un adversar dificil din urna a doua, dar nu cel mai dificil, și o echipă, Albania, pe care și-ar fi dorit-o orice națională prezentă la Europene.

De-a lungul timpului, România s-a întâlnit cu toți cei trei adversari de la EURO. Interesant este că avem un mic avantaj din acest punct de vedere, pentru că în ultimii patru ani am jucat cu toate echipele pe care le vom întâlni în faza grupelor de la EURO 2016.

N-am reușit să batem niciodată Franța în meciurile oficiale


Franța va alinia și la vară, ca mereu, de altfel, o echipă net superioară României pe hârtie. În teren, lucrurile au fost, până acum,
mult mai echilibrate. FOTO: Mediafax

Cu Franța, România a jucat ultima dată în septembrie 2011, la inaugurarea Arenei Naționale, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0. În toată istoria, România și Franța s-au întâlnit de 15 ori, iar statistica este îngrijorătoare pentru selecționata antrenată de Anghel Iordănescu: nu am bătut primii adversari de la EURO în niciun meci oficial. I-am învins de trei ori, de fiecare dată în partide amicale, trei partide s-au terminat la egalitate, iar șapte meciuri au fost câștigate de Franța.
Partea bună este că, deși fotbalul românesc a intrat în declin după 2000, în meciurie oficiale cu francezii, pe care i-am întâlnit destul de des, diferența de valoare nu s-a prea simțit. În preliminariile pentru Mondialele din 2010, tricolorii antrenați de Victor Pițurcă și, apoi, de Răzvan Lucescu au făcut una dintre cele mai proaste campanii din istorie, fiind bătuți acasă de Lituania (0-3) și Serbia (2-3) și în deplasare de Austria (1-2) și Serbia (0-5). Cu toate acestea, au „scos” două remize spectaculoase cu Franța: 2-2 la București, pe 11 octombrie 2008, când echipa noastră a condus cu 2-0 în minutul 17 (goluri Florentin Petre – min. 6, Dorin Goian – min. 17 / Ribery – min. 36, Gourcuff – min. 69), și 1-1 pe 5 septembrie 2009, pe Stade de France (goluri Henry – min. 48 / Escude – autogol, min. 55).

În preliminariile următoare, pentru Euro 2012, coincidența a făcut să picăm tot cu Franța, dar și cu Albania! România a ratat calificarea, clasându-se pe locul 3 în grupă, după Franța și Bosnia, dar din nou jocurile cu „cocoșii” au fost foarte echilibrate. Pe 9 octombrie 2010, la Metz, a fost nevoie de intervenția arbitrilor, care au validat un gol din ofsaid marcat de Remy, pentru ca Franța să deschidă scorul în minutul 83. Săpunaru a dat bară pentru România, dar scorul final a fost stabilit de Gourcuff în al treilea minut de prelungiri: 2-0. În returul de la București, ocazie cu care s-a inaugurat Arena Națională, România a remizat cu Franța, 0-0.

Toți titularii Albaniei joacă la echipe din Europa


Albania a crescut foarte mult în ultimii ani. În imagine, Ermir Lenjani și Ansi Agolli după golul marcat Danemarcei în preliminarii. FOTO: Mediafax

Partidele cu Albania din acele preliminarii n-au de ce să ne încânte. Înainte de a pleca de la națională, Răzvan Lucescu a mai reușit o contraperformanță, 1-1 la Piatra Neamț în chiar debutul campaniei. Bogdan Stancu a deschis scorul în minutul 80, dar oaspeții au egalat prin Muzaka în minutul 87. Returul, chiar ultima etapă a preliminariilor, când România era deja eliminată, l-a găsit pe Pițurcă pe banca tehnică, însă scorul a fost similar: 1-1. Goluri Salihi (24) și Luchin (77).

Cu albanezii avem un conflict mai vechi. În preliminariile pentru Euro 2008, când ne-am calificat, am obținut cu adversarii noștri de la vară două victorii: 2-0 la Tirana, în tur, și 6-1 la București, în retur. Problema este că, la vremea respectivă, s-a zvonit că albanezii ar fi fost foarte supărați după dezastrul din încheierea preliminariilor, motivând că au ajutat România atât în meciul direct de la Tirana, cât și la „indirecte” (au încurcat Belarus și Bulgaria, cu care au remizat), iar în ultimul joc tricolorii n-au respectat o presupusă înțelegere ca scorul să nu fie unul foarte mare.

Albania e adversarul de la turneul final cu care românii au stat cel mai des față în față. Ne-au fost adversari de 16 ori de-a lungul timpului, iar statistica e de partea noastră. România a obținut 11 victorii, trei remize și a pierdut de numai două ori. În ultimul meci direct, jucat în Elveția, la Yverdon-les-Blains, în mai 2014, România s-a impus cu 1-0, grație unui gol marcat de Răzvan Raț în minutul 82.

În partida de pe 4 septembrie, de la Copenhaga, cu Danemarca, acel 0-0 de referință pentru Albania care a și însemnat, de altfel, propulsarea echipei spre turneul final, la iliri în echipă au jucat fotbaliști care provin de la echipe europene respectabile: Etrit Berisha (legitimat la Lazio), Ermir Lenjani (Rennes), Lorik Cana (Nantes), Berat Xhimshiti (FC Zurich), Ansi Agolli (FK Qarabag), Shkelzen Gashi (FC Basel), Burim Kukeli (FC Zurich), Taulant Xhaka (FC Basel), Arlind Afrim Ajeti (Frosinone), Sokol Cikalleshi (Istanbul Basaksehir), Amir Abrashi (SC Freiburg). După cum se poate remarca, deși nu există vedete de la mari forțe, totuși jucătorii sunt, cu toții, legitimați la formații din Europa, majoritatea din Elveția, Franța și Italia. Excepție fac Agolli, care joacă în Azerbaidjan, Cikalleshi – în Turcia și Abrashi – liga a doua în Germania. Prin comparație, vedeta naționalei României, Lucian Sânmărtean, are 36 de ani și joacă în Arabia Saudită.

De Elveția ne leagă destule înfrângeri, un scor-fluviu și mai multe calificări ratate


Elveția, o echipă redutabilă și arțăgoasă cu care România nu prea a știut să se descurce de-a lungul anilor. FOTO: Mediafax

Elveția, al doilea adversar de la EURO, este o cunoștință mai veche – și nu neapărat plăcută – a fotbalului românesc. De numele Țării Cantoanelor se leagă a doua cea mai grea înfrângere din istoria participărilor noastre la turneele finale: 1-4 în 1994, la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii (cea mai mare diferență de scor s-a consemnat la Mondialele din 1930, 0-4 cu Uruguay). România și Elveția s-au întâlnit de 12 ori. În patru rânduri au câștigat tricolorii, trei meciuri s-au terminat nedecis, iar în patru partide s-au impus elvețienii. Ultimul duel, de pe 30 mai 2012, un amical la Lucerna, s-a terminat cu victoria României, scor 1-0, după un gol înscris de Gicu Grozav.

Din timp în timp, în preliminarii, tricolorii s-au întâlnit cu Elveția, care în mod clar nu este un adversar comod pentru stilul nostru de joc. Pe 24 mai 1967, la Zurich, în preliminariile Europenelor din 1968, România avea să sufere cea mai dezastruoasă înfrângere din istoria naționalei: 1-7 (0-3) cu Elveția. A fost un dezastru inimaginabil, care a dus la demiterea antrenorului Ilie Oană și aducerea legendarului Angelo Niculescu în loc. Paradoxal, această umilință a fost germenele din care a crescut prima generație de aur a naționalei, care s-a calificat, doi ani mai târziu, la Mondialele din Mexic 1970. Angelo Niculescu avea să confirme în 2010, într-un interviu acordat ProSport, că la meciul Elveția-România 7-1 a fost vorba de un caz de dopaj „pe dos”. „Doctorul le-a dat ceva pentru a le mări capacitatea fizică, dar a greșit concentrația și le-a provocat o reacție adversă foarte puternică. Au devenit agitați, și-au pierdut luciditatea și apoi fără vlagă pe teren”, a povestit Angelo Niculescu. Cu un an mai devreme, în tur, scorul fusese 4-2 pentru România.

O altă campanie dureroasă pentru România, dar care s-a dovedit în final de bun augur s-a petrecut în preliminariile Mondialului din 1982, când după 0-0 în deplasare, Elveția ne-a bătut acasă, scor 1-2, pe 10 octombrie 1981. Eșecul a dus la debarcarea lui Ștefan Kovacs și aducerea tânărului Mircea Lucescu. Acesta din urmă avea să califice echipa, doi ani mai târziu, la Europenele din 1984.

Elveția ne-a pus o „talpă” care s-a dovedit decisivă și în următoarele preliminarii când ne-am întâlnit, în campania pentru Euro 1992. După un început dezastruos, 1-2 cu Scoția în deplasare și 0-3 cu Bulgaria acasă, tricolorii și-au revenit, dar n-au reușit să câștige la Neuchatel: 0-0 după ce au dominat copios. În retur, România a învins cu 1-0 (gol Mateuț în minutul 69), dar punctul pierdut la Neuchatel a fost fatal în final, pentru că tricolorii au acumulat 10 puncte, cu unul mai puțin decât câștigătoarea grupei, Scoția. La egalitate de puncte, România s-ar fi calificat la turneul din Suedia grație rezultatelor directe cu scoțienii: 1-2 și 1-0.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele