Răzvan Burleanu: „Nu vreau să se înțeleagă că sunt prieten cu Mircea Sandu. E doar o coabitare”. VIDEO – Interviu eveniment cu președintele FRF

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

La fix o săptămână după alegerea sa în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (29 de ani) a acordat un interviu în exclusivitate pentru ProSport. În timpul discuției, noul șef de la Casa Fotbalului a vorbit despre primul om dat afară de la FRF. Iată un fragment din interviul pe care-l puteți vedea integral în format video.

În strălucirea rapidă a blițului, Răzvan Burleanu (29 de ani) are aerul omului a cărui muncă a fost eficientă. A trăit doar o picătură din mandatul său de șef al Federației Române de Fotbal, dar în cele 7 zile de la instalare a alergat, a citit și s-a documentat cât pentru 77. Nodul de la cravată și-l potrivește din fotoliul în care a stat 24 de ani Mircea Sandu, dar primul demers pe care l-a inițiat în noul său birou a fost să aducă… un aer proaspăt. „Am chemat o echipă pentru a vărui încăperea. Chiar din prima zi. A fost gata foarte repede”, spune fiul lui Gheorghe Burleanu. S-a debarasat ca de o scamă de pe rever chiar și de un parfum Boss (ediție 1990-2014) uitat pe un colț neînsemnat al biroului de fostul șef, dar cum unii oameni din vechea gardă sunt extrem de săritori… „Am primit un fanion pe care l-am pus pe perete de la domnul Dumitru Mihalache”.

 

 

Domnule Burleanu, ce ați găsit în federație? Care a fost prima imagine care v-a sărit în ochi?
Vă referiți la prima zi, cea de 5 martie sau…

Prima zi!
Am fost interesat în prima zi să pot avea posibilitatea să merg pe stadion (n.r. – la meciul amical România – Argentina 0-0). Am primit câteva bilete, dar puțin cam departe de vestiarul echipei naționale. Nu în mod întâmplător, până când am reușit eu să ajung de unde mă aflam și până la vestiare, băieții au reușit să facă și un duș și să și plece. Lucru care vă asigur că nu se va mai întâmpla fiindcă nu e posibil ca un președinte al federației să nu aibă posibilitatea să ajungă la ei.

V-a părut rău că nu ați ajuns acolo?
Nu, pentru că voi mai avea posibilitatea să ne vedem și chiar să discutam. De ce? Pentru că vreau să am posibilitatea să discutăm ceva mai mult timp, să le spun care-mi sunt obiectivele, să îi invit totodată la aceste gânduri pe care noi ni le-am asumat în acest mandat pe care-l avem timp de 4 ani de zile.

Dar ați ajuns să discutați cu selecționerul Pițurcă…
Bineînțeles, am ajuns în acea seară de 5 martie să discut cu domnul Victor Pițurcă și cu staful echipei naționale,  pentru că trebuia și eram nevoit să le transmit mesajul de încredere, de susținere și de continuitate de care avem nevoie.

Am simțit nevoia să-l liniștesc pe domnul Pițurcă”

S-a vehiculat ideea unui posibil înlocuitor pentru Pițurcă…
Trebuie să încep să mă obișnuiesc, deoarece până acum n-am avut posibilitatea să acord interviuri atât de largi, și că vorbele mele să fie răstălmăcite așa cum au și fost.Pur și simplu am făcut o apreciere despre unul dintre tinerii antrenori români (n.r. – Laurențiu Reghecampf) și imediat s-a considerat că el este viitorul selecționer. Ceea ce nu este așa! Și am simțit nevoia să-l liniștesc pe domnul Pițurcă, să-i transmit acest mesaj. Nu în mod întâmplător am avut două întâlniri cu dumnealui, întâlniri în care ne-am stabilit obiectivele pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung. L-ati și văzut deja la meciul Astrei, vreau să vă asigur că inclusiv la nivelul echipei naționale comunicarea dintre președintele FRF și selecționer va fi una foarte bună. Vom lucra și vom colabora îndeaproape.

Vi se pare că în acest moment sunt mai mulți oameni pe lângă dumneavoastră? Sunt și oameni pe care i-ați sesizat în bărcile adverse?
Nu, absolut deloc. De ce spun acest lucru? Aș putea să fac o comparație cu momentul în care am luat decizia de a intra în competiție, de a candiada pentru președinția FRF și momentul de dinainte. Practic, momentul în care am văzut că am foarte mulți prieteni, foarte mulți susținători, a conicis cu momentul în care mi-am anunțat candidatura și am pus în dezbatere publică programul de guvernanță sportivă și am realizat cât de mulți susținători am și cât de mulți iubitori ai fenomenului fotbalistic își doreau o schimbare totală.

La începutul discursului pe care l-ați avut imediat după aflarea deciziei de la alegeri, ați avut o reacție neașteptată. V-ați adresat pe un ton dur domnului Kassai, spunându-i că a doua zi îi așteptați demisia.
S-a terminat cu invitația către domnul Kassai.

Dar dânsul se află în concediu, nu?
Ceea ce pot să vă asigur este că domnul Kassai este out.

Este out?
Este out, da. În momentul de față este doar o procedură pe care trebuie să o urmăm, în ceea ce privește despărțirea de domnul Kassai.

Ce s-a întâmplat până la urmă a doua zi? Ati reușit să discutați cu dânsul, a venit cu o replică, în ce ton s-a desfășurat dialogul?
Am avut o discuție de câteva secunde, în care practic am reluat mesajul care, poate dacă nu l-a înțeles atunci, l-a înțeres a doua zi, pe 6 martie, când ne-am văzut chiar în birou aici. Și se pare că l-a înțeles, pentru că nu se mai află acum aici.

Care este bugetul federației pe 2014? 
În momentul de față am intrat într-o analiză financiară. Și nu numai într-o analiză financiară, ci și într-o analiză a personalului federației, astfel încât joi sau vineri vom primi rapoartele tuturor departamentelor. Într-un orizont de timp de două-trei săptămâni vom organiza o conferință de presă în care vom prezenta și noua organigramă în totalitate, pentru că probabil sunt zvonuri că vor fi oameni noi, că vom schimba întreaga organigramă, dar vom vorbi și despre buget și proiecție. Adunarea Generală lucrează cu o anumită proiecție pentru 2014, dar aceasta trebuie corectată și corelată în acest timp cu analiza datelor financiare, iar în momentul de față sunt în derulare.

Anumite proiecte s-au centrat și pe sectorul juvenil. În urmă cu patru ani, la începutul mandatului lui Santos pe banca Greciei, forul elen a implementat un sistem pentru juniori care să evolueze pe modulul 4-3-3. Toate meciurile au fost înregistrate, iar jucătorii au fost promovați la naționale doar după ce Santos și-a dat acordul. Care sunt șansele ca noi să facem acest lucru?
Aceasta este o decizie care va ține de departamentul tehnic. Departament tehnic în care în momentul de față îl regăsiți pe domnul Anghel Iordănescu, departament în care îl veți regăsi și pe Zorislav Kovac, o persoană pe care am prezentat-o în campanie ca parte a echipei mele. O persoană cu o vastă experiență în acest sector de activitate. Și, totodată, inclusiv domnul Victor Pițurcă este în această comisie, plus alte voci importante cum ar fi rectorul UNEFS și lista e una care poate continua. Elementul care ar trebui scos în evidență în loc de sistemul de joc ar trebui să plece de la performanțele pe care naționalele de tineret ale Greciei au reușit să le obțină în această perioadă de timp. Dacă ne uităm în intervalul 2007-2011, naționalele lor jucau finalele Campionatelor Europene de tineret împotriva Spaniei, în timp ce nouă ne este interzisă de câțiva ani calificarea regulată la turneele finale. Și mă refer aici și la nivelul echipelor de juniori. Am rămas plăcut impresionat că reprezentativa României a reușit ieri să câștige în fața Moldovei (n.r. – selecționata U15, 3-0, meci test lângă Chișinău).

Între proiectele pe care le aveți e inclusă și o bază de date cu jucătorii români tineri aflați în străinătate?
În momentul de față nu există o asemenea bază de date. Acest lucru practic l-am întrebat și într-o scurtă întâlnire pe care am avut-o cu antrenorii de la loturile de copii și juniori care a avut loc chiar la Buftea. Și i-am întrebat pe antrenori despre acest lucru. Bineînțeles că știam că nu există, mai mult decât atât, noi până acum nu am avut o echipă de monitorizare a jucătorilor plecați cu familiile în țări în care numărul românilor aflați la muncă este destul de înalt: Spania, Italia, Anglia, chiar și Germania. Mai nou… Irlanda. Dar acest lucru îl vom corecta în perioada următoare, pentru că trebuie să aducem la echipele naționale cei mai buni jucători. Și dacă nu vom reuși să-i selecționăm încă de la echipele de juniori, ne va fi foarte greu după aceea. Practic, ceea ce-mi doresc este să instituim această rampă de lansare, echipele de juniori pentru prima reprezentativă, iar tinerii jucători selecționați să conștientizeze responsabilitatea că joacă pentru România. Și faptul că într-un timp relativ scurt vor avea posibilitatea să reprezinte România la echipa mare.

„Vă rog să mă puneți în contact cu Postolache, să-mi dați numărul lui de telefon și să-l sun să mă văd cu el”

ProSport a scris în urmă cu ceva timp despre cazul fotbalistului Marius Postolache de la Voința Sibiu. Simțind că echipa sa joacă un amical trucat în Antalya, Postolache s-a retras de pe teren. A explicat în ProSport tot ce a trăit, dar nimeni de la FRF nu a încercat să discute cu el. Mai mult, reacția lui Mircea Sandu a sunat astfel: „Cine mai e și ăsta!?”, iar ofițerul de securitate, Ioan Hurdubaie, nu a reacționat în niciun fel. Veți încerca să stați de vorbă cu Postolache?
Subiectul este mai amplu. În primul rând sunt o persoană fermă. Totodată vă rog să mă puneți in contatct cu el, să-mi dați numărul lui de telefon, să-l sun și să mă și văd cu el. Nu doar vom încerca să facem ceva, vom și face! În același timp ați deschis un subiect de maximă importanță: industria de pariuri și de trucare a meciurilor. Practic sunt nevoit să intru în subiect și să-l dezvoltăm puțin.

Spuneți, vă rog…
În ceea ce privește industra de pariuri: am spus-o în campanie, face parte din programul meu de guvernanță, în același timp este și o prioritate a mandatului meu, ca să producem bani pentru fotbalul românesc din industria de pariuri. În momentul de față numele echipelor noastre și numele fenomenului pe care-l organizăm este pur si simplu utilizat de toată această industrie de pariuri fără să întoarcă nimic, fară să plătească ceva. De aceea inclusiv în această zonă vom acționa la nivel de modificare a legislației. Și de ce spun acest lucru? Pentru că atât UEFA, cât și Comisia Europeană ne recomandă acest lucru.

Dar trucarea meciurilor?
Închid acest subiect și mă duc spre cel de trucare a jocurilor. Nu numai că Departamentul de Integritate ar trebui să fie mult mai activ în această zonă, dar ceea ce îmi voi dori este ca în Codul penal să avem o sancțiune în ceea ce privește trucarea jocului de fotbal, nu numai de fotbal, ci în toate sporturile, pentru că nu vom putea să reglementăm problema doar la fotbal. În momentul de față există un vid legislativ din cauza faptului că foarte multe state europene și-au modificat legislația în acest sens și vecinii noștri bulgari au reușit să facă acest lucru, dar și grecii, pentru a da doar câteva exemple de țări și de echipe cu care ne vom întâlni. Avem exemple în acest sens. Practic aceasta este soluția corelată cu o campanie de informare la nivelul jucătorilor, al antrenorilor și al președinților de club. Nu putem să reglementăm din punct de vedere legislativ, să facem modificări în Codul penal, fără să preîntâmpinăm așa ceva cu campanii prin care să-i conștientizăm de riscurile în care se vor afla. Aceste două elemente: legiferarea în zona industriei de pariuri și cu această secțiune de trucare a meciurilor ne vor ajuta să creștem integritatea competiției. De ce spun acest lucru? Pentru că inclusiv finanțarea pe care o vom atrage din această zonă va urma calea echipelor care se bucură de integritate. Și, până la urmă, trebuie să intrăm într-o direcție europeană, ceea ce și UEFA ne recomandă și eu cred că alături de noua conducere a FRF, exigențele Occidentului, și aici mă refer la buna guvernanță, profesionalism, performanță, meritocrație, vor reprezenta elemente cheie pentru noi. Și nu putem să ascundem aceste lucruri sub preș.

„Fotbalul românesc a fost căpușat așa cum foarte multe companii de stat din România au fost căpușate”

Dacă presa va scrie despre niște firme care căpușează FRF, veți lua o anumită măsură?

Bineînțeles! Nu vreau să se înțeleagă că sunt prieten cu domnul Mircea Sandu. E o coabitare, fiecare are rolurile bine definite. Eu sunt președinte. Dânsul este președinte de onoare, fără atribuții executive, în rest vom scoate la suprafață toate aceste firme dacă există. În momentul de față nu pot să vă spun, dar după audit voi prezenta public informațiile pentru că în mod cert fotbalul românesc a fost căpușat, așa cum foarte multe companii de stat din România au fost căpușate: CFR Marfă, Oltchim și am văzut ce s-a întâmplat la ASF (n.r. – Autoritatea de Supraveghere Financiară). Prin urmare, nu mai putem să mergem în această zonă, dacă ne dorim să avem o lume mai blândă, mai frumoasă, dacă ne dorim cu toții să trăim în ea.

„Un sprijin politic? Este exclus! Nu m-a sunat Traian Băsescu să mă felicite. Nu am vorbit niciodată prin telefon!”

Intruziunea politicului s-a observat la alegerile de la multe federații sportive din România. Dumneavoastră ați fost susținut politic?
În sensul de sforărie politică nu am fost și nici nu am acceptat să fiu. În campanie am avut întâlniri cu primari și cu președinți de consiliu județean, acolo unde practic ei și-au arătat disponibilitatea de a ne vedea. În ceea ce privește un sprijin politic… este exlus. Acest lucru ar fi fost scos în evidență chiar de dumneavoastră, de presă. Vă asigur că nu au existat intervenții, iar votul a fost, pentru prima dată în acești 24 de ani, un vot liber. Nu în mod întâmplător s-a văzut entuziasmul atât din primul tur, cât și de după cel de-al doilea tur.

O perioadă ați fost consilier al lui Traian Băsescu. Puteți să ne spuneți cum relaționați cu dânsul? Cum arăta o zi obișnuită în acea postură?
În primul rând, am lucrat doi ani de zile în administrația prezidențială, după cum alți doi ani de zile am lucrat în Parlamentul României, la fel cum un alte 12 luni de zile am lucrat la Primăria orașului Bacău și încă vreo opt luni de zile în Autoritatea electorală permanentă. Prin urmare să spunem nu pot să fiu legat de ceva, așa cum s-a indus ideea la un moment dat. Dar pot să vă asigur că domnul Traian Băsescu nu este un lider care să dea ordine și nu puteți vedea în jurul lui oameni care stau drepți și execută dorințele dânsului. Modul de lucru pe care l-am avut a fost unul extrem de profesionist. A fost o abordare care mi-a plăcut extraordinar de mult, o abordare pe care am găsit-o acolo unde am lucrat în toți acești ani.

V-a sunat Traian Băsescu să vă felicite?
Nu, nu am vorbit. Prin telefon nu am vorbit niciodată cu domnul Traian Băsescu.

Gică Popescu promitea că atunci când se va constata o neregulă în privința modului în care va conduce federația, va activa demisia în alb. Veți recurge și dumneavoastră la această metodă sau, mai în glumă, mai în serios, va urma o șefie de încă 24 de ani?
În primul rând, 24 de ani este imposibil. În programul meu veți regăsi că un președinte va avea două mandate, prin urmare timpul maxim pe care-l pot avea președinții în fruntea Federației Române de Fotbal este de opt ani. Din start, acest lucru nu se va întâmpla, acest element îl veți găsi în noul statut pe care îl vom pune în dezbatere publică. În ceea ce privește o demisie în alb, aici sunt două perspective: pe de o parte în campanie am vorbit cu toți membrii afiliați cărora le-am zis: dacă în primii doi ani de mandat nu reușesc să implementez punctele importante din program, nu are niciun rost să mai continuu. A doua perspectivă, și vă asigur de asta, e că nu voi fi nevoit să acționez această clauză pentru că ne vom ține de cuvânt și vom respecta toate termenele pe care ni le-am asumat. Sigur că tot ce apare în acest program de guvernanță sportivă, care încă de la finalul lunii noiembrie a fost în dezbatere publică, se va realiza și poate mai mult decât atât. De ce? Pentru că avem sustenabilitate la nivel de competență, dar și la nivel financiar.

În interviu, Răzvan Burleanu vorbește despre subiecte pe care Mircea Sandu le considera tabu: Mafia pariurilor, cadourile pe care le-a primit de la subalterni și relația sa cu președintele României, Traian Băsescu

Foto: Alexandru HOJDA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup