Momentul acela în care Daum îl parafrazează pe Uzzi de la BUG Mafia

Momentul acela în care Daum îl parafrazează pe Uzzi de la BUG Mafia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fiecare rămâne cu ce vrea după mandatul lui Christoph Daum la echipa națională a României. Unii rămân cu impresia unei naționale prăfuite și cu potențialul departe de a fi speculat, alții rămân cu deschiderea către presă pe care neamțul a simulat-o organizând câte un antrenament deschis la fiecare reunire, alții rămân cu doar cele două victorii obținute în superioritate numerică contra Armeniei. Eu am rămas cu senzația că sunt luat de prost de omul pe care l-am acceptat ca fiind din altă lume. Mi-a fost promis un VW Passat din 2015 cu 20.000 de kilometri și am primit unul din 2004, cu 350.000 de kilometri și cu șasiul strâmb, acoperit din vopsea și chit. Asta ca să rezumăm o altă interacțiune româno-germană la modă în ultimii ani.

De-a lungul lunilor în care a fost responsabil pentru rezultatele echipei naționale, Christoph Daum a luat o serie de măsuri pe care lumea fotbalului nu le-a înțeles. Începând cu titularizarea lui Eric Bicfalvi pe postul de mijlocaș ofensiv dreapta în turul cu Muntenegru, trecând prin schimbarea drastică a sistemului de joc fără o pregătire prealabilă în meciul cu Danemarca și terminând cu ignorarea lui Keșeru, hai și cu cea a lui Alibec, pentru returul de la Podgorica, Daum a părut un răzvrătit, un savant nebun, care putea fi înțeles doar dacă apelam la extreme. Adică fie vorbeam despre un geniu, fie despre un nepriceput cu probleme de înțelegere a fenomenului. Din păcate, dilema nu a putut fi lămurită în toată această perioadă din pricina poziționării neamțului. Unul care, deși venit dintr-o lume pe care ne grăbim să o categorisim drept „civilizată”, a ales să nu priceapă rolul presei în fenomen. A ales să ignore faptul că mesajul transmis atunci când are microfonul în față nu este pentru Nea Caisă de la ProSport, pentru Cutărescu de la Gazeta Sporturilor sau pentru Icsulescu de la DigiSport, ci pentru cele câteva sute de mii de oameni care, în fiecare zi, citesc publicațiile în care indivizii scriu. 

Sutele de mii de oameni sunt cei care justifică existența lui Daum, cei pentru care există sportul din care neamțul și-a câștigat dreptul la o viață bună, cu toate plăcerile și excesele cu care vine ea. Și datorită intermediarului numit presă de sport există acest fenomen, mai ales în România, țară în care comunicarea directă fotbal-suporter e cu indulgență mediocră. Atunci când a ales să nu explice de ce singurul atacant din fotbalul românesc care dă goluri este igorat pentru unul care a jucat 31 de minute în ultimele luni, Daum nu i-a ignorat pe jurnaliști. I-a ignorat pe cei care beau Bergenbier înainte de meci, în fața televizorului, pe cei care comentează fotbalul cu internetul de la Telekom, pe cei care vin la meciuri într-un Mercedes și pe cei care își condimentează viața plasând pariuri la Fortuna. Adică pe cei care plătesc și folosesc produsele sponsorilor naționalei, cei care furnizează fondurile necesare, printre altele, pentru asigurarea confortului neamțului. Ei toți voiau răspunsuri pe care nu le-au primit.

„Nu ne-ați făcut voi, v-am făcut noi pe voi”, anunța celebrul Uzzi de la BUG Mafia într-o melodie în care vorbea despre ziariști. Uzzi n-a înțeles că fără articolul din 1997 în care un ziar trata pe larg arestarea membrilor BUG la Severin, fenomenul nu exploda în România și el rămânea doar Alin din Pantelimon. Așa nici Daum nu pricepe, atunci când ne anunță că Gazeta Sporturilor e un ziar bun de împachetat pește și atunci când desconsideră jurnaliștii, că fără intermediarul numit presă în fotbal nu existau resursele care l-au ajutat să aibă viața asta bună. Și fără acest intermediar, Daum putea să fie în 2017 doar un nene din Koln care să ne ofere un Passat din 2004, cu 350.000 de kilometri la bord. 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…