Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Meciul juniorilor: Grecia – România 8-2! În ultimii zece ani, grecii s-au calificat la opt turnee finale la juniori, noi numai la două

Meciul juniorilor: Grecia – România 8-2! În ultimii zece ani, grecii s-au calificat la opt turnee finale la juniori, noi numai la două

Grecii au implementat același sistem tactic, 4-3-3, la echipele naționale de juniori sau tineret. Noi ne bazăm pe modulul 4-2-3-1 În ultimii doi ani, cele două naționale nu s-au întâlnit la nivel de juniori
Meciul juniorilor: Grecia - România 8-2! În ultimii zece ani, grecii s-au calificat la opt turnee finale la juniori, noi numai la două

Grecii au implementat același sistem tactic, 4-3-3, la echipele naționale de juniori sau tineret. Noi ne bazăm pe modulul 4-2-3-1

În ultimii doi ani, cele două naționale nu s-au întâlnit la nivel de juniori

Grecia stă bine la capitolul juniori, cu opt calificări la turneele finale din ultimii zece ani și două medalii de argint obținute la Euro U 19, edițiile 2007 și 2012. Cu toate acestea, în 2009, când a venit la naționala mare a elenilor, portughezul Fernando Santos s-a implicat și la acest nivel, pe motiv că fotbalul grec a lansat prea puțini jucători importanți în ultimii zece ani.

Povestește Takis Fyssas, fostul fundaș central al Greciei, care este acum team-manager în cadrul Federației: „Am realizat că nu e suficient să trăim în prezent. Planul selecționerului Fernando Santos a fost aprobat imediat de conducerea Federației și implementat în 2012”.

„Talent, muncă și inteligență”

Ce presupune însă acest plan? Primul pas a fost înființarea unei echipe Under 15, formată din cei mai talentați jucători din întreaga Grecie. Astfel, teritoriul țării este împărțit în patru zone, iar campioanele celor patru zone se califică într-un turneu final care are loc chiar pe stadionul „Karaiskakis”, unde se joacă barajul de azi. De aici, cei mai buni 44 (câte patru jucători pe fiecare post) sunt selecționați, urmând ca 33 de tineri să facă pasul la naționala Under 16.

Selecția, bazată pe evaluări video și a unor fișe de joc, e făcută de Fyssas, Nikos Zelenitsa, selecționerul Under 16, și Fernando Santos. „Pentru ca un jucător să reușească e nevoie de trei condiții interdependente. În primul rând, trebuie să fie talentat. Apoi, să muncească mult. Și să se fie suficient de inteligent pentru a se plia pe sistemul nostru. Doar așa vine succesul”, explică Fyssas.

Interesant este însă că implicarea selecționerului Santos nu s-a oprit doar la înființarea echipei Under 15. Conform presei din Grecia, portughezul a propus ca toate echipele de juniori și de tineret ale Greciei să joace același sistem tactic, un 4-3-3, pe care l-a folosit și el la naționala mare. Un sistem care se poate transforma ușor într-un 4-2-3-1 mai defensiv, pe care portughezul îl poate alege la meciul de diseară.

Ne-am trezit și noi, dar cam târziu
În ultimii zece ani, România a fost prezentă doar la turneul final al Euro U17 din Serbia (ultimul loc) și la Euro U 19 de la București, unde s-a calificat din postura de țară gazdă. La această din urmă competiție, Grecia ne-a fost adversară în grupă, iar elenii s-au impus cu 1-0. Revitalizarea sectorului juvenil a fost prima preocupare a directorului tehnic Mihail Marian, începând cu 2011.

„Vom avea o strategie comună, de sus până jos”, anunța acesta. România are cinci grupe de junior, de la U16 la U21. „Toate naționalele joacă în același sistem, 4-2-3-1, astfel încât orice jucător care promovează de la un nivel la celălalt să știe partitura”, spune Ștefan Iovan, coordonatorul lotului noastre de juniori. În acest an, naționalele U 17 (selecționer Costel Gâlcă) și U 19 (Ștefan Iovan) s-au calificat la Turul de elită, ultima fază înainte de turneul final.

Parteneri
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Mediafax
Sportivul 'Iron Man' din Craiova îl va înfrunta pe Tamaș la Survivor 2026! Se anunță război în toată regula la Antena 1: ei sunt concurenții care se luptă pentru marele premiu
Cancan.ro
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care a dus țara în pragul dezastrului
Adevarul.ro
Clubul trecut prin faliment a ajuns să fie evaluat la "50 de milioane" de euro! Acum cinci ani nu era în Superliga: "În următorii doi ani vrem titlul" | EXCLUSIV
Orangesport
Electrocasnicul care consumă într-un singur minut cât 300 de becuri deschise simultan. Este cea mai mare pagubă la casa omului, dar majoritatea românilor îl au
Ce se întâmplă, doctore?
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Râzi cu lacrimi
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Descopera.ro
E mega-scandal în lumea fotbalului. Ogica îl acuză pe controversatul arbitru Chivulete că i-a 'spart casa': 'Mizerie, mi-ai îmbârligat femeia!'
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Cel mai nou joc din universul Harry Potter este acum disponibil în mod gratuit!
Go4Games
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Promotor.ro