România și-a aflat adversarii de la Euro 2019. Grupă infernală pentru Rădoi&Co!

Redactor:
Daniel Anghel
România și-a aflat adversarii de la Euro 2019. Grupă infernală pentru Rădoi&Co!
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România și-a aflat adversarele de la Campionatul European din 2019, din Italia și San Marino. Astfel, tricolorii mici se vor duela cu Anglia, Croația și Franța.

GRUPA A

  • Italia
  • Belgia
  • Polonia
  • Spania

GRUPA B

  • Germania
  • Austria
  • Serbia
  • Danemarca

GRUPA C

  • Anglia
  • Croația
  • România
  • Franța


18:52 Fostul mijlocaș al lui Juventus, legendarul Andrea Pirlo, prezent la Bologna pentru tragerea la sorți.


18:43 Mirel Rădoi și-a ales „grupa preferată” înainte de tragerea la sorți de la Bologna: „Este dificil de spus (n.r. cu cine ar fi mai bine să pice România U21). Toate sunt echipe valoroase, toate sunt echipe bune și va fi important momentul în care vom ajunge acolo. O grupă accesibilă este greu de spus în acest moment. Am încercat să îmi fac o grupă și am mers pe Germania, Danemarca, Austria și România”, a spus Rădoi pentru Telekomsport.


18:36 Mai puțin de 25 de minute până când România U21 își va afla adversarele din grupa Campionatului European U21 din Italia și San Marino. Actualul tehnician al celor de la Craiova și fostul selecționer al Italiei U21, Devis Mangia, are cuvinte de laudă la adresa tricolorilor mici: „Pentru mine, România este acum o echipă mare. Nu mulți o consideră astfel pe România, dar este o greșeală. Pentru mine, România are o echipă foarte bună pentru acest Campionat European”


Cele trei urne pentru tragerea la sorți din această seară:

Urna 1: Italia, Germania, Anglia
Urna 2: Spania, Danemarca, Franța
Urna 3: Serbia, Croația, Belgia, Austria, Polonia, România
* Dintre cele 12 echipe, Italia a ajuns la EURO din postura de țară gazdă, nouă dintre formații, printre care și România, și-au câștigat grupele de calificare, iar Polonia și Austria au ajuns la turneul final ca urmare a unui baraj cu Portugalia (3-2), respectiv Grecia (2-0).

Grupa infernală pentru România:

  • Germania
  • Franța
  • Serbia
  • România

Grupa accesibilă pentru România:

  • Italia
  • Danemarca
  • Austria
  • România

Grupa pe care și-ar dori-o Mirel Rădoi:

  • Germania
  • Danemarca
  • Austria
  • România

Știm cu siguranță faptul că Italia va fi trimisă în Grupa A, urmând ca Germania și Anglia să ajungă în Grupele B și C. Apoi, se vor trage la sorți echipele din urna a treia, printre care și România, în fiecare grupă urmând să ajungă câte două astfel de formații. În final, vor fi extrase și naționalele din urna a doua.

  • Campionatul European de fotbal va fi organizat între 16-30 iunie 2019.
  • 6 orașe vor găzdui meciuri: Reggio nell”Emilia, Cesena, Bologna, Udine, Trieste și San Marino.
  • Toți jucătorii născuți după 1 ianuarie 1996 sunt eligibili pentru reprezentativele U21.
  • Italia U21 e calificată direct, în timp ce San Marino U21 a fost nevoită să treacă prin preliminarii. Reprezentanții uneia dintre cele mai mici țări din lume au 0 puncte în grupa A și sunt matematic eliminați.
  • După faza grupelor de la turneul final, câștigătoarele grupelor și cel mai bun loc secund merg în semifinale, iar cele 4 echipe sunt calificate automat la Jocurile Olimpice din 2020.
  • Calificarea în semifinale aduce, automat, și biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare