„Jucătorii lui Hagi nu au vrut să respecte ce le-au cerut antrenorii”. Episod necunoscut din culisele naționalei Multimedia: Ianis Hagi și Ciobanu, acuzați. INFOGRAFIE | 12 victorii, 11 înfrângeri. Meci de referință: 1-0 cu Andorra

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rândurile de mai jos nu au rolul de argument în disputa actuală dintre Hagi și conducerea federației, alimentată de presupusele jigniri și gesturi sfidătoare făcute la adresa jucătorilor lui Viitorul de belgianul Zoltan Kovac, coordonatorul loturilor de tineret ale României. Ele redau un episod necunoscut, petrecut în vara lui 2012, atunci când actuala generație a lui Ianis Hagi începea un ciclu de pregătire, finalizat acum două săptămâni la Turneul de Elită din Anglia. Povestea de mai jos e despre atitudine, la fel ca și plângerea lui Hagi care-l vizează pe Kovac. E necesară însă o precizare: faptele descrise mai jos se petreceau acum aproape trei ani, atunci când inamicii actuali de la federație ai tatălui intenționalului român de juniori Ianis Hagi nici nu îndrăzneau să spere că mandatul lui Mircea Sandu se va termina prea curând. Personajul Răzvan Burleanu – cel despre care Hagi crede că s-a cățărat în fruntea fotbalului românesc călcând în picioare un Gică Popescu încătușat – nu exista atunci în peisaj.

„Dacă cineva vrea să-l folosească pe fiul meu Jordi pentru a se lupta cu mine, atunci să fie pregătit. Voi folosi pistoalele, iar cuțitele nu vor fi de ajuns”
Johan Cruyff

Sacoul lui Kovac și englezescul „nothing”

În ultima săptămână, instinctul patern și cel patronal au construit agenda lui Gică Hagi, iar notorietatea acestuia a influențat agenda media din România. După cele trei meciuri pierdute de naționala Under 17 la Nuneaton, partide în care fiul său, Ianis, a jucat în total 93 de minute, cel considerat fotbalistul român al tuturor timpurilor a declanșat o campanie împotriva lui Kovac și a selecționerului Bogdan Vintilă, fostul antrenor de la Viitorul. I-a trimis o scrisoare lui Anghel Iordănescu, ignorându-l pe Burleanu, și l-a acuzat pe belgianul care se ocupă de loturile naționale de juniori că a avut o atitudine inadmisibilă față de fotbaliștii prezenți în Anglia.

Pasaj din scrisoarea trimisă de Hagi lui Anghel Iordănescu

„Domnul Kovacs le-a transmis jucătorilor că, indiferent că se antrenează cu echipa de seniori a unui club de Liga 1 (FC Viitorul) sau că au jucat în Liga 1 (fiind vizat direct Ianis Hagi), «You are nothing», «You are zero» (Ești un nimic, ești un zero). Toate aceste afirmații menționate mai sus au fost făcute în prezența celorlalți membri ai lotului și ai staff-ului tehnic, în condițiile în care Ianis Hagi este căpitanul de echipă al Naționalei U-17, ales prin vot de către jucători, iar ceilalți doi jucători, Coman și Casap, sunt doi dintre liderii acestei generații. Cei trei jucători (așa cum rezultă și din statistici) au avut în ultimii doi ani rezultate sportive foarte bune și un comportament ireproșabil (Coman – golgheter, Ianis Hagi – cel mai bun pasator, Casap – om de bază al echipei, jucător polivalent)”

Miercuri, fostul căpitan al naționalei a susținut că  Zoltan Kovac i-a cerut fiului său, Ianis Hagi, să-i care costumul până la București: „Există oare umilință mai mare decât asta pentru fiul meu? Păi, eu sunt supărat pe Ianis că nu mi-a spus despre acest lucru înainte de a trimite acea scrisoare către domnul Iordănescu. Aș fi cerut explicații și pentru acest incident. Auzi, să-i care costumul! I-am zis lui Ianis, cum de a acceptat așa ceva? El are altă educație, nu transportă lucrurile personale ale altor indivizi. Nu mi-a cărat mie costumul și i-l duce acestui domn pe nume Kovac?”.

Imediat după conferința de presă ținută de Hagi, Kovac nu a putut fi contactat. Telefonul lui era direct legat la mesagerie. Acuzele lui Hagi vor fi analizate de Comisia Tehnică din cadrul FRF, vineri, atunci când e posibil ca Zoltan Kovac, devenit persecutorul lui Ianis Hagi, să fie concediat.

9 jucători de la Academie, nucleul Generației Multimedia

Noi ne întoarcem în timp cu trei ani, la originile Generației Multimedia. Nicio altă națională de juniori a României nu a avut vreodată atâta expunere în online, TV și presă scrisă.

În vara lui 2012, FRF era condusă de Mircea Sandu, postul lui Zoltan Kovac era atunci ocupat de Mihail Marian, fost coleg cu Hagi la Sportul în anii ”80, iar proaspăt formatul lot național sub 15 ani nu avea selecționer. La federație exista o listă cu jucători eligibili: din 20 de puști trecuți în fișele coordonatorilor loturilor, 14 proveneau de la Academia Hagi. Printre ei, Ianis, fiul lui Gică Hagi.

Din cei 20 de fotbaliști care au pornit cu România Under 15 în 2012, 10 au participat la Turneul de Elită desfășurat între 21 și 26 martie 2015 în Anglia. Nouă dintre ei sunt de la Academia Hagi: Tiberiu Căpușă, Andrei Vlădescu, Virgil Ghiță, Szabolcs Kilyen, Andrei Ciobanu, Carlo Casap, Robert Grecu, Florin Coman și Ianis Hagi. Al 10-lea este Harald Fridrich de la  ACS Poli Timișoara. Practic, nucleul actualei generații România Under 17 a fost de la început până la sfârșit asigurat de Ianis și de colegi săi de la Academia Hagi.

Fostul coordonator al loturilor naționale, Mihail Marian, explică numărul mare de fotbaliști veniți de la centrul fostului său coleg de echipă: „Se pregătesc foarte bine. Jucătorii lor au un nivel tehnico-tactic peste medie. Au program de pregătire dimineață – după amiază, au bază de pregătire, au preparatori, au aparatură de ultimă generație cu care-i monitorizează. Sunt însă jucători talentați și la alte cluburi. E nevoie și de ei la loturi pentru a echilibra din punct de vedere psihologic dinamica grupului. Altfel, cei de la Hagi fac ce vor”.


Mihail Marian (foto) a fost înlocuit de Răzvan Burleanu cu belgianul Zoltan Kovac în funcția de director tehnic al FRF

Cum se traduce acest „fac ce vor”?

În mai 2012, după Turneul de Elită disputat de România Under 19 la Novi Sad, în Serbia, 10 fotbaliști au fost suspendați de FRF pe o perioadă între 6 luni și un an pentru acte grave de indisciplină: beție și obiecte distruse în vestiar. 40 la sută dintre ei, Buzbuchi, Gavra, Iancu și Puțanu, veneau de la Academia Hagi. Raportul pe baza căruia au fost sancționați jucătorii a fost întocmit chiar de Mihail Marian. Imediat, Gică Hagi a făcut presiuni pentru anularea suspendărilor, iar după patru luni cei 10 fotbaliști au fost iertați.

„Jucătorii lui Hagi nu au vrut să respecte ce li se cerea”

La câteva săptămâni după întâmplările de pomină de la Novi Sad, FRF decidea să organizeze un stagiu de pregătire de o săptămână la baza de la Buftea pentru nou formata generație Under 15. Echipa nu avea selecționer, pe holurile de la Casa Fotbalului se vorbea despre venirea lui Florin Răducioiu, însă Mihail Marian a decis ca pregătirea să fie făcută de referenții FRF Dumitru Uzunea, actualul secund al lui Gâlcă la Steaua, și Sorin Colceag. Domnul Mihail Marian încerca să pună bazele unui proiect național în care erau cuprinse și idei pe care noi încercam să le asimilăm din alte părți. Din Spania, din Portugalia. Sunt lucruri legate de capacitatea de cogniție , de decizie, de inteligența sportivă, uneori și de inteligența emoțională a unui jucător”, a explicat Colceag, actualmente antrenor în liga a treia, la Metaloglobus, rolul acelui cantonament.

În acea săptămână, 14 dintre cei 20 de jucători chemați în cantonament veneau de la Academia Hagi. Povestește Mihail Marian: „I-am lăsat o săptămână pe Uzunea și pe Colceag să stea cu ei. Erau dați peste cap. Jucătorii de la Hagi cu personalitate nu voiau să pună în practică metodele moderne pe care Uzunea le folosise la lotul ”99. Acolo a pus bazele unei echipe foarte bune”.


Secundul lui Costel Gâlcă, Dumitru Uzunea, discută cu președintele Stelei, Valeriu Argăseală

Gică Hagi, despre rolul lui Vintilă la naționala Under 17

„Niciodată această echipă nu a jucat în aceeași formulă de când a fost preluată de Bogdan. Cu Răducioiu, această echipă își formase un schelet, niște automatisme, niște lideri. Tactic au fost bulversați, mental au căzut pentru că au fost jigniți. Nu uitați că vorbim de niște copii, de niște minori! De aia au și luat goluri atât de repede. Vintilă și cei din staff au venit la Ianis și i-au spus că nu te băgăm pentru că e presiunea prea mare. Iar Ianis le-a spus: . Nu știau cum să facă să nu-l folosească”

Absolvent al școlii de antrenori de la Clairefontaine, Franța, Marian detaliază insubordonarea fotbaliștilor produși de Academia Hagi: „Uzunea și Colceag foloseau metode moderne: propriocepție, culori, multe maieruri, iar jucătorii aveau personalitatea lor. Aveau un joc simplu, Ianis știe că trebuie să dribleze și să tragă de la distanță. Celălalt, Ciobanu, parcă, tot așa. Au avut libertatea lor. Trăgeau de unde voiau, driblau cât voiau. În schimb, ceilalți încercau să se adapteze la cerințele antrenorilor”.

Ce este propriocepția

Dacă poți alerga fără să-ți privești picioarele, să lovești o minge de tenis fără să te concentrezi asupra ei sau să pasezi mingea de baschet fără să te uiți la mână, înseamnă că folosești un așa-zis al șaselea simț, numit propriocepție. Propriocepția este capacitatea corpului de a determina unde sunt poziționate membrele sale în orice moment, jucând un rol foarte important în lumea sporturilor – Definiție de pe site-ul pescariusports.ro

Fost angajat la Academia Hagi, Sorin Colceag explică modul în care el și Uzunea au încercat să unească grupul în acele zile: Am avut discuții cu tot grupul. Am încercat mai multe metode: și sociale, și metode de antrenament. Am vrut să vedem și interacțiunea, care sunt nucleele de putere care ar fi putut să influențeze atitudinea grupului. Am programat acțiuni în care trebuiau să se sprijine pentru a atinge un scop comun. Așa le spărgeai bariera de comunicare. Erau forțați să comunice. Apoi, ne interesa planul cognitiv. Maniera și cât de repede sunt capabili să ia decizii în timpul jocului. Ne interesa cultura tactică pe care o au. Nivelul de corespondență între ideile tactice și decizie. Informarea, cât de repede știu să-și ia informațiile și care e calitatea informației pe care reușesc să o ia. Cum știu să relaționeze în timpul jocului cu ceilalți colegi. Care sunt relațiile de joc pe care le găsesc. Chestii legate de dinamica unui grup”.

„Nu puteți să le spuneți jucătorilor că sunt nimic. Nu aveți dreptul să faceți asta
Ilie Dumitrescu, analist DigiSport, în dialog cu Kovac

Printre detalii tehnice, vine întrebarea: „Au existat jucători de la Academia Hagi care nu au făcut ce le-ați cerut?”. Colceag răspunde ezitant: Da. Cum să spun!? Nu e chiar așa. Noi am încercat, de fapt să…Asta a fost și ideea. Să creăm un alt mediu până vine un alt antrenor. Am încercat cu ei diferite metode noi. Unii au răspuns mai bine, alții mai puțin bine. Nu a fost vorba de un refuz de a face exerciții. E normal pentru orice om pus într-o situație nouă să se simtă inconfortabil la început”.

Fostul membru în Comisia Tehnică FRF e ferm însă când spune că „nu au fost probleme de disciplină”. Ianis Hagi și Ciobanu nu sunt acuzați de beție precum colegii lor mai mari, lor li se impută atitudinea. Mihail Marian: „În jocul de final, că făceam un meci între noi, ei au jucat tot în stilul lor, iar antrenorii i-au lăsat. Nu au vrut să respecte ce li se cerea. Ei au personalitatea lor, au un anumit stil de joc pe care îl implementează Gică”.

 

Ianis Hagi: „Nu știam că nu i-a convenit ceva”

Colceag e mai diplomat: Ei au avut libertate. Pentru că ei erau grupul predominant, ei au impus cumva forma lor de a juca. E clar că era o chestie care nu era în concordanță cu ce puteau să joace ceilalți. Era o disonanță între ce făceau ei și ce făceau ceilalți. Pleacă de la forma în care se pregăteau la club”.

2013: Florin Răducioiu îi înmânează lui Ianis Hagi trofeul pentru titlul de campioană națională de juniori

Ianis Hagi a râs atunci când a fost întrebat de ProSport despre atitudinea lui în cantonamentul din 2012: „Nu știu ce să spun. Nu știu”.

Reporter: Mai ții minte episodul?
Hagi junior: Da, normal. Domnul Uzunea este la Steaua acum. Mie mi s-a părut un om de treabă, care chiar m-a încurajat de multe ori și a vorbit cu mine. Acum, că nu i-a convenit ceva… Nu știu, mie nu mi-a spus. Eu am încercat la acele antrenamente să fac tot ce îmi cere antrenorul. Și normal că, prin calitățile pe care le am, să demonstrez. Acum, nu știu. Chiar nu știu ce să răspund.

Mai multe surse ProSport vorbesc despre un complex de superioritate pe care jucătorii de la Academia Hagi îl arată atunci când vin la loturile naționale. Atitudinea este, probabil, alimentată de titlurile de campioni naționali obținute la categoriile lor de vârstă și de condițiile lor de pregătire. E însă firesc acest comportament? „Nu e normal, dar e foarte greu să schimbi la lotul național. De asta s-a pus problema ca antrenorii de la Hagi să fie aduși la loturile naționale unde erau cei mai mulți jucători de la Academie. Eu n-am vrut. Pe mine, ca federație, mă interesa să dăm șanse tuturor. Competiția să fie corectă pentru toată lumea”, spune Mihail Marian care adaugă: „După cantonamentul de la Buftea mi-am dat seama că la grupa asta trebuie pus un antrenor cu personalitate care să țină sub control nucleul ăsta de jucători care venea de la academia lui Hagi”. Alesul lui Mircea Sandu a fost Florin Răducioiu, cel despre care presa a scris că a primit postul în urma intermedierii unui contract de sponsorizare între Citibank și FRF.

8 dintre fotbaliștii care au obținut în toamna lui 2014 calificarea la Turneul de Elită de acum două săptămâni au fost campioni naționali la categoria lor de vârstă, cu Academia Hagi. De la finalista U Cluj, niciu jucător nu a fost convocat de Răducioiu

Sorin Colceag spune că în vara lui 2012 erau discuții ca Dumitru Uzunea să fie numit selecționer la reprezentativa Under 15. Până la urmă, totul a rămas fără rezultat. A avut vreun  rol în decizia de aducere a lui Răducioiu acest cantonament în care, așa cum spune Mihail Marian, jucătorii lui Hagi au refuzat să se supună ordinelor lui Uzunea și Colceag? Colceag: „Nu știu. Nu știu unde a fost decizia. E posibil să nu fi fost pe placul copiilor. Noi am încercat să luăm feedback de la ei, unii au răspuns foarte bine. Unii…E normal când te lovești de ceva nou să ai o anumită închistare. O încercare de reținere, de autoapărare”.

„Nu a fost vorba de un refuz de a face exerciții. E normal pentru orice om pus într-o situație nouă să se simtă inconfortabil la început
Sorin Colceag

În toamna lui 2014, la doi ani după acest stagiu de pregătire, echipa s-a calificat la Turneul de Elită din Anglia. Răducioiu a fost demis, iar în locul său a venit Bogdan Vintilă, fostul angajat al lui Hagi la Viitorul. Cu el pe bancă și cu 9 jucători de la Academia Hagi în lot, Generația Multimedia a pierdut toate cele trei meciuri: România – Slovenia 0-3, România – Norvegia 0-2 și România – Anglia 1-2.

Jucătorii acuzați că în 2012 nu și-au ascultat antrenorii la prima lor acțiune se plâng acum că sunt obligați să care genți și sacouri și că sunt numiți „nimicuri”. „Zero”, așa cum traducere Gică Hagi vorbele rostite în engleză de Zoltan Kovac. Pe lângă eșecul de la Nuneaton și de acest conflict extrem de serios, Comisia Tehnică a FRF va trebui mâine să se ocupe și de semantica limbii engleze.

Hagi e convins că fotbaliștii de la Academie sunt prigoniți. Dacă e adevărat, persecutarea lor nu are culoare politică: s-a petrecut și în mandatul lui Mircea Sandu, nu doar în anul Burleanu. „După o discuție avută cu fiul meu, în momentul întoarcerii de la turneul din Anglia, am stabilit de comun acord că are nevoie de o perioadă pentru a reflecta la tot ce s-a întâmplat în ultimele două luni la Naționala U-17, urmând ca ulterior să luăm o decizie”, a spus Hagi în conferința susținută pe 1 aprilie. Nu e un banc, ci mai degrabă o amenințare cu iz de șantaj.


2001:  Ianis Hagi în tricoul echipei naționale, lângă tatăl său celebru. Acum, cei doi se pregătesc de o decizie foarte importantă

Cel mai important meci al unei generații de elită: 1-0 cu Andorra

Ce pierde România în cazul în care familia Hagi decide să renunțe la națională? Răspunsul este imposibil de anticipat.

ProSport a analizat însă rezultatele Generației Multimedia din 2012, anul în care a fost asamblată, și până la Turneul de Elită din mai 2015. Cifrele oferă surprize. Deși lotul este considerat unul dintre cele mai valoroase produse ale fotbalului românesc, România generației lui Ianis Hagi a câștigat doar 12 din cele 29 de meciuri interțări disputate, amicale sau oficiale. Numărul înfrângerilor este apropiat: 11.  


Ianis Hagi, strâns ca într-o menghină de jucători bieloruși. Imagine din România – Belarus 5-0

Cinci dintre victorii sunt obținute cu Moldova și Macedonia. În fapt, cele două țări sunt adversarele favorite ale echipei antrenate de Răducioiu și, ulterior, de Vintilă. România ’98 le-a întâlnit de 10 ori, adică mai bine de o treime dintre meciurile disputate din 2012 încoace.

Dacă împărțim rezultatele pe criterii geografice, vestul și estul Europei, România are două victorii cu echipe din Occident (6-1 cu Danemarca și 1-0 cu Andorra) și 10 cu adversare din cealaltă jumătate a continentului. În fapt, meciul cu Andorra reprezintă vârful acestei generații. Este partida din turneul de calificare de astă-toamnă care a adus calificarea la Turneul de Elită.

 

Am fost la meciul cu Anglia și l-am urmărit pe Ianis, care are o certă calitate tehnică. Numai că a părut depășit din punct de vedere fizic. El acum probabil încă mai e în creștere și nu are forță. Nu prea se vede în teren, ai putea zice că echipa a jucat în 10 cu el în teren
Emil Grădinescu, comentator Dolce Sport

CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA REZULTATELE GENERAȚIEI MULTIMEDIA

REZULTATELE COMPLETE ȘI MARCATORII GENERAȚIEI ’98

Perioada Under 15 (sezonul 2012-2013)

  • România – Moldova 3-1 (Hagi, Ciobanu, Căpușă)
  • România – Moldova 2-1 (Ciobanu, Coman)
  • România – Turcia 4-3 (Coman, Ciobanu, Hagi, Cârnaț)
  • România – Turcia 2-2 (Grecu 2)
  • România – Polonia 1-1 (Coman)
  • România – Polonia 1-3 (Grecu)

 

Perioada Under 16 (sezonul 2013-2014)

  • Moldova – România 1-1 (Motreanu)
  • Moldova – România 0-2 (Mihai, Mihalcea)
  • Macedonia – România 0-3 (Velcotă, Coman 2)
  • Macedonia – România 2-0
  • România – Belarus 5-0 (Hagi 2, Mihalcea 2, Coman)
  • România – Belarus 1-3 (Coman)
  • România – Cehia 4-2 (Coman, Grecu 2, Ciobanu)
  • Bulgaria – România 1-2 (Grecu, Coman)
  • Serbia – România 2-1 (Coman)
  • România – Macedonia 4-1 (Ghiță, Coman, Ciobanu 2)
  • România – Macedonia 2-2 (Velcota, Hagi)
     

Perioada Under 17 (sezonul 2014-2015)

  • România – Moldova 0-0
  • România – Moldova 1-3 (Harald Fridrich)
  • Cehia – România 2-1 (Mihalcea)
  • România – Danemarca 6-1 (Coman 3, Motreanu, Gîsă, Ghiță)
  • România – Andorra 1-0  (Coman)
  • Franța – România 3-1 (Grecu)
  • România – Ungaria 2-1 (Kanaloș, Petre)
  • Scoția – România 2-1 (Petre)
  • Scoția – România 1-1 (Petre)
  • Slovenia – România 3-0
  • Norvegia – România 2-0
  • Anglia – România 2-1 (Petre)
Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”