A jucat doar 15 minute la Turul de Elită, dar a ieșit cel mai șifonat dintr-o ședință condusă de directorul tehnic al FRF: „Am fost dur cu el și l-am certat. Nu vreau de la Ianis Hagi atitudine că nu e titular, că nu știu ce”

A jucat doar 15 minute la Turul de Elită, dar a ieșit cel mai șifonat dintr-o ședință condusă de directorul tehnic al FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ianis Hagi, dar și colegii lui de la U17, au fost băgați în ședință de cei din staff-ul naționalei. Mijlocașul a fost certat de Zoltan Kovacs, directorul tehnic al FRF, pentru comportament și pasa proastă prin care trece.

Jucătorii de la naționala sub 17 ani se află în această perioadă în Anglia, la Turul de Elită. Într-o grupă cu țara gazdă, Norvegia și Slovenia, tricolorii au înregistrat până în prezent două înfrângeri (3-0 cu Slovenia și 2-0 cu Norvegia), iar șansele la calificarea la Campionatul European din mai au devenit mai degrabă de domeniul SF, nu al realității. Selecționerul naționalei, Bogdan Vintilă, a refuzat până în prezent să facă vreun comentariu în presa sportivă referitor la eșecurile echipei pe care o antrenează după plecarea lui Răducioiu, dar se pare că atmosfera de la lot nu este una tocmai bună.

După cea de-a doua înfrângere, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Zoltan Kovacs, a decis să-i bage în ședință pe puștii de la sub 17 ani, iar una dintre țintele sale a fost Ianis Hagi, a anunțat gsp.ro. Fiul „Regelui” a jucat doar un sfert de oră în cele două partide, începând de fiecare dată ca rezervă, lucru care nu a fost înțeles, dar nici explicat până acum.

A fost vehiculat faptul că atitudinea lui Ianis Hagi l-ar fi convins pe Bogdan Vintilă să îl lase pe banca de rezerve, dar surse ProSport au dezvăluit faptul că mijlocașul s-ar fi pregătit cot la cot cu colegii săi și și-ar fi putut aduce aportul în ambele partide: „După ce l-a ignorat pe Coman în meciul cu Slovenia, a venit apoi rândul lui Ianis Hagi. Nu știm de ce a schimbat total echipa care s-a calificat la Turul de Elită. Nu vorbește cu mai nimeni selecționerul. Face ce vrea, cum vrea. Și iată hal de rezultate”, au povestit oameni care se află în Anglia în acest moment.


Ianis Hagi a fost titular în mandatul lui Florin Răducioiu. Echipa arată cu totul altfel la Turul de Elită, acolo unde a pierdut toate meciurile de până acum

„Da, am fost dur cu el și l-am certat. Dar până la urmă de ce vreți voi să știți de ce nu joacă el?”

Ședința condusă de Zoltan Kovacs a fost una intensă. Pe lângă faptul că mulți dintre jucători nu l-au înțeles pe directorul tehnic al FRF, care nu a învățat încă limba română și li s-a adresat acestora într-o engleză rapidă, greu de urmărit pentru cei care abia învață limba engleză, se pare că Ianis Hagi a picat cel mai șifonat dintre toți: „Da, am fost dur cu el și l-am certat. El nu e Hagi, e Ianis. Trebuie să înțelegeți faptul că sunt ca un tată pentru ei aici, iar înfrângerile nu ne-au picat tocmai bine. Ne așteptam să fie greu la Turul de Elită, dar nici chiar așa. Ianis trebuie să fie pregătit și psihic. Nu doar el, ci toți băieții. Vreau mai multe de la el, nu atitudine că nu joacă, că nu e titular sau mai știu eu ce”, a declarat pentru ProSport Zoltan Kovacs.

Chestionat în privința netitularizării lui Ianis Hagi, dat fiind faptul că Bogdan Vintilă refuză orice fel de dialog, directorul tehnic al FRF a pufnit: „Dar până la urmă de ce vreți voi să știți de ce nu joacă el? De ce strict situația lui Ianis Hagi vă interesează? Sunt și alții care nu joacă. Așa trebuia formulată întrebarea. Nu e el miezul echipei, să vi se pară ciudat. Da?”, a încheiat Kovacs lămuririle.

ProSport a contactat unul dintre jucătorii de la naționala sub 17 ani, care a recunoscut faptul că nu a înțeles nimic din ședința în care a fost băgat: „Domnul Kovacs ne-a vorbit mult. Și noi suntem dezamăgiți de ce am făcut aici, dar mai degrabă domnul antrenor ar fi trebuit să vorbească cu noi, nu dânsul. Ianis a ieșit cel mai afectat de acolo. Mi se pare și normal. În rest, ne-a cam pierdut. Vorbea repede, în engleză, era nervos. Abia așteptam să se termine ședința”, a dezvăluit acesta, sub protecția anonimatului.


În vârstă de 60 de ani, directorul tehnic al FRF este foarte implicat la lotul de sub 17 ani al naționalei

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele