Hagi, mereu la mijloc!** Filmul relației dintre Mircea Sandu și Giovani Becali: Începuturile, frăția și conflictul

Redactor:
Robert ZANFIR
Hagi, mereu la mijloc!** Filmul relației dintre Mircea Sandu și Giovani Becali: Începuturile, frăția și conflictul
  • Publicat:
  • Actualizat:

În funcție de evoluția polilor de putere din fotbalul românesc
și a intereselor din diverse momente, Mircea Sandu și Giovani
Becali au avut de-a lungul timpului perioade în care se părea că
nimic nu-i va face să se certe, pentru ca apoi să devină cei mai
mari inamici. În multe episoade apare numele lui Gică Hagi.

ÎNCEPUTURILE

1990 – Anul în care Sandu a preluat șefia FRF a coincis cu
începerea relației de prietenie cu fostul impresar. Giovani Becali
era atunci singurul agent de jucători din România și apropierea de
Mircea Sandu părea una destul de logică.

FRĂ‚ȚIA

1998 – Victor Pițurcă este numit antrenorul echipei naționale. În
spatele acestei mutări a stat Giovani Becali, care a insistat pe
lângă prietenul Sandu să-l pună pe tehnicianul de la U21 la prima
reprezentativă. Trio-ul Sandu-Pițurcă-Becali era legat de o strânsă
prietenie. Acesta a fost momentul în care agentul de jucători a
arătat cât de influent este în fotbalul românesc.

1999 – Pițurcă se ceartă cu frații Becali și aceștia orchestrează
îndepărtarea sa de la echipa națională printr-un complot al celor
mai importanți jucători, Gică Hagi și Gică Popescu. Mircea Sandu
este de partea impresarilor și, automat, a fotbaliștilor și îl
demite pe tehnician, în ciuda faptului că echipa națională era ca
și calificată la Euro 2000.

2000 – După Euro din Belgia și Olanda, Mircea Sandu îl numește pe
Hagi la națională, la sfatul aceluiași Giovani Becali. Cu Piți
căzut în dizgrație, tricolorii sunt preluați de „Rege” sub
îndrumarea directorului tehnic Emeric Ienei.

CONFLICTUL

2001 – Relația dintre Sandu și Giovani Becali se deteriorează.
Dispariția treptată a jucătorilor din „Generația de Aur” și,
implicit, a surselor substanțiale de venit pentru agentul de
jucători aduc la această situație.

2005 – Simpla răcire a legăturilor dintre cei doi se transformă
într-un conflict deschis în anul în care „Nașul” a câștigat
penultimul mandat la șefia FRF. Cei doi devin liderii a două tabere
rivale: Mircea Sandu îi aduce lângă el pe Lupescu și pe Prunea, în
timp ce fostul impresar îl susține pe Gică Popescu în tentativa
acestuia de a ajunge președinte al FRF.

2009 – Un alt moment important al războiului dintre cele două
tabere e legat de excluderea lui Adrian Mutu de la echipa
națională, după înfrângerea cu Serbia. Fostul agent a criticat dur
decizia, lansând ideea că Mircea Sandu i-a cerut selecționerului
Lucescu să nu-l mai cheme pe „Briliant” la lot. În tot timpul
mandatului lui Răzvan Lucescu, Becali a fost unul dintre cei mai
puternici contestatari ai selecționerului.

Filmul relației Mircea
Sandu – Giovani Becali este unul care seamănă cu graficul
curentului alternativ

E ușor să latri de pe
margine. Să plece ei, nu eu! Eu am ajutat fotbalul, pe când unii
l-au distrus până acum și vor să-l mai distrugă o
dată!

Mircea Sandu, președinte FRF (în urmă cu un an după ce Becali i-a
cerut demisia)

Sandu a zis că nu mai
candidează. Pe urmă, m-a anunțat să îl pregătesc pe Gică Popescu și
cu o lună înainte de alegeri s-a răzgândit. Dacă îi dădeam bani, nu
candida. Eu am zis clar că nu îi dau

Giovani Becali, impresar (în 2008, înainte de alegerile pentru
președinția FRF)

Sandu trebuie să-l dea
afară pe Prunea! E deja învinuit oficial și Mircea Sandu e obligat
să-l dea afară. Dacă nu face asta, e mânjit și
el!

Giovani Becali, impresar (în momentul în care Florin Prunea a fost
implicat în scandalul arbitrilor)

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal.
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro dacă îmi găsiți un ospătar"
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Românii sunt obligați. UE a dat ordin pentru cei cu telefoane mobile
Românii sunt obligați. UE a dat ordin pentru cei cu telefoane mobile
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”