FOTO Eric:** „Vreau să joc pentru România”

Redactor:
Daniel Lup
FOTO Eric:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eric de Oliveira (25 de ani) e liderul golgheterilor din Liga I,
cu șase goluri, reușind trei „duble” în primele trei etape. Noua
vedetă a Ligii I se declară gata să răspundă prezent unei eventuale
convocari la naționala României.

După victoria de duminică, de la Ploiești, tehnicianul Cristi
Pustai l-a propus pe Eric de Oliveira la naționala României, mai
ales că brazilianul reușise să marcheze o „dublă” în al treilea
meci consecutiv. „Eric ar merita să joace pentru România. E un
jucător talentat, serios, care ar putea să fie o soluție viabilă”,
a spus Pustai. Mijlocașul mărturisește că nu ar refuza o asemenea
propunere.

Mai are doi ani de așteptat

„Azi (n.r. – ieri) se împlinesc trei ani, o lună și o zi de când am
ajuns la Mediaș. România este acum prima mea casă, nu a doua. În
acești ani, țara voastră mi-a oferit în fotbal mult mai mult decât
mi-a dat Brazilia. Normal că aș vrea să joc pentru România, dar
acest lucru depinde în primul rând de cei de la federație. Dacă mă
vor, eu sunt gata să îi ajut. Nu cred că e nevoie de cinci ani
pentru a primi cetățenia. În alte țări, fotbaliștii o primesc mult
mai repede”, a spus Eric.

Problema brazilianului nu e reprezentată atât de obținerea
cetățeniei române, cât de faptul că, în conformitate cu regulile
FIFA, mai are de așteptat încă aproape doi ani până să poată juca
pentru România. Reglementările fotbalistice internaționale
precizează că un fotbalist trebuie să evolueze cinci ani consecutiv
într-o țară pentru a putea fi naturalizat și pentru a putea juca în
naționala respectivă.

Până la 16 ani, fotbal în sală!

Eric a practicat de la 12 la 16 ani fotbalul în sală, unde a fost
remarcat de oficiali ai clubului Flamengo, care l-au chemat să dea
probe de joc. A convins și a jucat timp de doi ani la juniorii lui
„Fla”. La 18 ani a plecat la Parana, în Liga I din Brazilia, dar
s-a accidentat și a fost cedat la Metropolitano. A revenit și a
avut evoluții spectaculoase, fiind propus în vara anului 2007 mai
multor cluburi europene. Mediașul l-a transferat pe o sumă modică,
însă brazilienii dețin 20% din drepturile sale federative.

La 18 ani a vrut să se lase

Cariera lui Eric a avut un moment de răscruce pe când avea 18 ani.
A suferit o accidentare gravă și se gândea să se lase de fotbal.
„Nu îi doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Am stat șase
luni în afara terenului de fotbal și a fost îngrozitor. Am vrut să
mă las. Familia a fost alături de mine și am mers mai departe”, a
mai declarat brazilianul.

Didi și Ronaldo, ca idoli

Acum trei ani, când a sosit în Liga I, Eric fura meserie de la
Cleidimar Didi, atacant care marca meci de meci pentru CFR. „Îmi
plăcea foarte mult cum joacă Didi. A fost ca un model pentru mine.
Sper să treacă peste accidentări și să revină atacantul care era în
2007”, spune Eric. Din străinătate, favoritul său este „Il
Fenomeno” Ronaldo. „Am fost impresionat de talentul și puterea de a
trece peste accidentări”, motivează Eric. Mijlocașul este în
ultimul an de contract și are o clauză de reziliere de 350.000 de
euro.


România are un lider adevărat în Cristi Chivu. Este
un jucător foarte valoros și aș dori să joc alături de
el

Eric de Oliveira, mijlocaș Gaz Metan

Sincer, nu mă așteptam să încep cu șase goluri în primele trei
etape. Pentru tur, mi-am propus să marchez de zece
ori

Eric de Oliveira, mijlocaș Gaz Metan


Lucruri inedite despre
Eric

– În tinerețe, asemenea lui Cristi Borcea, vindea butelii cu
gaz ca să facă rost de bani
– La 16 ani preda samba copiilor
– În tinerețe juca fotbal în cartier, deși nu avea ghete
– Este logodit cu Cosmina Dancu, handbalistă la CSS Mediaș
– Își ajută mama cu bani, aceasta fiind bolnavă

foto: Sebastian Marcovici

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300…