Fotbalistul român care a impresionat pe toată lumea! Sânmărtean și următorul „decar” al naționalei: „L-am luat sub aripa mea. E într-o formă extraordinară”

Fotbalistul român care a impresionat pe toată lumea! Sânmărtean și următorul
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 36 de ani, vârstă la care se gândește, inevitabil, la retragerea din fotbal, Lucian Sânmărtean e gata să predea ștafeta și a numit deja jucătorul pe care-l vede viitorul număr 10 al echipei naționale. Este vorba despre Nicușor Stanciu (22 de ani), decarul Stelei aflat într-o formă foarte bună.

Cu 12 goluri și 7 pase decisive în toate competițiile în acest sezon, Stanciu a impresionat pe toată lumea. Începând cu scouterii de la AC Milan și Inter, continuând cu selecționerul Anghel Iordănescu, care l-a convocat pentru amicalele cu Lituania și Spania (23, respectiv 27 martie) și Gigi Becali, multe voci din fotbalul românesc îl consideră pe mijlocașul ofensiv următorul purtător al tricoului cu numărul 10 de la echipa națională. Pe aceeași idee merge și Lucian Sânmărtean, mijlocașul de la Al Ittihad care a fost coleg cu Stanciu atât la Vaslui, cât și la Steaua. Sânmărtean vorbește frumos despre playmaker-ul campioanei, căruia i-a prezis o carieră frumoasă.

„L-am avut coleg pe Nicușor, l-am luat sub aripa mea încă de la Vaslui. Încă de la început i-am prezis o carieră foarte frumoasă. Este un copil liniștit iar venirea domnului Reghe l-a ajutat pentru că l-a pus pe linie, e într-o formă extraordinară”, a spus Sânmărtean, într-un interviu acordat Digi Sport în care a vorbit și despre situația lui Ciprian Marica: „E un jucător de valoare, a făcut performanțe notabile la națională. Accidentarea îl trage ușor înapoi, dar își va reveni. Mai este timp până la turneul final. Dacă-și revine rapid, intră și joacă, va fi o soluție pentru turneul final”, a declarat fostul „magician” din Ghencea.

O singură selecție are Nicușor Stanciu la naționala României

9 meciuri a jucat Stanciu la reprezentativa U21

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×