Domenech, arestat în 1994 pentru speculă cu bilete
Incredibil, dar adevărat! Raymond Domenech a fost arestat în 1994 în Statele Unite, deoarece vindea biletele Federaţiei Franceze la suprapreţ de la partida dintre Coreea de Sud şi Bolivia.
Un fost oficial al Federaţiei Române de Fotbal, prezent în America la Campionatul Mondial, a povestit pentru ProSport cum s-a întâmplat evenimentul. „Dacă tot vrem să-i facem atmosferă proastă înaintea meciului de la Constanţa, amintiţi cum a fost arestat Domenech de poliţia americană în 1994, în timp ce vindea la suprapreţ bilete la un meci. Nu mai ştiu ce partidă era, dar el avea biletele oficialilor francezi şi, în loc să le dea acestora, s-a apucat să le vândă la un preţ dublu decât cel oficial“, a spus un fost oficial al FRF.
Eliberat pe cauţiune de 500 de dolari
„Bine, se dădeau mai multe bilete pentru un meci, dar nefiind o partidă interesantă nu s-au dus toţi oficialii. L-a prins poliţia, l-a reţinut şi a ieşit scandal mare. Mai ales că el antrenase echipa naţională de tineret a Franţei, fusese şi-n naţională ca jucător în anii 80“, a adăugat fostul oficial al Federaţiei.
Povestea, expusă şi pe wikipedia, se regăseşte pe mai multe pagini web dedicate antrenorului Raymond Domenech. Actualul tehnician al Franţei a fost reţinut timp de şase ore de poliţia din Boston şi a fost eliberat doar după ce a plătit cauţiunea de 500 de dolari. Pe perioada Mondialului din America, unde România a fost eliminată în sferturi de Suedia, Raymond era comentator al televiziunii franceze.
3 de atâtea ori s-a întâlnit în carieră Raymond Domenech cu antrenorul român Sorin Cîrţu
80 de minute a jucat Domenech împotriva Ştiinţei pe 24 noiembrie 1982, în meciul câştigat de Bordeaux cu 1-0


Domenech, arestat în 1994 pentru speculă cu bilete


















Incredibil, dar adevărat! Raymond Domenech a fost arestat în 1994 în Statele Unite, deoarece vindea biletele Federaţiei Franceze la suprapreţ de la partida dintre Coreea de Sud şi Bolivia.
Un fost oficial al Federaţiei Române de Fotbal, prezent în America la Campionatul Mondial, a povestit pentru ProSport cum s-a întâmplat evenimentul. „Dacă tot vrem să-i facem atmosferă proastă înaintea meciului de la Constanţa, amintiţi cum a fost arestat Domenech de poliţia americană în 1994, în timp ce vindea la suprapreţ bilete la un meci. Nu mai ştiu ce partidă era, dar el avea biletele oficialilor francezi şi, în loc să le dea acestora, s-a apucat să le vândă la un preţ dublu decât cel...
aveti probleme la calculator? intrati pe pagina intrebi.ro care va ofera service si consultanta it live gratuita pentru calculatorul dvs. specialistii nostri va stau la dispozitie prin intermediul chat-ului pentru a va da indicatii si pentru a va ajuta in problema dvs. totul se face online si dureaza doar cateva secunde pentru a va conecta la un operator si a primi asistenta. intrebi.ro - service live gratuit pentru calculatorul tau @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ @@@@@@@@@@@@@@@@@@
da, am niste probleme cu calculatorul. in josul fiecarui articol prosport.ro pe care il citesc apare un mesaj enervant, din care nu se distinge decat numele autorului ("intrebi.ro", parca), insotit de multe, multe cozi de maimuta.
mai e vreo speranta, oare?
acum nare loc de m. sandu si lupescu dar ei vand legal la supra pret 900 mii lei
pt "ziaristu" care a scris art asta: "il tentait de vendre ã moitiã© prix" = incerca sa vada la jumatate de pret (nu la suprapret, cum ai scris u). sunt de acord ca poate nu e normal sa le fi vandut la juma de pret (logic era la suprapret), dar asta e articolu, asa scrie! pe voi chiar nu ma controleaza nimeni cand publicati un articol????