Delegația României a ajuns în Ungaria. Burleanu: „Obiectivul naționalei la Budapesta este victoria, dar și egalul e un rezultat pozitiv” Mesajul pentru Marica

Delegația României a ajuns în Ungaria. Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că obiectivul echipei naționale în partida din deplasare cu Ungaria este victoria, dar a precizat că și un rezultat de egalitate este pozitiv, având în vedere situația din Grupa F.

Suntem foarte încrezători, obiectivul naționalei este victoria în acest meci. Spun că suntem încrezători pentru că avem cei mai buni jucători în lot și suntem foarte siguri de prestația pe care o vor avea. Bineînțeles că ar fi bună și o remiză, un meci egal este un rezultat pozitiv. Dar atitudinea noastră, mai ales că suntem pe primul loc și în top zece la nivel internațional, este să câștigăm la Budapesta cele trei puncte”, a spus Burleanu înaintea plecării în Ungaria.

Președintele FRF se teme de posibilele incidente pe care le-ar putea provoca suporterii maghiari, dar speră ca autoritățile de la Budapesta să controleze situația. „Nu e o atmosferă pe care ți-o dorești pe un stadion. Noi suntem preocupați și de situația suporterilor noștri care fac această deplasare, nu doar de joc. De aceea ne-am asigurat împreună cu autoritățile statului român să nu avem suprize neplăcute. Ne dorim să nu se întâmple nimic neplăcut. Nu mă tem de incidente din partea suporterilor români, mă tem din partea suporterilor maghiari. Dar așa cum și autoritățile din România au depus toate eforturile la București să nu se întâmple incidente de acest tip, așa îmi doresc ca și autoritățile maghiare să facă același lucru„, a precizat oficialul FRF.

Referitor la Ciprian Marica, atacant care a ratat un transfer la PAOK Salonic, Burleanu a explicat că își dorește ca acesta să înceapă să joace la Konyaspor pentru că echipa națională are nevoie de el. „Îmi pare rău că Marica a ratat transferul. Eu îmi doresc să joace la Konyaspor, pentru că avem nevoie în continuare de el la echipa națională. În ceea ce privește selecția, eu pot să vă asigur că azi sunt în lot cei mai buni jucători care puteau fi convocați„, a mai afirmat președintele FRF.

Echipa națională a României va întâlni Ungaria, la Budapesta, vineri, de la ora 21.45, iar trei zile mai târziu va juca împotriva Greciei, pe Arena Națională, tot de la ora 21.45, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016.

După disputarea a șase etape din Grupa F, clasamentul este următorul: 1. România – 14 puncte, 2. Irlanda de Nord – 13 puncte, 3. Ungaria – 11 puncte, 4. Insulele Feroe – 6 puncte, 5. Finlanda – 4 puncte, 6. Grecia – 2 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele