Burleanu i-a calmat pe Dăncilă, Tsipras și Boyko Borisov, care vor să aducă CM 2030 în România: „Lucrurile astea ar trebui să ne pună pe gânduri”

Burleanu i-a calmat pe Dăncilă, Tsipras și Boyko Borisov, care vor să aducă CM 2030 în România:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu a demontat inițiativa prmierilor din Serbia, Grecia, România și Bulgaria, care au anunțat că iau în considerare depunerea unei candidaturi comune pentru găzduirea Campionatului Mondial din 2030. Președintele FRF spune că ar fi nevoie ca în toate cele patru țări să se construiască stadioane uriașe pentru a se vorbi de o asemenea inițiativă.

„Ar trebui să ne uităm puțin la infrastructură. Dacă e să comparăm cu Mondialul găzduit de americani în 2026, vedem că peste 15 stadioane, din 23, au peste 69.000 de locuri. Astăzi, toate cele patru țări despre care vorbim, cred că au împreună doar 2-3 stadioane cu peste 50.000 de locuri. E mult mai important să ne ținem de 2020 și să investim în infrastructură, mai ales la juniori.

În plus, recomandarea FIFA e ca pentru un Mondial să ai cel puțin un stadion cu peste 80.000 de locuri. Lucrurile astea ar trebui să ne pună pe gânduri. Până atunci, 2020, și un EURO de tineret, poarte chiar în 2023″, a spus Răzvan Burleanu, citat de Digi Sport.

„Vom discuta posibilitatea ca cele patru țări (n.r România, Bulgaria, Grecia și Serbia) să găzduiască împreună un eveniment sportiv major”, a spus premierul grec, Alexis Tsipras, în cadrul reuniunii la nivel înalt Bulgaria-România-Grecia-Serbia-Israel. Omologul său bulgar, Boyko Borisov, a spus că este vorba despre Mondialul din 2030.

Pentru turneul final din 2030 s-au înscris deja țările Uruguay, Argentina și Paraguay, care vor candida de asemenea la comun. În cursă ar mai putea intra, tot la comun, Algeria – Maroc – Tunisia, Coreea de Sud – Coreea de Nord – Japonia – China și Anglia – Scoția – Țara Galilor – Irlanda de Nord – Irlanda.

Până la Cupa Mondială din 2030, România va fi una dintre țările care vor găzdui meciuri la EURO 2020. Arena Națională va găzdui patru partide, pe 14, 18, 22 și 29 iunie 2020. Dacă se califică, naționala României va juca cel puțin două meciuri la București. Stadioanele stabilite pentru antrenamentele echipelor sunt Arcul de Triumf, Ghencea și Giulești. După cum a anunțat Compania Națională de Investiții, proiectele sunt în graficul stabilit, există finanțarea, astfel încât termenul de dare în folosință a celor trei noi stadioane a fost fixat pentru 31 martie 2020.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele