„Aspectul rezultatelor e negativ, DAR…” Cum e salvat Daum de „prezența la campanii sociale”, și de cele „peste 100 de meciuri văzute live”! Explicațiile lui Burleanu și cât timp mai are la dispoziție selecționerul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Christoph Daum și-a prezentat astăzi raportul de activitate în fața Comitetului Executiv, iar președintele FRF a ținut ulterior o conferință de presă în care a explicat că antrenorul german a ” punctat negativ” la un singur capitol: rezultate.

Deși s-a declarat în general mulțumit de munca depusă de Daum în anult petrecut de acesta pe banca naționalei, președintele FRF a lăsat să se înțeleagă clar că germanul nu mai poate fi atât de sigur de o prelungire a contractului. Mai exact, Burleanu a precizat că meciurile jucate în toamnă de echipa națională vor fi decisive în luarea deciziei și că naționala e așteptată să confirme prestația din amicalul cu Chile, câștigat cu 3-2.

Burleanu i-a invitat însă pe fanii naționalei să judece calitățile lui Daum nu numai prin prisma modului în care evoluează naționala României, ci și prin ceea ce face acesta în afara terenului: prezența la meciurile din Liga 1, faptul că nu poate fi acuzat de prietenii cu oamenii din fotbal sau faptul că ajută la „implementarea celor mai noi metode de antrenament” și că a participat la numeroase campanii sociale.

„Sigur, sigur (n.r. prelungirea contractului lui Daum va presupune și o renegociere a salariului). Cred că nici el (n.r. Daum) nu-și dorește să stea la o echipă națională unde nu poate să facă performanță.

În această toamnă vom vedea dacă speranța pe care o avem astăzi în echipa noastră, așa cum a arătat în meciul cu Chile, dacă reprezintă un semnal puternic de încredere sau rămânem la statutul de speranță.

Dincolo de rezultate treubie să luăm în calcul și alte criterii pe care le-am avut în vedere. În primul rând, integritatea. Cred că știți mai bine decât mine toate subiectele de scandal ce au planat asupra indiferent cine a fost selecționerul echipei naționale. Astfel încât ne-am dorit un secționer la echipa națională care să fie integru și să nu poată fi suspectat de nicio înțelegere sau de nicio relație de prietenie. N-am dorit în același timp un selecționer care să fie prezent pe stadioane și cred că puteți confirma asta. Avem peste 100 de meciuri la care Christoph Daum a fost prezent în această perioadă de timp, iar întreg staff-ul tehnic a ajuns la aproape 300 de meciuri urmărite live. Acesta e un aspect care s-a discutat în Comitetul Executiv de astăzi.

Un alt aspect foarte important care, pe noi ca Federație, și Comisie Tehnică, ne-a interesat a fost să realizăm o legătură cât mai puternică între reprezentativă și naționala de tineret.

Un alt argument a fost să putem lucra cu cele mai noi tehnologii și metode de pregătire, iar după ce vor fi implementate la echipa de seniori să le putem regăsi și la loturile de juniori. De aceea, o altă solicitare a noastră către Christoph Daum a fost de a avea o relație foarte bună, de colaborare, cu antrenorii loturilor naționale. Și pot continua…

Prezența lui (n.r. Daum) foarte multe campanii sociale în care suntem angrenați ca Federație. Pentru că avem și această misiune, de a vedea fotbalul ca un fenomen social.

Bineînțeles, ultimul aspect, cel legat de rezultate, e un aspect negativ”, a declarat Răzvan Burleanu în conferința de presă.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele