Adunarea Generală a afiliat permanent CS U Craiova: Burleanu: „Are drept de promovare”. Privilegiile lui Mircea Sandu, retrase. Contractul de președinte de onoare a fost invalidat

Adunarea Generală a afiliat permanent CS U Craiova: Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Principalele decizii luate de membrii Adunării Generale Extraordinare:

  • afilierea permanentă a CS U Craiova, cu toate drepturile ce decurg din ROAF, inclusiv promovarea
  • decizia de invalidare a contractului lui Mircea Sandu, lucru care se va face în Tribunal
  • SC Poli Timișoara, echipă aflată în proprietatea lui Marian Iancu, nu a fost dezafiliată
  • s-au aprobat membrii Comisiei de Cenzori
  • administratorul bazei Mogoșoaia va deveni președintele FRF sau o persoană numită de acesta. Asta înseamnă că Mircea Sandu pierde această funcție, pe care a deținut-o până acum
  • s-a aprobat noul Statut FRF. Printre altele, un președinte FRF poate îndeplini maximum 3 mandate, față de un număr nelimitat, cum era până acum. De asemenea, articolul 54 din Statut, care-i interzice unei echipe dreptul de promovare dacă nu are o vechime de minimum 3 ani a fost eliminat

UPDATE 15:18 Răzvan Burleanu a lămurit situația afilierii definitive a CS U Craiova. Clubul finanțat de Primăria Craiova are drept de promovare, deoarece punctul din Statut care-i interzicea unei echipe dreptul la promovarea dacă n-are o vechime de minimum de 3 ani a fost eliminat. Totuși, Burleanu spune că mai este nevoie și de o decizie a Comisiei de Disciplină.

„Avem o decizie și a Comitetului Executiv pentru validarea rezultatelor. Bineînțeles, afilierea cu drepturi depline înseamnă și cel la promovare. Știți care a fost poziția mea față de acest caz, nu o să se mai întâmple vreodată ca o echipă de fotbal să fie invitată în Liga a II-a, a III-a sau chiar să ne trezim cu ea direct în cupele europene. De asemenea, așteptăm și o decizie a Comisiei de Disciplină în cazul afilierii CS U Craiova

Acel articol (n.r. cel care interzicea promovarea) a fost eliminat inclusiv din nou Statut, care a fost votat astăzi. Nu poți să stai 3 ani de zile în Liga a IV-a și să nu ai drept de promovare, pentru că asta însemna acel punct. Până astăzi s-a aplicat vechiul Statut, de astăzi se aplică noul Statut. În noul Statul sunt foarte multe puncte noi care reformează fotbalul românesc și poate fi un exemplu inclusiv pentru fotbalul european”, a declarat Răzvan Burleanu la Sport.ro.


UPDATE 15:10 Răzvan Burleanu a declarat la Dolce Sport că CS U Craiova a fost afiliată definitiv cu toate drepturile ce decurg din ROAF, deci și cel de promovare


UPDATE 14:53 Ședința Adunării Generale Extrodinare s-a încheiat.


UPDATE 14:42 Răzvan Burleanu a afirmat că gruparea craioveană este afiliată definitiv și cu toate drepturile care decurg de la sine din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.

CS Universitatea, club susținut de Primăria Craiova și care a evoluat prima dată în Liga a II-a, sezonul trecut, a obținut promovarea din punct de vedere sportiv și a primit licența pentru Liga I, dar Comisia de Disciplină a FRF urmează să ia o decizie în privința dreptului grupării oltene de a face parte din primul eșalon.

Situația CS Universitatea Craiova este neclară deoarece Statutul FRF prevede la articolul 54, punctul 2 că „pentru a promova într-un eșalon competițional superior calitatea de membru afiliat al unui club trebuie să aibă o durată – în momentul începerii sezonului competițional următor – de cel puțin trei ani consecutiv”.

ASA Târgu Mureș și CSM Râmnicu Vâlcea contestă promovarea echipei CS Universitatea Craiova în Liga I.

Sursa: MEDIAFAX


UPDATE 14:36 Până la urmă, SC Politehnica Timișoara rămâne afiliată la FRF. Se pare că discursul avocatului, unul în care a inclus fraze precum „riscați să fiți dați în judecată”, a funcționat. Gheorghe Chivorchian, secretar general la FRF, a luat cuvântul și i-a felicitat pe votanți pentru decizia legată de Poli: „Felicitări, domnule! Riscam să plătim sume mari dacă nu erați inspirați să faceți asta”


UPDATE 14:32 CS U Craiova a fost afiliată definitiv. . Au fost 10 abțineri și două voturi împotrivă, iar la final membrii Adunării Generale și-au aplaudat decizia. Problema dezafilierii lui Poli Timișoara a fost readusă în discuție.


UPDATE 14:27 S-a trecut rapid peste punctul 9, cel a dezafilierii lui Poli Timișoara. Urmează dezbaterea legată de afilierea CS U Craiova. În acest sens a luat cuvântul un avocat al clubului, care susține că meritul sportiv ar trebui să primeze. Nu a fost lăsat să-și citească discursul până la capăt. A fost aplaudat, nu s-a înțeles mare lucru din finalul discursului avocatului


UPDATE 14:25 Jurnaliștii au intrat în sală, s-a trecut direct la punctul 9 de pe ordinea de zi, dezafiliera Polithenicii Timișoara, echipa aflată în proprietatea lui Marian Iancu. Membrii Adunării Generale sunt destul de vocali, probabil ca o consecință a dezbaterii punctului cu numărul 8


UPDATE 14:22 Conform Sport.ro, după o ședință de aproape o oră, membrii Adunării Generale au decis să invalideze contractul lui Mircea Sandu de președinte de onoare. Această procedură se va face la Tribunal.

Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină președinte de onoare al FRF.

Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenție chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF și benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurși, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naționale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele și diurnă de 500 de euro pe zi.

Ulterior, Sandu a renunțat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină și la secretară (MEDIAFAX)


UPDATE 14:02 De aproximativ 40 de minute se discută intens despre contractul lui Mircea Sandu. Se pare că propunerea lui Răzvan Burleanu nu este pe placul celor din Adunarea Generală. Rămâne de văzut la ce concluzi se va ajunge


UPDATE 13:32 La sediul FRF și-au făcut apariția și jucătorii defunctei FC Universitatea Craiova. Aceștia vor să devină liber de contract și au venit pentru a urgenta procesul


UPDATE 13:16 A fost votată propunerea ca directorul tehnic să facă parte din Comitetul Executiv. Astfel, Anghel Iordănescu va fi prezent de aici încolo la fiecare ședință a CEx. Kovacs nu știe încă limba română, motiv pentru care această atribuție îi revine fostului selecționer. Prima ședință a CEx în care Iordănescu va fi prezent va avea loc astăzi, de la ora 14.00, după încheierea Adunării Generale


UPDATE 13:00 În noul Statut, Răzvan Burleanu va avea dreptul la un număr de maximum 3 mandate în frunte FRF. Acest lucru intră într-o ușoară contradicție cu ceea ce promisese Burleanu în campania electorală, limitarea unui președinte FRF la două mandate.

În Statutul pe care președintele FRF l-a trimis membrilor Adunării Generale în urmă cu o lună specifica faptul că un președinte are voie la 3 mandate, iar vârsta maximă admisă este 65 de ani. Acest articol a fost intrat de astăzi în noul Statut FRF.

În altă ordine de idei, în 10 minute se reia discuția despre contractul lui Mircea Sandu, după care jurnaliștii vor avea din nou voie în sală.


UPDATE 12:20 Pauză de jumătate de oră. Presa nu va avea voie la revenire, când se vor discuta cele mai importante puncte: contractul lui Mircea Sandu, schimbarea acestuia din funcția de administrator al bazei din Mogoșoaia și afilierea CS U Craiova.


UPDATE 12:09 Tocmai a fost votat un articol prin care președintele FRF va fi administratorul bazei Mogoșoaia sau un împuternicit acestuia. Până acum, funcția a fost ocupată de Mircea Sandu, însă de aici încolo de baza Mogoșoaia se va ocupa Răzvan Burleanu sau un alt membru din conducerea FRF.


UPDATE 11:57 Dacă unul dintre membrii Comitetului Executiv va lipsi de la două ședințe pe parcursul unui an fără motiv precis și serios, va fi exclus din Comitet


UPDATE 11:39 Adunarea Generală aprobă, de acum înainte, renta președintelui și membrilor de onoare. Tot ea poate să o retragă sau să o micșoreze. Este un fel de pregătire pentru contractul lui Mircea Sandu, care urmează să fie dezbătut la următorul punct. Comitetul Executiv va propune, Adunarea Generală va lua deciziile în acest sens.


UPDATE 11:34 Se votează destul de repede, deoarece modificările din Statut au putut fi studiate de membri vreme de o lună. A izbucnit o nouă ceartă între Vasile Avram și Răzvan Burleanu, dar votul continuă. Vasile Avram a ales și el să voteze în cele din urmă.


UPDATE 11:14 Vasile Avram a refuzat să mai voteze. Președintele FRF propune, el se uită prin sală. Cartoanele rămân în mână. Nu e nici de acord, nici împotrivă, nici neutru, e doar supărat după discuția avută mai devreme cu Răzvan Burleanu


UPDATE 11:10 Vasile Avram și Răzvan Burleanu tocmai s-au luat la ceartă. Președintele FRF l-a îndemnat la tăcere pe fostul arbitru și contracandidat: „Este Adunare Generală, nu discutăm”


UPDATE 10:55 În momentul de față se aprobă componența Comisiei de Cenzori. Răzvan Burleanu face o prezentare succintă a acestora. Asta în timp ce Anghelache, alături de alți trei membri ai Adunării, întocmesc procesul verbal oficial al Adunării Generale. Puțin ironic, dacă ar fi să ne întrebați pe noi. Urmează dezbaterea și aprobarea Statutului FRF. Era punctul 12 pe ordinea de zi, dar a înaintat pe listă, acum fiind la numărul 8. Acest lucru a fost votat la începutul Adunării Generale.


UPDATE 10:46 Vineri a fost finalizat auditul financiar pe care l-a cerut Răzvan Burleanu la FRF: „Este auditul de care aveați nevoie”, i-a făcut prezentarea președintele Federației. Toți ochii sunt îndreptați către el. Există erori contabile: 17 milioane de lei (3.87 milioane de euro)lipsesc în 2013. Suma provine din vânzarea drepturilor TV și a unor sume primite de la UEFA


UPDATE 10:40 Este în desfășurarea discursul lui Răzvan Burleanu, unul care durează de aproape o jumătate de oră, în care președintele FRF concluzionează cele aproape 4 luni de la alegerea sa în această funcție. S-au folosit foarte mult cuvinte precum „în premieră” sau „exclusiv”, pentru a fi scoase în evidență reușitele din ultimele 4 luni ale FRF și noii echipe.

„Pentru prima dată în istorie, FRF are un departament de scouting, condus de Aurel Țicleanu. De asemenea, avem o bază de date centralizată cu copii care evoluează în afara țării. Vorbim de peste 1.200 de copii, care până acum au fost pur și simplu neglijați. Nu mai putem să acceptăm un asemenea lucru când vorbim despre două-trei milioane de români aflați în afara țării. E ca și cum ai refuza să faci selecția din două sau trei județe ale țării”, a subliniat Burleanu,

Au existat și înțepături legate de Mircea Sandu și beneficiile sale în calitate de președinte de onoare. Astăzi, pe ordinea de zi, la numărul 9, se va dezbate și se va valida contractul de rentă viageră încheiat între FRF și Mircea Sandu.


UPDATE 10:20 188 din 225 de membri sunt prezenți la Adunarea Generală. Avem cvorum, urmează să se desfășoare prima Adunare a lui Răzvan Burleanu de când a fost ales Președinte FRF


UPDATE 10:00 Adunarea Generală Extraordinară este precedată și de un protest. Suporterii vâlceni cer FRF-ului să nu le ofere celor de la CS Craiova dreptul de a juca în Liga I. Pe ordinea de zi a Adunării Generale este și situația „Craiolguței”, iar în cazul în care CS U va primi acceptul în Liga I, dezavantajați vor fi cei de la Râmnicu Vâlcea, locul 3 în Seria a II-a, deci echipa care i-ar lua locul.

Ordinea de zi a Adunării Generale


  • Sâmbătă dimineață, la sediul FRF are loc prima Adunare Generală de la alegerea noului președinte, Răzvan Burleanu. Pe ordinea de zi a ședinței sunt mai multe puncte care, cu siguranță, vor genera momente tensionate. Printre ele, anumite modificări pe care actuala conducere a federației vrea să le facă în Statut și dezbaterea legată de renta viageră și de beneficiile pe care le are Mircea Sandu, fostul șef, în calitate de președinte onorific. Tot cu scopul de a reduce influența lui Sandu se va propune și schimbarea administratorului bazelor de la Mogoșoaia și de la Buftea.

Adunarea Generală extraordinară a FRF care va începe sâmbătă, de la ora 10:00, va arăta dacă Răzvan Burleanu a reușit să își păstreze capitalul de încredere pe care îl avea în urmă cu trei luni, atunci când a fost ales de reprezentanții cluburilor din Liga 1. Testul pe care actualul președinte îl are de trecut este unul important, mai ales că pe ordinea de zi a ședinței se află câteva puncte controversate.

Câțiva dintre cei care vor fi prezenți  la „Casa Fotbalului” au reclamat, sub protecția anonimatului, o serie de anomalii în măsurile pe care conducerea în exercițiu ar vrea să le treacă astăzi prin Adunarea Generală. Acestea sunt legate de noua formă a Statutului FRF. „Una dintre cele mai controversate propuneri de modificare a Statutului FRF se referă la cvorumul Adunării Generale. Articolul 36 propus reproduce actualul articol 29 din Statut, dar omite voit ultima prevedere a Alineatului 2, făcând posibilă luarea unor decizii care să afecteze interesele federației de către o minoritate”, a explicat un oficial de club pentru Mediafax.

Articolul 29 din actualul Statut spune că, în cazul în care cvorumul de două treimi din numărul delegaților nu este întrunit în termen de două ore, atunci Adunarea Generală va avea loc a doua zi, la aceeași oră, și vor putea fi luate decizii indiferent de numărul celor din sală. În varianta propusă de actuala conducere a fost omisă ultima parte, cea care menționa că „excepție fac situațiile în care pe ordinea de zi se află unul din următoarele puncte: a) modificarea sau completarea Statutului, b) alegerea sau revocarea președintelui, c) excluderea unui membru afiliat, d) dizolvarea FRF”. 

ALTE PROPUNERI CONTROVERSATE ALE ACTUALEI CONDUCERII A FRF

  • În campania electorală, precum și imediat după ce a fost ales, Răzvan Burleanu a susținut că va limita numărul de mandate pe care îl poate avea un președinte al FRF la două. Numărul acestora, conform Statutului propus spre aprobare, a crescut la trei, iar persoana aleasă nu trebuie să depășească vârsta de 65 de ani. Această limitare nu există în regulamentele forurilor internaționale.
  • Noul Statut ar putea cuprinde și pedepse cu „muncă în folosul comunității fotbalistice”, sancțiune împrumutată din legea penală.
  • Membrii Comitetului Executiv ar putea să rămână fără mandat în cazul în care, într-un an calendaristic, absentează nemotivat de la două ședințe sau refuză să semneze hotărârile. Până acum, doar Adunarea Generală avea puterea de a revoca mandatele membrilor CEx.
  • Secretarul General al FRF – Gheorghe Chivorchian este cel care ocupă în prezent această funcție – ar urma să aibă puteri sporite, el fiind cel care să decidă asupra componenței comisiilor. Până acum, acest lucru era decis de Comitetul Executiv.

Rămâne Mircea Sandu fără renta viageră?

Pe ordinea de zi a ședinței de sâmbătă sunt și două puncte care îl vizează direct pe Mircea Sandu, fostul conducător al FRF, actual președinte de onoare. Primul este legat de pachetul de beneficii pe care Sandu l-a primit pe 5 martie, atunci când a fost numit în noua funcție și pe care actuala conducere îl consideră exagerat. Mai mult, reprezentanții membrilor afiliați nu au știut la momentul votului faptul că îi aprobă lui Mircea Sandu o rentă viageră de 75.000 de euro pe an și un pachet de bonusuri în care federația se angajează să îi plătească inclusiv eventualele operații efectuate în străinătate. Acest punct de pe ordinea de zi este unul aparte și, din cauza unei clauze de confidențialitate din contractul „Nașului”, reprezentanții mass-media nu vor avea voie în sală în momentul dezbaterilor. 
Al doilea punct care îl vizează pe fostul președinte este legat de înlocuirea sa din funcția de administrator al bazelor de la Buftea și de la Mogoșoaia. „În momentul de față, noi nu știm ce se întâmplă acolo, ce contracte sunt încheiate, pentru că el este în continuare administrator”, spun oamenii din actuala conducere.

Prin această mutare, influența lui Sandu ar urma să fie semnificativ redusă, acesta fiind și scopul conducerii de acum de la „Casa Fotbalului”. 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
România a ÎNVINS definitiv Ungaria. Maghiarii au recunoscut eșecul
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…