„Corbul” spune adio cu fruntea sus. Dinamo – U Cluj 0-0, 3-2 după loviturile de departajare

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a învins U Cluj, după executarea loviturilor de departajare, și s-a calificat în careul de ași al Cupei Ligii, singurul obiectiv rămas într-un sezon în care a părăsit rapid Cupa României și în care a terminat turul pe locul 8.

La șapte zile de la dezastrul de pe terenul Astrei, 1-6, sferturile Cupei Ligii le-au oferit dinamoviștilor șansa de a se reabilita în fața propriilor suporteri. Cu puțini fani alături, Dinamo a făcut un meci slab, dar a obținut o calificare muncită, la penalty-uri, după 0-0 în primele 120 de minute.

Pe un teren greu, primele 45 de minute n-au oferit nimic spectaculos. Ambele echipe au încercat să câștige lupta la mijlocul terenului, iar neputința în cele două linii ofensive s-a putut observa încă din start. O primă repriză în care fundașii nu au avut foarte mult de lucru, Matei și Lazăr au pedalat în gol, iar Bilinski și Lemnaru au atins mingea de mai puține ori decât portarul Marc. Repriza secundă a oferit câteva faze spectaculoase, în special la poarta lui Dinamo, dar Lemnaru (60), Ceppelini (68), Stojanovic (78) și Viveiros nu au izbutit să înscrie golul decisiv pentru echipa antrenată de George Ogăraru.

La capătul a 90 de minute șterse, au urmat două reprize de prelungiri care s-au desfășurat în același registru. Realizări puține, o luptă continuă pentru supremația la centrul terenului și puține ocazii. Singura, poate, a venit în ultimul minut, când Kovacs l-a pus la încercare pe Marc. Portarul dinamovist s-a opus și a trimis meciul la loviturile de departajare, acolo unde a devenit eroul formației pregătite de Ionel Dânciulescu. Raul Costin a trimis peste poartă, Marc i-a ghicit pe Stojanovic și Skvorc, Nedelcearu și Boubacar au ratat în fața lui Dolha, iar Vali Lazăr a transformat penalty-ul în urma căruia Dinamo face pasul spre careul de ași al competiției.

Pentru Dănciulescu, meciul cu Universitatea a fost al treilea și, până acum, ultimul pe banca tehnică a „câinilor”. Danciu-gol își termină mandatul cu o victorie la Mediaș, un egal cu Petrolul, o înfrângere rușinoasă la Giurgiu și un succes la limită în fața clujenilor. Pentru Dinamo urmează pauza de iarnă, una în care conducerea va trebui să găsească formula optimă pentru banca tehnică.

Dinamo – U Cluj 0-0 (0-0), 3-2 după loviturile de departajare

Echipele de start

Dinamo: Marc – Bărboianu (Fai 85), Durimel, Nedelcearu, Grecu  (P. Petre 71)- Elton, Boubacar – Matei, Lazăr, Filip – Bilinski (Lemac 81)
Rezerve: Z. Kovacs, Cordoș, Dobre, Dudea

U Cluj: Dolha – Jovanovic, Skvorc, Ninu, Bambara – Costin, Cristocea (Stojanovic 62) – Gravenberch (Kovacs 90), Mengolo, Ceppelini – Lemnaru (Viveiros 76)
Rezerve: Panagopoulos, Ciupe, Neag, Paulinho

Cartonașe galbene: Lazăr 50, Petre 74 / Gravenberch 87

Arbitru: Sebastian Colțescu
Asistenți: Mircea Orbuleț și Laszlo Imre


Lovituri de departajare

Dinamo – U Cluj 0-1, gol Cepellini
Dinamo – U Cluj 1-1, gol Cosmin Matei
Dinamo – U Cluj 1-1, ratare Raul Costin
Dinamo – U Cluj 2-1, gol Elton
Dinamo – U Cluj 2-1, ratare Stojanovic
Dinamo – U Cluj 2-1, ratare Nedelcearu
Dinamo – U Cluj 2-1, ratare Scvork
Dinamo – U Cluj 2-1, ratare Boubacar
Dinamo – U Cluj 2-2, gol L. Kovacs
Dinamo – U Cluj 3-2, gol Lazăr


Final de meci în Ștefan cel Mare. Urmează lovituri de departajare. La untima fază, Marc a respins în corner șutul lui Lorand Kovacs.


22:20 Patrick Petre rateaz o bună ocazie de a marca. Mingea boxată de Dolha ajunge la dinamovist, care trage peste poartă de la 16 metri.


22:10 În ultima fază a primei reprize de prelungiri, Elton trage puternic peste poartă. Meciul pare că se va decide la lovituri de departajare.


21:56 A început prima repriză de prelungiri. La U Cluj a intrat Kovacs în locul lui Gravenberch


21:51 Final de meci în Ștefan cel Mare. Urmează două reprize de preluingire.


21:45 Marc îi salvează pe dinamoviști. Șutul lui Stojanovic din interiorul careului este respins de portarul gazdelor.


21:42 Schimbare la Dinamo. Iese Bărboianu, intr Fai. După reluarea jocului, Gravenberch este avertizat.


21:39 La Dinamo, Lemac îi ia locul lui Bilinski.


21:38 Viveiros trece pe lângă deschiderea scorului. Șutul acestuia se duce pe lângă poartă.


21:37 Greșeala mare în apărarea dinamovistă, de care este la un pas să profite Stojanovic. Mingea se scurge pe lângă poartă.


21:33 Schimbare la clujeni. Viveiros intră în locul lui Lemnaru.


21:30 La numai două minute după ce a intrat pe teren, Petre vede cartonașul galben după ce l-a călcat pe Ninu.


21:27 Grecu respinge greșit o minge înaltă, dar șutul lui Cepellini se duce peste poartă. La câteva momente după această fază, Grecu este schimbat cu Patrick Petre.


21:19 Schimbare la U Cluj. Iese Cristocea, intră Stojanovic.


21:06 Dinamo are o ocazie bună de a marca. Șutul lui Bilinski din interiorul careului este respins în față de Tene. Imediat, Lazăr vede cartonașul galben pentru o intrare întârziată.


21:01 A Început a doua repriză.


20:48 Finalul primei reprize.


20:46 Cristocea execută o lovitură liberă de la 25 de metri, dar trimite pe lângă poartă.


20:42 Calitatea meciului lasă mult de dorit. Niciuna dintre cele două echipe nu dă senzația că ar putea marca vreodată.


20:24 Ceppelini reia din voleu o centrare de pe partea dreaptă, dar trimite pe lângă poarta lui Marc


20:15 Mengolo șutează cu latul de la marginea careului, dar trimite pe lângă stâlpul din dreapta al porții lui Dinamo.


20:11 Boubacar trage de la peste 20 de metri. Mingea se duce însă mult pestea poarta lui Dolha.


20:00 A început partida din Șos. Ștefan cel Mare.


19:40 Echipele de start

Dinamo: Marc – Bărboianu, Durimel, Nedelcearu, Grecu – Elton, Boubacar – Matei, Lazăr, Filip – Bilinski
Rezerve: Z. Kovacs, Cordoș, Fai, P. Petre, Lemac, Dobre, Dudea

U Cluj: Dolha – Jovanovic, Skvorc, Ninu, Bambara – Costin, Cristocea – Gravenberch, Mengolo, Ceppelini – Lemnaru
Rezerve: Panagopoulos, Stojanovic, Ciupe, Viveiros, Neag, Paulinho, L. Kovacs


Pe locul 8 în Liga 1, cu 26 de pucte, 17 mai puține decât liderul Steaua, eliminată din Cupa României de CS Mioveni, echipă antrenată de Claudiu Niculescu, Dinamo va întâlni în această seară, de la ora 20:00, pe teren propriu U Cluj în al doilea meci din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Ligii.

Adus pe banca tehnică a „câinilor” ca interimar, Ionel Dănciulescu va conduce astăzi ultimul meci din postura de antrenor al lui Dinamo, o partidă cu o miză importantă pentru echipa din Ștefan cel Mare. Departe de locurile care asigură participarea în cupele europene anul viitor și eliminată din Cupă, Dinamo mai poate spera la un singur trofeu în acest an: câștigarea Cupei Ligii. Adversarul de astăzi va fi Universitatea Cluj, formație calificată deja în careul de ași al Cupei României.

În meciul direct din campionat, dinamoviștii s-au impus cu 3-2 la Cluj, la începutul lunii august, grație golurilor marcate de Matei, Lazăr și Bilinski. În ultima etapă a turului Ligii 1, Dinamo și U Cluj au fost implicate în meciurile cu cele mai multe goluri. Gazdele de astăzi au pierdut, scor 1-6, pe terenul Astrei, în timp ce echipa antrenată de George Ogăraru s-a impus cu 6-0 pe terenul Ceahlăului și a urcat până pe locul al 11-lea.

Neînvins în ultimele patru partide pe banca clujenilor, George Ogăraru speră ca această serie va continua și după meciul cu Dinamo: „Mergem la București pentru continua șirul victoriilor. Întâlnim un adversar rănit în orgoliu, știm ce înseamnă un animal rănit. Tratez acest meci ca și pe celelalte. Dinamo este o echipă foarte bună, cu jucători valoroși. Va fi un meci ciudat împotriva lui Dănciulescu, avem același nași suntem foști colegi.”

Echipele probabile

Dinamo: Marc – Bărboianu, Nedelcearu, Cordoș, S. Filip – Boubacar, Elton – Lazăr, C. Matei, Alexe – Bilinski

U Cluj: Niculescu – Jovanovic, Skvorc, Ninu, Bambara – Costin – Viveiros, Ceppelini, Cristocea, Mengolo – Lemnaru
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen