Rapid – CS Universitatea Craiova 1-0. Victorie fără vlagă în Cupa Ligii: „Dacă o ținem tot așa, vom fi una dintre primele retrogradate”

Rapid - CS Universitatea Craiova 1-0. Victorie fără vlagă în Cupa Ligii:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Rapid a învins Craiova cu 1-0 și și-a „făcut rost” de un meci cu Steaua, în optimile competiției
Cu ambele peluze închise din cauza din cauza problemelor de infrastructură, stadionul Rapid a fost gazda primului meci din Cupa Ligii, competiție contestată de multă lume din cauza lipsei de tradiție. Aproximativ 5000 de spectatori, dintre care 50 de fani veniți de la Craiova, au asistat la turul preliminar pentru accederea în optimile Cupei Ligii. În tribuna oficială a fost prezent și Angelo Massone, italianul care de vreo zece zile amână preluarea clubului giuleștean dând vina pe problele birocratice. În teren, Marian Rada, antrenorul de conjunctură al echipei a aliniat ce avea mai bun la dispoziție, în condițiile în care clubul are legitimați doar 14 jucători. Banca de rezerve a fost alcătuită juniori necunoscuți de care nici cei mai fideli suporteri probabil că nu au auzit. Prezența unor nume precum Andrei Vlad, Daniel Burcea sau George Săveanu ilustrează cel mai bine situația dificilă prin care trece Rapidul.
 
Echipe venite din Liga a II-a, fotbal de Liga a II-a
 
Echipa oaspete pornea ca favorită, în condițiile în care dispune de un buget bine conturat și are în componență jucători cu experiență în Liga 1 precum Mateiu sau Curelea, iar pe banca de rezerve antrenorul Ionel Gane și-a permis să țină oameni precum Pleșan și Ferfelea. Încurajați de fani, rapidiștii au încercat să aibă inițiativa, dar singura ocazie notabilă i-a aparținut veteranului Pancu (12) care a executat periculos o lovitură liberă, respinsă de portarul Brac în corner. În tribune, fanii giuleștenilor se amuzau pe seama lui Massone, dar păstrau speranța că „poate aduce câțiva macaronari tineri”. Oltenii au părut mulțumiți cu egalul, în timp ce mijlocul greoi al lui Rada, cu Negru și Săndulescu, a părut să aibă ca sarcină trasată de tehician încetinirea jocului. A rezultat o primă repriză modestă, care nu anunță un nivel foarte ridicat al fotbalului românesc în sezonul 2014-2015
 
Gafa uriașă a portarului Brac aduce un Rapid-Steaua
 
Repriza secundă a fost ceva mai alertă. Factorul declanșator al vitezei mărite de joc: golul de cascadorii râsului primit de Craiova la șapte minute după reluare (52). La o minge degajată de apărarea rapidistă, portarul oltenilor a ieșit eronat din careu și l-a lăsat pe Ciolacu singur cu poarta goală. După cadoul prmit, elevii lui Rada s-au retras în apărare și au absorbit ocaziile craiovenilor. Cea mai mare dintre ele a părut desprinsă din fotbalul amator: Curelea, singur cu poarta goală, a trimis cu latul pe lângă din patru metri. În tribună, Marius Șumudică și galeria rapidistă au făcut front comun împotriva Stelei, echipă pe care giuleștenii o vor întâlni în optimile competiției, sâmbătă. Rapid a efectuat prima schimbare în cel de-al treilea minut de prelungiri, semn că Rada nu a vrut să riște cu tinerii de pe bancă.
 
Rapid-CS Universitatea Craiova 1-0 (Ciolacu ’52)
 
Echipele de start:
Rapid: Drăghia – Tânc,Păun, Iacob, Stoica – Negru, Săndulescu – Coman, Pancu (Martin 90+5),Selagea – Ciolacu (Călin 90+3)
 
CS Universitatea Craiova:  Brac – Dănănae, Kay, Frăsinescu,Vătăjelu – Băluță, Mateiu, Madson, Bancu (Neacșa 64) – Curelea, Ivan (Herghelegiu 46)

 

UPDATE 20:00 Pancu: „Ne mai trebuie 10-11 jucători. Dacă o vom ține tot așa, vom fi una dintre primele retrogradate”


UPDATE 19:52 După patru minute de prelungire, arbitrul a pus capăt întâlnirii. Rapid învinge CSU Craiova cu 1-0, în primul meci al sezonului și s-a calificat în optimile Cupei Ligii, unde va întâlni Steaua.


UPDATE 19:08 În minutul 52, portarul oltenilor, Brac, a ieșit greșit în întâmpinarea lui Ciolacu, dar a fost depășit de minge. Atacantul rapidist a preluat apoi și a trimis în poarta goală. Rapid – CSU Craiova 1-0


UPDATE 18:10 Fanii Rapidului au scos la iveală un banner pe care stătea scris un mesaj de încurajare pentru fostul antrenor al echipei, Viorel Moldovan, dat afară după ce a reușit să readucă echipa din Giulești în Liga I: „Adevăratele caractere se cunosc la greu. Respect, Viorel Moldovan!”


UPDATE 18:00: Posibilul investitor în Giulești, italianul Angelo Massone, este prezent la meci, alături de Renzo Rossi. În tribune se află și Marius Șumudică, iar Bornescu, portar ce s-a pregătit alături de Rapid, va asista și el la meci.


Echipele de start:

Rapid: Drăghia – Tânc, Al. Iacob, Ct. Păun, M. Stoica  – Al. Coman, Săndulescu, V. Negru, Selagea – Pancu, Ciolacu
Rezerve: Mișa – A. Vlad, Fl. Călin, G. Dumitru, Burcea, Săveanu, Martin
Antrenor: Marian Rada

CS U Craiova: Brac – Dănănae, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Madson – Băluță, Mateiu, Bancu – Ivan, Curelea
Rezerve: Straton – Acka, Velcovici, Ferfelea, Neacșa, Herghelegiu, Pleșan
Antrenor: Ionel Gane


Cupa Ligii debutează miercuri cu faza preliminară în care sunt puse față în față cele patru nou-promovate. Primul joc va avea loc pe arena din Giulești, între două cluburi cu o importantă tradiție în fotbalul românesc, Rapid și CS U Craiova. Partida va începe la ora 18:00 și va fi transmisă în direct de LOOK TV. În celălalt meci se vor duela ASA Târgu Mureș și CSMS Iași.

Cele două partide se vor disputa după următorul program:

Stadion Giulești (București), ora 18:00: Rapid  – CS U Craiova (LOOK TV)

Stadion Transil (Târgu Mureș), ora 21:00: ASA – CSMS Iași (LOOK PLUS)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele