Fotbalul românesc și stadioanele lui. Derby-ul Seriei a 5-a din Liga 3 încinge spiritele după ce Jandarmeria i-a transmis echipei din Ighiu că nu poate juca pe propriul stadion cu „U”. Patronul gazdelor a acuzat dur, „U” Cluj răspunde: „Noi vrem să ne protejăm echipa, stafful, fanii. Terenul e denivelat, vestiarele sunt dărăpănate”

Redactor:
Andru Nenciu
Fotbalul românesc și stadioanele lui. Derby-ul Seriei a 5-a din Liga 3 încinge spiritele după ce Jandarmeria i-a transmis echipei din Ighiu că nu poate juca pe propriul stadion cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducătorii ‘Șepcilor Roșii” nu au fost de acord cu desfășurarea partidei pe stadionul din Ighiu și au redactat o solicitare Inspectoratului de Jandarmi Alba pentru a le propune organizatorilor mutarea meciului pe o arenă care să întrunească o serie de condiții necesare disputării unei încleștări de totul sau nimic. Principalul motiv invocat de oficialii lui „U” îl reprezenta prezența unui număr mare de fani în comuna din Alba – aproximativ 2.000!

„Considerăm că amplasamentul actual al bazei din Ighiu, tribunele, vestiarele și suprafața de joc, precum și tot ceea ce presupune Regulamentul de organizare a activității fotbalistice aprobat de FRF, nu recomandă acest meci de fotbal la Ighiu”, se arată în documentul trimis de clujeni către Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba.


Florescu și Goga, doi dintre pilonii echipei U Cluj FOTO Mediafax

Contactat de ProSport, vicepreședintele clubului U Cluj, Cosmin Irimieș, a dezvoltat: „Noi încercăm să ne protejăm echipa, stafful și suporterii. Terenul este denivelat, înclinat, fără iarbă, vestiarele sunt dărăpănate! Noi am vrut ca acest meci să se desfășoare în prezența suporterilor, pe un stadion care să permită un joc de calitate, în condiții de siguranță deplină. Jucătorii noștri, unii dintre ei cu sute de meciuri disputate în Liga 1, foști componenți ai naționalei, au jucat fotbal cu zâmbetul pe buze indiferent de locul disputării meciului, singura condiție fiind a decenței și a siguranței”.


Scrisoarea adresată de U Cluj către Jandarmeria Alba

Poziția Jandarmeriei

În consecință, Jandarmeria a clasat jocul ca fiind unul cu risc ridicat și a informat clubul Performanța că nu poate organiza meciul de pe teren propriu cu spectatori, deoarece arena din Ighiu nu îndeplinește condițiile necesare pentru asigurarea securității. În schimb, le-a fost recomandat stadionul „Cetate” din Alba Iulia. „Analizând datele de mai sus și cunoscând antecedentele de tulburare a ordinii publice pe care o parte a suporterilor ASFC Universitatea Cluj o au în timpul participării la competiții sportive, în corelare cu posibilitatea redusă a arenei sportive de a asigura un climat de ordine și siguranță a suporterilor, considerăm că aceasta nu asigură condițiile necesare desfășurării acestui meci de fotbal, la nivel de siguranță impus de lege în acest sens, vă solicităm să analizați posibilitatea desfășurării acestei competiții sportive în altă locație, IJJ Alba recomandând stadionul din muncipiul Alba Iulia”, e conținutul documentului trimis de Jandarmeria Alba către conducerea celor din Ighiu.

„Noi considerăm că respectul trebuie să primeze în fotbal. Ne respectăm adversarul, dar ne respectăm și jucătorii, și suporterii noștri. Dacă Jandarmeria nu garantează siguranța acolo, atunci trebuie să jucăm în altă parte”

Ioan Ovidiu SABĂ‚U, manager general U Cluj


Răspunsul Jandarmeriei Alba FOTO Unirea

„E anormal ce se întâmplă!”

Decizia celor de la Jandarmeria Alba l-a scos din sărite pe patronul ocupantei locului secund în Seria a 5-a din Liga 3. Armando Popescu susține că oficialii de „Șepcilor roșii” au exercitat o presiune cu iz de amenințare și s-ar fi folosit de imaginea pe care și-au construit-o în timp fanii grupării alb-negre. „Este anormal ce se întâmplă! Acesta este rezultatul presiunilor făcute de U Cluj! Noi jucăm acasă, cu A mare! U Cluj să-și facă propriul campionat. Să ne spună și nouă de ce s-a amânat meciul CFR Cluj II – U Cluj, din prima etapă! Nu putem, că le-am fi sugerăt să jucăm iar pe Cluj Arena, dar noi gazde. Dintre variantele la care am fost constrânși, am ales la Ighiu, fără spectatori. Asta a reușit să rezolve U Cluj, cu presiunea lor cu tentă de amenințare. Și cu prezumarea propriilor suporteri ca fiind recalcitranți, necivilizați, etc. Felicitări, U Cluj pentru încrederea în propriii susținători”, a declarat Armando Popescu, finanțatorul Performanței, citat de Ziarul Unirea.

„În tur au jucat la Alba și era perfect dacă și în retur s-ar fi jucat acolo. Era gazon, erau condiții. La Ighiu, nu sunt!”

Ieșirea lui Armando Popescu i-a lăsat un gust sălciu vicelui de la U Cluj, Cosmin Irimieș, care marșează pe ideea de respect față de suporterii care-i susțin pe Florescu, Goga, Abrudan sau Giurgiu. „Conștienți că suporterii adevărați sunt cei care ne asigură existența și îi inspiră pe jucători, nu ne-am permis să manifestăm lipsă de respect față de ei, cu atât mai mult încăt să le punem etichete negative”, a spus oficialul clujean. Irimieș, director al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, a continuat, mutând discuția în alt plan: „Ar trebui ca mass-media să încurajeze astfel solicitări, precum a noastră, deoarece sunt în favoarea fotbalului: stadion cu tribune, cât mai mulți spectatori și gazon bun, mai ales când vrei să promovezi în Liga a 2-a. În tur au jucat la Alba și era perfect dacă și în retur s-ar fi jucat acolo. Era gazon, erau condiții. La Ighiu, nu sunt!”.

O decizie în privința stadionului pe care se va disputa partida Performanța – U Cluj, programată pe 30 martie, se va lua cel târziu mâine. În meciul tur dintre Universitatea Cluj și Performanța Ighiu, desfășurat pe Cluj Arena, „Șepcile roșii” s-au impus cu 3-0, prin golurile marcate de Rareș Takacs (44′), Iuliu Hațiegan (62′) și George Florescu (82′). Echipa din Alba a ratat, la scorul de 0-0, un penalty prin golgheterul Răzvan Fetița.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele