În Liga I, fără infrastructură!** Situația favoritelor la promovare

Redactor:
Daniel Remes
În Liga I, fără infrastructură!** Situația favoritelor la promovare
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani poate sărbători sâmbătă, la București, promovarea în Liga I, la finalul jocului cu Sportul

Echipele din Liga a II-a au depus pe 9 mai dosarele de licențiere, iar verdictul va fi dat pe 29 mai

Echipa lui Cristi Popovici nu s-a împiedicat pe teren propriu în fața Săgeții Năvodari, administrându-le constănțenilor un sec 4-0 care a dus liderul la șapte puncte distanță de locul doi și la un pas de promovarea matematică. Însă, teoretic, Botoșaniul este ca și promovată, pentru că vine meciul cu Sportul, din București, pe care i-a bătut toată lumea, așa că cele trei puncte vor însemna automat și urcarea în Liga I.
Golurile lui Vașvari, Hadnagy (2) și Fülöp au consfințit o victorie meritată a gazdelor, iar la final jucătorii lui Cristi Popovici au încins o horă la centrul terenului și au scandat „Campionii”, alături de fani. „E o victorie foarte frumoasă. Matematic încă nu suntem promovați. Mai trebuie să mai așteptăm o săptămână. Mai avem un pas foarte mic de făcut, dar trebuie să fim atenți, pentru că ar fi cataclism să ratăm promovarea din poziția în care suntem”, a spus Cristi Popovici după meci.

Pentru locul al doilea în seria I se luptă Săgeata Năvodari, Delta Tulcea, CS Otopeni și CF Brăila. Totuși, prima șansă o are Săgeata, care, dacă își câștigă cele trei jocuri rămase, intră în premieră în Liga I. Tulcea și Otopeni au nevoie de minuni pentru a promova, în timp ce Brăila, singura din frunte care are de jucat de patru ori în ultimele patru runde, trebuie să-și câștige meciurile și să spere la un pas greșit al celor din Năvodari. Ceea ce pare totuși greu de realizat.

În seria a II-a, Corona Brașov și ACS Poli Timișoara sunt favorite certe la promovare. Și asta cu atât mai mult cu cât singura echipă care le-ar fi putut deranja, Damila Măciuca, s-a împiedicat surprinzător ieri în deplasare. Formația lui Claudiu Niculescu a făcut doar 1-1 pe terenul penultimei clasate, CS Alro Slatina, iar pentru a ajunge în Liga I trebuie să-și câștige toate meciurile, iar Poli sau Corona să facă un pas greșit. Trebuie amintit faptul că ACS Poli Timișoara joacă abia azi meciul din etapa 26, pe teren propriu, cu FCM Târgu Mureș.

FC Botoșani, Săgeata Năvodari, Corona Brașov și ACS Poli Timișoara se apropie cu pași mari de Liga I, dar niciuna dintre cele patru formații nu stă bine la capitolul infrastructură. Fiecare mai are lucruri importante de pus la punct la arena unde se presupune că va primii granzii ligii I. ProSport a făcut o radiografie a situației celor patru și vă prezintă realitățile din acest moment.


Este pentru prima dată în istoria clubului când jucăm un meci de o asemenea importanță și când învingem de o manieră categorică o echipă cu care ne luptam pentru locul întâi
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani

VEZI SITUAȚIA LA ZI A CELOR DE LA SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI

VEZI SITUAȚIA LA ZI A CELOR DE LA CORONA BRAȘOV

VEZI SITUAȚIA LA ZI A CELOR DE LA FC BOTOȘANI

VEZI SITUAȚIA LA ZI A CELOR DE LA ACS POLI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz