EXCLUSIV Viitorul Rapidului s-a decis: planul de reorganizare a fost aprobat! Cristescu: „Mulțumesc tuturor jucătorilor pentru caracterul de care au dat dovadă”

EXCLUSIV Viitorul Rapidului s-a decis: planul de reorganizare a fost aprobat! Cristescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 21:04 Planul de reorganizare al clubului FC Rapid a fost aprobat, astfel că gruparea giuleșteană a scăpat de faliment, a declarat unul dintre acționari, Nicolae Cristescu, luni seară, la Pro Rapid, la finalul adunării creditorilor.

”Planul de reorganizare a fost aprobat, le mulțumesc tuturor jucătorilor actuali, dar și foștilor jucători pentru caracterul de care au dat dovadă. Nu a fost greu să-i convingem. Nu pot spune cifre și nume”, a declarat Cristescu pentru Mediafax.

Rapid risca falimentul dacă planul de reorganizare nu ar fi fost aprobat de cele patru categorii de creditori. Categoriile sunt următoarele: statul, chirografarii, salariații și categoria speciali.

Împotriva planului de reorganizare a fost statul, în timp ce chirografarii, salariații (63 la sută din aceștia) și cei din categoria speciali au fost de acord cu acesta.


UPDATE 20:04 Planul de reorganizare al Rapidului a fost aprobat cu un scor de 3-1. Clubul din Giulești a scăpat de faliment.


UPDATE 18:56 Trei dintre foștii jucători cu creațe mari sunt de acord să voteze planul. Aceștia sunt Codrea, Apostol și Surdu.


Rapid riscă falimentul dacă planul de reorganizare nu va fi aprobat de cele patru categorii de creditori. Categoriile sunt următoarele: statul, chirografarii, salariații și categoria speciali.

În acest moment scorul este de 2-1 pentru aprobarea planului fiind de acord chirografarii reprezentați de Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir și „specialii” – furnizorii; aceștia din urmă sunt de acord pentru că își vor recupera o parte din datorii.

Împotriva planului este statul care pierde o sumă importantă de bani. Salariații sunt cei care vor decide soarta Rapidului de votul lor depinzând dacă planul va fi aprobat sau nu.

Ședința începe la ora 17:00 la baza Pro Rapid.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe detalii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×