Trei goluri și mulți bulgări. Rapid a revenit pe primul loc în Liga a 2-a


Trei goluri și mulți bulgări. Rapid a revenit pe primul loc în Liga a 2-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a revenit pe primul loc după victoria cu Berceni, decisă în repriza secundă prin reușitele lui Iacob, Selagea și Ioniță

Fanii Rapidului l-au lovit cu un bulgăre pe Fâșie de la oaspeți, amintind de episodul „Bricheta” din 2008

Pentru a fi alături de favoriți, suporterii rapidiști au trebuit să îndure prima zi de iarnă autentică din București. Circa 1.500 de iubitori de fotbal au venit aseară în Giulești. Cam puțini să‑și țină de cald, dar la fix pentru atmosferă. Care s-a încins destul de repede. În al doilea minut de joc, Pivniceru – fost junior al Rapidului – a fost eliminat după o intrare întârziată pe tibia lui Săndulescu, undeva la mijlocul terenului. Mai rămâneau circa 88 de minute pentru ca elevii lui Viorel Moldovan să forțeze victoria ce i-ar fi cățărat din nou pe primul loc. Probabil că și-au spus că e destul timp, astfel că au ales să nu se grăbească în prima repriză. Lukanovic, Pancu și Ciolacu l-au făcut remarcat pe Meilă, portarul oaspeților, probabil singurul om din stadion care nu prea a simțit frigul de afară. Oarecum geloși pe el, spectatorii și-au spus că trebuie să-și pună sângele în mișcare și au început o bătaie cu bulgări. Cu siguranță mai spectaculoasă decât primele 45 de minute. Joacă-joacă, numai că Fâșie a simțit din plin un bulgăre direct în față (75) și a amintit de Alexandru Deaconu (arbitrul de la meciul cu Steaua din 2008, lovit de o brichetă). Atunci a fost 0-3 la masa verde. Ieri s-a terminat 3-0 pentru Rapid. Iacob, Selagea și Ioniță au fost cei care au întrerupt sărbătoarea bulgărilor. Și au dus Rapidul pe primul loc!

Giuleștenii sunt lideri în clasament, la trei puncte distanță de Iași, Clinceni și Slobozia

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele