T.oți A.nti S.andu!** La amicalul FC Bihor – Poli, fanii ambelor echipe l-au înjurat pe șeful FRF

Redactor:
Radu Faur
T.oți A.nti S.andu!** La amicalul FC Bihor - Poli, fanii ambelor echipe l-au înjurat pe șeful FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Două echipe ale căror conducători au treabă în Elveția au jucat
fotbal între ele. „Pionii” de pe gazon își văd în continuare de
treabă, dar așteaptă vești de la șefii lor. Dacă aceștia vor avea
succes la Lausanne, duelul Oradea – Timișoara se va relua în acest
an, în Liga I.

TAS-ul va hotărî în aceste zile soarta celor două grupări, iar
faptul că bihorenii și bănățenii sunt frați de suferință s-a simțit
și în tribune. Cele două galerii au scandat la unison împotriva lui
Mircea Sandu și a federației.

Speranța nu a murit în niciuna dintre cele două tabere: la
Oradea continuă lucrările de modernizare ale stadionului, pentru a
se îndeplini cerințele primului eșalon, iar timișorenii nu au
vândut încă ultimii jucători consacrați, precum Bourceanu, Goga,
Pantilimon, Sepsi, Luchin sau Axente.

Totuși, Dusan Uhrin a lăsat la Timișoara multe vedete,
obiectivul său fiind acela de a integra câțiva jucători tineri.
Formula experimentală a cehului a dat greș, iar bihorenii i-au
taxat pe alb-violeți cu două goluri în finalul primei reprize. Poli
a ratat un penalty, prin Axente, în minutul 73, însă atacantul de
24 de ani a marcat din acțiune, opt minute mai târziu, pentru 2-1.
Diferența de două goluri s-a refăcut în finalul jocului, când Achim
a marcat pentru 3-1, în urma unei faze de contraatac. Revanșa va
avea loc vineri, la Timișoara.

FC
Bihor – Poli Timișoara 3-1 (2-0)

Au marcat: Bîrză ’36, Șulea ’45, Achim ’87 / Axente ’73

Bihor: Pogacsics – Oltean, Muscă, Deaconescu, Moraru – Chiș, Danci,
Selagea, Birtalan – Bîrză, Șulea. Au mai jucat: Fildan, Petrache,
Matei, Țoca, M. Popa, Coroian, Achim, F. Pop, Sorian, Blănaru,
Hering. Antrenor: Gheorghe Ghiț.

Poli: Pantilimon – Dăruială, Mera, Luchin, Scutaru – Ricketts,
Poparadu, Bourceanu, Rocha – Axente, Zăgrean. Au mai jucat:
Lepmets, Jitaru, Iovan, Pătraș, Adrian Popa, Zaluschi. Antrenor:
Dusan Uhrin.
Eliminat: Luchin ’85.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…