Schumacher: „M-am grăbit să plec în China!”

Redactor:
Florin Marian
Schumacher: „M-am grăbit să plec în China!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Schumacher crede că putea să aibă mai multe selecții la națională dacă îl asculta pe Iordănescu. Jucătorul a început fotbalul la Fălticeni și putea să ajungă la Steaua dacă Tică Dănilescu nu se speria de zăpadă.

După ce a luat titlul cu Rapid în 2003, Schumacher a plecat iarna următoare în China. Asta tocmai când naționala îi făcea, în sfârșit, cu ochiul.

Schumi, ai început fotbalul la Fălticeni. Cum ai ajuns tocmai în sudul țării, la FC Argeș?

E amuzant. Era iarnă și țin minte că mă voia și Steaua. Mihai Georgescu și Tică Dănilescu plecaseră amândoi în aceeași zi spre Fălticeni. Dar la Buzău au dat de o furtună de zăpadă, Dănilescu s-a oprit, s-a întors la București, dar Georgescu a continuat drumul cu trenul. Așa am ajuns la FC Argeș și nu îmi pare rău.

De la Pitești te-a luat Mircea Lucescu la Rapid…

Așa e. A fost greu la început, pentru că eu veneam de la o echipă mică, unde nu prea se lucra tactic. Iar nea Mircea punea accent pe chestia asta. Ne așeza cu mâna pe teren ca să pricepem.

Cum a fost atunci când te-a trimis direct acasă de la un antrenament? Apoi te-a băgat meciul următor să joci…

Erau greșelile inerente ale tinereții din viața unui fotbalist. Credeam că e deajuns cum mă pregăteam, dar de fapt nea Mircea avea dreptate. Trebuia să dau totul la fiecare ședință de pregătire. Numai așa poți face performanță. Când ești tânăr, nu conștientizezi asta.

Ai prins și două generații de fotbaliști la Rapid…

Așa e. Sabău, Lupu… Lupu era un colos al fotbalului. În vestiar era „Lupul singuratic”. Își făcea treaba și pleca. Nu avea prieteni fotbaliști în anturajul său.

Ai plecat în China, într-un moment în care erai în vizorul naționalei. A fost o greșeală?

Cred că, într-adevăr, m-am grăbit atunci. Domnul Iordănescu m-a chemat și am jucat contra Croației, singura mea selecție la naționala mare. Mi-a spus că, dacă plec în China, nu mai are cum să mă urmărească și o să pierd lotul. În China a fost o experiență bună. Acolo sunt numai săraci și bogați. Muncesc mult. După un antrenament al lui Real Madrid, au tuns gazonul, dar pe margine, pe lângă gard, vedeam oameni în genunchi care tăiau iarba cu foarfeca.

La Craiova ai jucat puțin…

Un retur de campionat. Păcat că a retrogradat în acel an echipa! Lumea era pătimașă. Dar unii dintre fotbaliști nu se mai gândeau la echipă. Semnaseră cu alte cluburi, le stătea mintea la plecare. În ultimele trei etape am fost și căpitan.

Cum a fost în Ucraina?

Am făcut cu Volyn Luțk cea mai mare performanță pentru ei. În primul an ne-am clasat pe locul trei, după giganții Dinamo Kiev și Șahtior. Oraș mic, nu se voia performanță.

Carte de vizită

Constantin SCHUMACHER

Născut: 08.05.1976 (Fălticeni,SV)

Post: mijlocaș central

A jucat la echipele:

FC Argeș, în 1994-1999 și în 2006-2007

Rapid, în 1999-2000 și 2001-2003

Gloria Bistrița, în 2001

Yunnan Hongta (China), în 2003

Chongqing Lifan (China), în 2004

Univ. Craiova, în 2004-2005

Volin Luțk (Ucraina), în 2005-2006

Guangzhou Pharmaceuticals (China), în 2006

Ceahlăul, în 2007-2008

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×