Refuzat de Neagoe şi Falub, Condescu l-a convins pe Nanu să preia banca tehnică a Pandurilor. "Am găsit la Târgu Jiu doar copii de 18-20 de ani! Avem nevoie de jucători cu experienţă!"

2 iul 2017 5173 afişări Comentează şi tu Liga 2
Refuzat de Neagoe şi Falub, Condescu l-a convins pe Nanu să preia banca tehnică a Pandurilor.  "Am găsit la Târgu Jiu doar copii de 18-20 de ani! Avem nevoie de jucători cu experienţă!"

Ultima dată la echipa de juniori U15 a olandezilor de la FC Emmen, Ştefan Nanu (48 de ani) a condus deja primul antrenament la Pandurii, însă n-a semnat  şi contractul cu fosta vicecampioană a României. Totul depinde de redresarea finaciară a clubului gorjean, care se află în insolvenţă.  

CS Pandurii a mai negociat în acestă perioadă cu Eugen Neagoe şi Adrian Falub, însă ambii tehnicieni au declinat oferta lui Marin Condescu.

“În principiu, m-am înţeles cu conducearea clubului. Deocamdată, nu am semnat contractul, dar dacă domnul Condescu va rezolva ceea ce am discutat, atunci voi rămâne la Târgu Jiu  Am ales Pandurii, fiindcă acest club este un brand, care şi-a propus să revină în Liga I. Într-adevăr, va fi greu! Au plecat toţi jucătorii de bază şi trebuie s-o luăm de la zero. Am avut la  primul antrenament numai copii de 18-20 de ani. Ei au calitate, dar trebuie aduşi o serie de jucători cu experienţă, pentru a ne îndeplini obiectivul. E mult mai greu în Liga a II-a, fiindcă sunt echipe care joacă distructiv. În Liga I se joacă mai deschis, e altceva.  Suntem  deja în întârziere, dar nu e timpul pierdut. Trebuie să facem un lot competitiv, pentru a promova. Sper să se rezolve şi problemele financiare”, a declarat Nanu, pentru ProSport.

Doar Stanca şi Trifu au rămas

Din vechea gardă, la Pandurii n-a mai rămas decât portarul Răzvan Stanca şi mijlocaşul Romedis Trifu!     Restul componenţilor de bază au părăsit echipa gorjeană, iar mulţi dintre ei şi-au găsit deja alte angajamente. Astfel, Ionuţ Cioinac l-a urmat pe antrenorul Flavius Stoican la CSM Poli Iaşi,   Yassin Hamed a semnat cu CFR Cluj, portarul Laurenţiu Popescu a revenit la CS U Craiova, Erico da Silva a ajuns la Astra Giurgiu,  Olivian Surugiu, Sorin Buşu şi Paul Păcurar vor juca la Gaz Maten Mediaş, Adelin Pîrcălabu la FC Voluntari, iar Dragoş Firţulescu şi Sergiu Negruţ au ajuns în prima ligă bulgară, la Beroe Stara Zagora.



Născut pe 8 septembrie 1968 la Fişiaşi (Dolj), Nanu s-a stabilit e câţiva ani la Râmnicu Vâlcea, după ce s-a căsătorit cu fosta handbalistă Olivia Costache. Ca jucător, Nanu a evoluat la Electroputere Craiova, Farul Constanţa, Rapid Bucureşti, Vitesse Arnhem, Steaua Bucureşti şi Oţelul Galaţi, iar la echipa naţională a bifat şapte selecţii. Cariera de antrenor a început-o la FCM Câmpina, după care a mai pregătit Minerul Motru (2010-2013), cu care a şi promovat în Liga a II-a, şi Farul Constanţa (2014). În ultimii ani, Nanu a antrenat la juniori, în Olanda, la FC Ter Apel şi FC Emmen.

Până va fi inaugurată noua arenă din Târgu Jiu, Pandurii va juca, în Liga a II-a, pe terenul din Motru, stadion cu care Nanu este familiarizat din perioada în care a antrenat echipa locală Minerul (2010-2013).

Dacă echipa va câştiga procesul la TAS şi astfel va reveni în Liga I, Pandurii va evolua tot la Drobeta Turnu Severin, până la fi dat în folosinţă propriul stadion. "Nu ştiu dacă e posibill, dar e clar că mi-aş dori ca Pandurii să câştige la TAS şi să revenim mai repede în Liga I", a conchis Nanu.
 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.