Rapid își poate asigura o parte importantă din buget din conturile lui Copos. Clubul cere 700.000 de dolari de la fostul patron

  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos nu mai este finanțatorul Rapidului, dar poate contribui cu o sumă importantă la bugetul clubului giuleștean. Rapid s-a constituit parte civilă într-un proces intentat fostului patron și cere daune de 700.000 de dolari.

Suma cerută de rapidiști ar reprezenta prejudiciul adus de George Copos în urma „Dosarului Transferurilor”. Copos a fost deja condamnat în acest dosar, ceea ce înseamnă că vinovăția sa în speța în cauza a fost a demonstrată implicit.

George Copos își execută pedeapsa în regim închis, la Penitenciarul Rahova, în condițiile în care  a fost condamnat la mai mult trei ani de închisoare.

Curtea de Apel București i-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani și opt luni de închisoare, pe Mihai Stoica la trei ani și șase luni, iar pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile. Tot în „Dosarul Transferurilor” au fost condamnați la închisoare Gheorghe Nețoiu, frații Ioan și Victor Becali, Cristian Borcea și Jean Pădureanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic

Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față

Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi

SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!

Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște

De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani

Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”

Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri