Rapid încă speră la Liga I. Giuleștenii așteaptă o decizie favorabilă de la Tribunalul Federal de la Lausanne

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii nu renunță la recursul pe care l-au depus la Tribunalul Federal de la Lausanne, acolo unde au contestat decizia prin care TAS a retrogradat în vară gruparea feroviară.

Judecătorii elvețieni au prelungit până la 31 ianuarie 2014 termenul prin care părțile implicate, FRF, Concordia Chiajna și TAS, pot depune actele solicitate.  După ce vor analiza punctele de vedere a celor implicați, judecătorii federali elevețieni vor decide dacă vor continua procesul sau vor emite o hotărâre. În cazul în care giuleștenii vor avea câștig de cauză la Lausanne, iar decizia emisă de TAS va fi anulată, FRF va fi obligată să pună hotărârea în aplicare. În acest caz, Concordia Chiajna va fi retrogradată, iar Rapid va fi reveni în prima ligă. În plus, feroviarii vor primi și compensații financiare din partea Ligii și Federației.

Federația a ingnorat cererea Rapidului

După ce au depus recursul la Tribunalul Federal de la Lausanne, Cristina Andronache, Administratorul judiciar al Rapidului, a trimis, în noiembrie 2013, o cerere la FRF prin care solicita o discuție în legătură cu litigiul din Elveția.  Deși au trecut două luni de zile de la depunerea actului,  cei de la Casa Fotbalului nu au răspuns în vreun fel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…