Olguța Vasilescu: „FC Universitatea poate juca pe Ion Oblemenco dacă va avea alt investitor”

Redactor:
Cosmin Staicu
Olguța Vasilescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că Primăria va accepta echipa FC Universitatea Craiova pe „Ion Oblemenco” doar dacă Mititelu va plăti 500.000 de euro, datoriile către municipalitate pentru folosirea anterioară a arenei sau în cazul în care echipa va avea un alt patron.

„Eu m-am îmbrăcat în tricoul Universității Craiova după campania electorală, nu în timpul campaniei. Dacă Adrian Mititelu își plătește datoriile, poate să joace pe stadion. Are datorii de aproximativ 500.000 de euro, reprezentând redevența și utilitățile, pe care nu le-a mai plătit din anul 2008, iar din 2010 nu mai are niciun contract cu Primăria Craiova. Cere de la noi 3 milioane de euro, în condițiile în care bugetul pentru investiții este de 5 milioane de euro pe anul 2013. Nu a făcut aceste modernizări, pentru că nu are facturi sau chitanțe pe această sumă. Avem procese cu el și nu putem semna pentru că ar fi ilegal. Ar deveni o chestiune penală pentru mine și pentru oricine semnează, în condițiile în care ne aflăm în litigiu. El a spus clar că dacă nu-i dăm bani de la primărie nu poate duce mai departe echipa. Dacă aceasta va avea un alt investitor, nu avem nicio problemă să semnăm cu el. Nimeni nu vrea să semneze nimic atunci când este vorba despre Adrian Mititelu”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...

”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3

El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă

Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului

SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!

Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!

Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic

S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia

Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri