UPDATE: Marian Rada a fost demis din funcția de antrenor, dar rămâne în cadrul clubului! Reacția jucătorilor după ce au aflat vestea

UPDATE: Marian Rada a fost demis din funcția de antrenor, dar rămâne în cadrul clubului! Reacția jucătorilor după ce au aflat vestea
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Tehnicianul Marian Rada a fost demis din funcția de antrenor principal al echipei Rapid, în locul său fiind numit secundul Sandu Tăbârcă, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, acționarul grupării giuleștene, Nicolae Cristescu.

„Marian Rada nu a fost dat afară, a fost schimbat din funcție. Azi am avut o întâlnire și i-am comunicat acest lucru. De acum înainte el va fi directorul centrului de copii și juniori al clubului și va avea același salariu. În locul său, antrenor principal a fost numit secundul Sandu Tăbârcă. El este un antrenor cu licență pro, cunoaște Rapidul, are experiență și suntem siguri că este o soluție foarte bună”, a spus Cristescu.

Oficialul grupării giuleștene nu a dorit să dezvăluie motivele care au stat la baza schimbării din funcție a antrenorului principal. „Sunt mai multe motive și nu vreau să le mai discutăm pentru că nu are rost. Mai multă lume ne-a spus în ultimul timp că dacă vrem să facem echipă să îl schimbăm pe Rada. Acum vom vedea. Important este că ne-am despărțit, dacă se poate spune așa pentru el rămâne în club, în condiții amiabile. Nu e nicio dușmănie între noi, el a acceptat funcția de director la juniori unde de altfel a mai activat”, a menționat acționarul.

Sandu Tăbârcă îi va avea secunzi pe Florică Drăghici și antrenorul cu portarii Dumitru Iordan. „Tăbârcă și staful său nu sunt interimari. Ei sunt instalați pe o perioadă nedeterminată. Să demonstreze că sunt antrenori și vor rămâne în funcții mult și bine. Noi nu intenționăm să aducem alt antrenor”, a explicat Cristescu.

Antrenorul Marian Rada a preluat conducerea tehnică a formației giuleștene la 20 octombrie 2012 când l-a înlocuit în funcție pe Ioan Ovidiu Sabău.


Marian Rada a fost demis de la Rapid. Rada a avut mai multe discuții cu noua conducere, tehnicianul reproșând că i-au fost aduși jucători fără ca el să fie de acord și că oamenii din staff-ul său erau printre ultimii angajați ai clubului care își primeau banii. Locul lui Rada va fi luat de Tăbârcă, cel care i-a fost „secund”. Patronii din Giulești iau în calcul acum aducerea unui antrenor din strâinătate.

Starea de tensiune s-a resimțit și în rândul jucătorilor, aceștia părăsind antrenamentul în semn de protest față de decizia conducerii. De asemenea, fotbaliștii sunt nemulțumiți pentru că încă nu s-au rezolvat problemele salariale, aceștia având restanțe de mai multe luni.

După ce și-a încheiat cariera de jucător, Marian Rada a activat în exclusivitate în cadrul clubului Rapid îndeplinind mai multe funcții. Rada a fost antrenor secund, „principal”, director sau antrenor responsabil al grupelor de juniori. Funcția de antrenor principal a ocupat-o în patru perioade: 2008, 2009, 2011 și 2012-2013

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×