FRF nu-i lasă în Liga a II-a!** Poli Timișoara trebuie să o ia de capăt, din liga județeană!

Redactor:
Radu Faur
FRF nu-i lasă în Liga a II-a!** Poli Timișoara trebuie să o ia de capăt, din liga județeană!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a retras dosarul de licențiere al lui Poli, Marian Iancu a anunțat planul pentru continuarea în liga secundă. Șeful alb-violeților vrea ca actuala Poli să fie înlocuită de una nouă, fără datorii.

„Palmaresul va fi la Universitatea Politehnică, iar aceasta îl va ceda societății lui Boiț, Poli 2002, care acum nu este în competiție. Aceasta va prelua dreptul de joc al unei alte echipe din liga a doua”, a spus Iancu.

Viorel Duru îl contrazice însă pe șeful lui Poli. „Din 2010, nu mai este posibilă preluarea dreptului de joc. Nu se mai poate aduce o altă entitate în liga a doua, trebuie să înceapă de la campionatul județean. În trecut, au fost posibile astfel de lucruri, cesiuni, fuziuni, schimbări de nume, dar după noul regulament nu mai sunt permise. Aceasta e o cerință de la FIFA, din 2008, noi nu am aplicat-o atunci și am fost certați, așa că am aplicat-o din 2010”, a spus șeful Direcției de Licențiere din cadrul FRF.

Așadar, dacă regulamentele nu se schimbă peste noapte, Poli are două variante: să plătească datoriile și să rămână în „B” sau să o ia de la capăt, din campionatul județean.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
A rămas blocat pe linia de tramvai, iar la fel a păţit şi autoutilitara care a venit să îl ajute. Cum a fost rezolvat blocajul din Bucureşti
A rămas blocat pe linia de tramvai, iar la fel a păţit şi autoutilitara care a venit să îl ajute.…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…