Universitatea s-a reunit! Gângioveanu, marea surpriză din lotul „juveților” FOTO

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea s-a reunit! Gângioveanu, marea surpriză din lotul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cu o întârziere de o săptămână, generată de imposibilitatea de a avea acces la baza sportivă aferentă stadionului „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova s-a reunit. Fotbaliștii au efectuat astăzi vizita medicală, iar prezența lui Gângioveanu, care începuse pregătirea cu Vâlcea, a fost marea surpriză din lotul „juveților”.

Amânată cu o săptămână, reunirea echipei lui Adrian Mititelu a avut loc direct la Policlinina pentru Sportivi, unde jucătorii au efectuat vizita medicală. Față de prima parte a sezonului, noutățile au fost:  Cosmin Gângioveanu (24 de ani, liber de contract, revenit după o pauză de doi ani), Daniel Bălan (34 de ani, Rapid CFR Suceava), Sergiu Popescu (30 de ani, ACS Podari), Ionuț Tătaru (24 de ani, Pandurii), Roberto Dumitru (19 ani, Pandurii), Alexandru Cristea (30 de ani, Dunărea Galați).

Străinii Stephane Acka, Milan Mitic, Bozidar Cosic și Michael Baird nu au vize de ședere în România. Sub conducerea directorului tehnic Emil Săndoi și a antrenorului Nicolo Napoli, lotul alb-albaștrilor se va pregăti în Bănie până pe 5 februarie, cu alergări în Parcul Romanescu, iar între 8 și 21 februarie este prevăzut un cantonament în afara țării.

Lotul prezent la reunirea FCU Craiova: 

Portari: Hotoboc, Preda.
Fundași: Ciucă, Bălașa, D. Bălan, Bușu, Ciocârlă, Cruceru, Tătaru, Goge.
Mijlocași: Săceanu, Frăsineanu, Gângioveanu, Mârzeanu, Rioșanu, N. Nicolae, V. Gheorghe, S. Popescu, R. Dumitru, Al. Cristea.
Atacanți: Stoianof, Claudiu Bălan, Ripoli, Căle, Adrian Mititelu jr.

Foto: Florin CEAUȘU. Vezi în galeria foto toate imaginile de la reunire.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele