FCM Târgu-Mureș e la un pas de event

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă divizionara secundă de fotbal a FCM Târgu-Mureș și-a amânat
cu o săptămână sărbătorirea promovării pe prima scenă, la pauza
partidei cu Arieșul Turda a avut loc o festivitate în care a fost
prezentat primul trofeu important obținut de o echipă de fotbal
seniori pentru municipiul Târgu-Mureș.

Echipa feminină a câștigat Cupa României, învingând miercuri cu 4-0
pe Clujana Cluj Napoca, în finala disputată la Iași. În fața unui
public record numeric pentru acest stadion, venit să asiste la
ultimul joc pe teren propriu al băieților, fetele antrenorului
Seches Carol au cules aplauzele suporterilor, au primit flori, au
făcut poze și turul de onoare cu trofeul care va poposi în vitrina
clubului. Fetele vizează eventul. Imediat după partida băieților,
s-au îmbarcat în autocar și au plecat la Vlăhița, pentru a susține
penultima partidă din prima ligă feminină. Cu un lot subțiat de
accidentări după finala de la Iași, mureșencele s-au impus la
limită, scor 1-0.

Unicul gol a fost înscris în minutul 30 de către golghetera
echipei, componenta lotului național, Sinka Zsuzsa. Disputat pe un
teren denivelat și uscat, jocul a fost controlat cu autoritate de
către lidera campionatului. Numeroasele ratări au făcut ca scorul
să nu fie unul fluviu, obișnuit deja pentru mureșence. Gazdelor din
Harghita rareori au trecut centrul terenului, dar au luptat pentru
limitarea proporțiilor scorului.

Astfel s-a înregistrat singura victorie cu un singur gol înscris
pentru viitoarea campioană (în cele 20 de etape disputate, echipa
avea 146 de goluri înscrise). FCM are două puncte avans față de cea
de-a doua clasată, Sporting Craiova și un singur joc de disputat,
pe teren propriu, în compania echipei bucureștene Fair Play,
ocupanta locului X.

Articol scris de Mihai VEREȘ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen