Zero-zero ca premieră!** Viitorul Constanța – Astra 0-0

Zero-zero ca premieră!** Viitorul Constanța - Astra 0-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra Ploiești sau Astra Giurgiu? A fost una dintre dilemele meciului de aseară, de la Galați, timp de aproape 50 de minute fotbalul fiind ucis cu premeditare de caniculă. Și poate și de lipsa de soluții a celor două tabere. Chiar așa, trupa pregătită de Bogdan Stelea mai e concitadina Petrolului sau s-a mutat acolo unde latră atât de tare câinii de nu se poate dormi ca lumea în Capitală? Oficial e trecută ca Astra Giurgiu, dar partidele de pe teren propriu și le dispută în reședința județului Prahova, iar în siglă apare Ploiești. Când să-mi rezolv necunoscuta, la malul Dunării s-a mai răcorit și au început să apară șuturile în primul 0-0 din ediția 2012-2013 al Ligii I. Chițu a trimis de la 10 metri în peluză (41′), iar William s-a trezit cu blocajul în față, la 8 pași până la gol (50′). Omul care a făcut „dubla” vieții sale cu Steaua, Enache, a existat doar în minutul 64, când a ajuns al doilea la un duel fierbinte cu Vâtcă. Același goalkeeper, „bătrânul” copiilor lui Hagi, a boxat și la o torpilă a lui Mățel (66′), dar – cel mai important moment personal – a plonjat perfect pentru a scoate din vinclu o ghiulea a lui Ivanovski (80′). A fost o raritate acel șut, dar a fost. Și Viitorul a beneficiat de o situație maximă, când Onicaș, din 6 metri, a împins cu capul la o palmă de transversală (77′). Și a rămas 0-0, cum vă spuneam, o premieră pentru sezonul curent. Era să uit. Cum e, până la urmă, Giurgiu sau Ploiești?


Viitorul Constanța (4-3-3)
Vâtcă – Mladen, Bejan, Larie, Turcu – Onicaș, Benzar, Cîrstocea – Iancu, Cristian Cristea, Chițu
Rezerve: Buzbuchi, Toșca, Gavra, Cl. Herea, Bălașa,, Vaștag, M. Albu

VEZI AICI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI

Astra Ploiești (4-2-3-1)
Lung – Bărboianu, Găman, Melinte, Den Djemia – Ad. Mureșan, Seto – Enache, Ivanovski, J. Morais – Fatai
Rezerve: Dinu, Yousef, Yahaya, Budescu, Di Stefano, Mățel, Williams


Nou promovata Viitorul Constanța primește vizita celor de la Astra Ploiești, într-un meci ce contează pentru etapa a treia a Ligii 1, începând cu ora 19:00.

Clubul de pe malul mării nu a cunoscut înfrângerea după primele două partide disputate pe prima scenă a fotbalului românesc și are două puncte înainte de această etapă.

De cealaltă parte, Astra are trei puncte și vine după un meci spectaculos în care a pierdut pe teren propriu, 3-4, cu Steaua.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”