Weiss, contestat vehement de fanii Oțelului: „Demisia. Auf Wiedersehen, Herr”

Weiss, contestat vehement de fanii Oțelului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul a bifat un nou meci cu joc dezamăgitor și totodată o nouă înfrângere, 0-1, duminică cu FC Botoșani. Bilanțul după patru etape este de doar un singur punct, iar puținii suporteri care au mai rămas alături de echipă și-au consumat răbdarea cerută de antrenorul Michael Weiss la începutul sezonului.

De altfel, tehnicianul german a fost aprig contestat de public, atât în timpul meciului, la stadion, cât și după, în mediul online. De la Peluză s-a scandat numele lui Dănuț Oprea, mesaj clar transmis de galerie că l-ar dori pe fostul jucător al Oțelului în locul antrenorului neamț.

A urmat declarația lui Michael Weiss de la finalul meciului, care a inflamat și mai mult spiritele. „Prima repriză a fost decentă, am avut ocazii. Apoi Marcel (n.r. – Avdic) s-a accidentat, Gheorghe și Cristea au avut acea ocazie uriașă de a înscrie, după care am primit gol. Băieții au pus în practică tot ce au acumulat la antrenamente, dar, cu mici excepții, au clacat și nu au putut ține ritmul timp de 90 de minute. Totuși, tendința este pozitivă, se poate observa o evoluție în cadrul echipei și, dacă avem liniște, timp de lucru, putem construi în continuare. Nu suntem fericiți, dar nu suntem nici retrogradați deja. Să ne panicăm acum e cea mai mare greșeală pe care o putem face”, a spus Weiss.

Această declarație, publicată pe contul echipei de pe Facebook, a amplificat iritarea fanilor, manifestată din plin în mediul online. „Ce tendință pozitivă? Ce au pus în practică? Cel mai indolent antrenor (…), să plece în Filipine și să ne lase!”, a comentat Bogdan Crețu. „Trec etapele și noi rămânem doar cu tendința pozitivă”, a replicat și Bogdan Codreanu, în timp ce Adrian Crihană și-a exprimat nemulțumirea într-un singur cuvânt: „Demisia!”.

La fel de vehement, a fost și Mihai Manău, cunoscut în comunitatea fanilor Oțelului și pentru articolele sale de pe site-ul suporterilor dunareabatrana.com. „Așa zisul antrenor știe câte echipe retrogradează anul ăsta??? E atât de sărac și slab încât face tot ce poate să mai stea măcar o etapă, să mai încaseze măcar un salariu…Auf Wiedersehen, Herr!”

Weiss a mai fost taxat și pentru un episod petrecut imediat după meci, când jucătorii au stat minute bune să discute cu cei din tribune, moment în care antrenorul nu le-a fost alături. „După acest meci antrenorul Michael Weiss trebuie să-și dea demisia! Anul trecut, când echipa juca prost, antrenorul Lienen venea la suporteri și-și cerea scuze. Weiss nici măcar nu are curajul să dea ochii cu suporterii”, a fost comentariul altui fan, semnat Alehandra.

Până acum, Liga 1 a înregistrat deja două demiteri de antrenori. La finalul etapei a II-a, Ceahlăul s-a despărțit de Marin Barbu, iar, după runda a III-a, FC Brașov i-a reziliat contractul lui Cornel Țălnar. Până acum s-au disputat patru etape.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen