Walter l-a bătut pe Bușcă!** Petrolul – „U” 2-0

Walter l-a bătut pe Bușcă!** Petrolul -
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tânărul Neag a marcat primul său gol în Liga I, iar Gicu Grozav a desăvârșit succesul de aseară

Procurorii DIICOT au reușit să anime un meci banal. În România și în campionatul ei sănătos la cap, echipa lui Florian Walter o întâlnește pe cea a lui Florian Bușcă. Nimic anormal, cum ar spune Dumitru Dragomir, președintele tuturor și al nimănui. Clujenii tocmai ce-au terminat cheta pentru chelen și leucoplast. De ultimul au mai mare nevoie pentru că trebuie să-și acopere sponsorul de pe tricouri. Pentru cei care nu-și încarcă memoria cu lucruri atât de mărunte, firma e aceeași de pe piepturile celor de la Petrolul. Suntem tot în România, acest loc normal.

Cu stomacul plin, ploieștenii conduc meciul. Cu doar câțiva păstrăvi amărâți primiți în ultimele zile, ardelenii lui Marius Popescu – înlocuitorul lui Șumudică – nu au cum să emită pretenții. Și se vede dintr-o singură pasă cine are trei mese pe zi și cine bate din ușă-n ușă pentru mâncare. Adrian Cristea bate o lovitură liberă din marginea careului. Mingea așezată în lateral stânga pleacă din piciorul decarului de la Ploiești, trece prin apărarea din fața lui Balauru și e ciupită de tânărul Neag (8). Fundașul de 19 ani marchează la al doilea său meci ca titular și ideea unei surprize se stinge.

Emoții cu Dinu

Din comoditate sau nepăsare, Petrolul începe să piardă teren. Grăsuțul Iancu, înlocuitorul accidentatului Pătrașcu, se mișcă tot mai bine la mijloc. Viorel Dinu coboară între linii și încearcă să-l pună în valoare pe Drăghici. „U” Cluj trăiește, iar Bușcă e fericit. Walter, în schimb, e îngrijorat. Bornescu tremură pentru prima oară la bara lui Dinu, poate cel mai bun „student” de pe teren (33). Cu 10 minute înainte, Bokila și-a bătut joc de o ocazie uriașă, așa că sunt motive suficiente pentru a avea emoții.

 Timpul trece parcă tot mai greu. Pe teren nu se joacă nimic și doar Marinescu și Cristea încearcă să mai rupă monotonia. Ardelenii se țin mai bine decât lumea s-ar fi așteptat și prahovenii impresionează doar prin posesie. Grozav ratează stopul și oprește singura acțiune mai reușită a prahovenilor (56). Apoi trimite în bară (67). A treia oară e însă cu noroc: șut la colțul lung din interiorul careului și meciul e terminat. Bușcă părăsește stadionul cu capul în pământ în timp ce Walter radiază.

Constantin Grecu, fundașul stânga al celor de la Petrolul, a bifat aseară primul său meci ca titular la formația prahoveană. Guilherme, obișnuitul postului, a fost doar rezervă

Bokila a fost convocat la naționala statului Congo și a ajuns în țară chiar în ziua meciului cu U Cluj. El a fost titularizat de antrenorul Cosmin Contra în lipsa unor alte variante, Hamza fiind accidentat

Opt jucători din „11” de start al Petrolului au venit în această vară de la „U” Cluj, odată cu plecarea lui Florian Walter de la formația ardeleană. Alți 4 ex-studenți au fost pe bancă

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
 


Petrolul nu a mai pierdut în Liga I de la meciul cu Steaua, partidă din etapa a 10-a, iar gruparea din Ploiești se află pe locul 6 în clasament la doar patru puncte de podium.

De partea cealaltă, U Cluj se află la limită, ocupând în acest moment poziția a 14-a, ultima ce permite rămânerea în prima ligă. Ultima victorie a „Șepcilor Roșii” s-a înregistrat în etapa a 11-a contra celor de la Ceahlăul, însă de atunci clujenii au înregistrat doar înfrângeri.

Dincolo de situația din clasament meciul dintre Petrolul și U Cluj este interesant și prin prisma ultimelor evenimente. Procurorii DIICOT au descins miercuri la sediile celor două cluburi pentru a verifica dacă transferurile a 15 jucători de la „U” la Petrolul au fost legale.

Situația tensionată de la clubul ardelean s-a resimțit și la nivelul băncii tehnice. Antrenorul Marius Șumudică este dispus să renunțe și să plece de la echipă după doar o etapă și a anunțat că nu va sta pe bancă la meciul din această seară.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale