Vor stadion, dar goluri nu vrea nimeni? Dinamo - CSU Craiova 0-0, după un meci în care s-a jucat fotbal doar 20 de minute. Cele două echipe ratează şansa de a urca pe podium

19 mar 2017 9486 afişări Comentează şi tu Liga 1
Vor stadion, dar goluri nu vrea nimeni? Dinamo - CSU Craiova 0-0, după un meci în care s-a jucat fotbal doar 20 de minute. Cele două echipe ratează şansa de a urca pe podium foto: Mediafax

Avantajul de a încheia etapa într-un playoff atât de strâns e mare. Ştii clar cum stau lucrurile, variantele sunt clare în cazul victoriei, egalului sau în cazul înfrângerii. Teoretic, victoria poate aduce podiumul provizoriu pentru câştigătoarea din Dinamo - CSU Craiova, deci trebuie să ne aşteptăm la un meci deschis, cu fotbal ofensiv. Teoretic, că practic nu e cazul. Deşi trimit pe teren formule de joc din care nu le lipsesc fotbalişti extraordinar de importanţi, cei doi antrenori încep o chestie care seamănă cu fotbalul doar pentru că se joacă într-un stadion. După două ocazii mari în start, câte una de ambele părţi, începe distracţia. Faulturi dure şi inutile, mingi pe care Palic şi Bumba le trimit direct în sosul picant al şaormeriei de pe bulevardul Basarabia, un Contra inutil de agitat pe margine, un Ivan care şi-a ales ghete de sintetic, probabil, şi stă doar pe jos.

Pe un fundal sonor anemic, în ciuda prezenţei importante în cele două peluze, prima repriză se încheie cu o nouă ratare marca Andrei Ivan, fotbalist ce începe să fie recunoscut mai repede pentru ratările uriaşe decât pentru goluri. Atacantul scapă singur pe poarta lui Penedo de la centrul terenului, dar se împiedică în gazon în repetate rânduri şi şutează slab.

Meci complet schimbat la pauză

Repriza a doua pare că începe altfel. Filip centrează bine, înapoi, către un Bumba care loveşte din prima însă mingea se duce pe centrul porţii, în braţele lui Calancea. Oltenii se supără şi iau cu asalt poarta lui Penedo. Ivan e găsit bine în careu, însă atacantul nu trage din prima şi este blocat excelent. E clar, nu mai avem plictiseala generală din prima parte. Dinamo mută presiunea în careul oltenilor, Nistor trimite centrare după centrare în careu, însă Nemec nu e capabil să îşi folosească avantajul înălţimii. Băluţă încearcă să centreze, dar mingea se duce în transversală, o notăm ca ocazie. Acelaşi fotbalist al Craiovei mai ratează o şansă, tot de pe stânga, atunci când şutul lui cu dreptul nu are suficient efect şi trece pe lângă.

Avântul se termină în preajma minutul 65, atunci când apar faulturile dure şi schimbările dese care fragmentează jocul. Mingea se plimbă între cele două careuri, de pe stânga pe dreapta apoi, iar în ultimele zece minute ambele echipe dau impresia că le convine punctul. Intră şi Rivaldinho, băiat care pare că se transformă într-o nouă glumă proastă cu stranieri în istoria bogată de astfel de episoade de la Dinamo. Nu face nimic şi nu face nimic până la finalul meciului, unul în care Dinamo a fost mai vie, însă fără să îl facă să transpire pe Calancea. Rezultatul de egalitate le convine, pe teren, ambelor echipe, însă Dinamo şi Craiova ratează astfel şansa unui podium care putea oferi, în cel mai rău caz, un plus de încredere pentru etapele următoare.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/vor-stadion-dar-goluri-nu-vrea-nimeni-dinamo-csu-craiova-0-0-dupa-un-meci-in-care-s-a-jucat-fotbal-doar-20-de-minute-cele-doua-echipe-rateaza-sansa-de-a-urca-pe-podium-16200888
16200888
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Primul nume de premier, TĂIAT de pe lista PSD. „Poate, insistând, reuşim să-l convingem”