VIDEO | Vasile Turcu, chemat la DNA pentru dosarul „Dinamo – Lazio”. Investigația, pornită în urma dezvăluirilor ProSport. UPDATE: Ce a declarat în fața procurorilor și cum se apără

  • Publicat:
  • Actualizat:

Între publicarea articolului privind un aranjament la meciul dintre Dinamo și Lazio, din preliminariile Ligii Campionilor în 2007, și deschiderea unei anchete DNA în acest caz nu au trecut decât două săptămâni. Marți dimineață, Vasile Turcu, acționar la Dinamo în acea perioadă, a fost convocat la sediul DNA pentru a da spune tot ceea ce știe despre acea afacere.


UPDATE: „Suma totală pe care clubul Lazio Roma a achitat-o Clubului Sportiv Dinamo 1948 SA a fost de 5.355.000 de euro. Nu am cunoștință de subiectele apărute în presă, cu privire la acest transfer, din cunoștințele mele nu s-a achitat nicio sumă în plus față de cea prevăzută în contractul de transfer, iar declarațiile făcute de unii oficiali ai clubului Sportiv Dinamo 1948 SA sunt lipsite de temei și sumele invocate de aceștia sunt fanteziste și lipsite de logică”, a scris Vasile Turcu în declarația dată la Direcția Națională Anticorupție.

Turcu a menționat că el și Cristi Borcea, de asemenea fost acționar, au negociat cu Lazio transferul lui Ștefan Radu. S-a convenit ca Radu să fie împrumutat de Dinamo la Lazio până în iunie 2008, pentru suma de un milion de euro plus TVA (1,19 milioane de euro în total), cu o clauză de transfer definitiv pentru încă 3,5 milioane de euro plus TVA (4,165 de milioane de euro în total). Turcu spune că, la 20 iunie 2008, Lazio a achitat clauza pentru transferul definitiv al jucătorului român.

La ieșirea din DNA, Turcu a susținut că nu știe nimic și a aruncat totul asupra lui Vladimir Cohn, anunțând că-l va da în judecată. „Procurorii m-au întrebat de contract, l-am arătat, au văzut și ei că este corect. A aruncat unul cu praf în ochi și gata… Să vină și să demonstreze ăla care a făcut sesizarea! Dacă Vova Cohn are vreo informație, să spună, că doar el a zis de blat, nu? Dar, dacă nu are, atunci o să suporte consecințele. Îl voi acționa în judecată atât eu, cât și alții, pentru că e vorba de imaginea noastră, pe care a defăimat-o. O să suporte despăgubirile pe care o să le cerem! Dar, dacă are dovezi, să vină să le arate. Eu m-aș bucura. Eu nu vreau să sufere acum copilul ăla, Ștefan Radu, care s-a remarcat acolo, la Lazio. Contractul dintre Dinamo și Lazio a fost făcut perfect legal”.

. DolceSport.ro a publicat declarația pe care fostul acționar din Ștefan cel Mare a dat-o la DNA:




În vara lui 2007, în play-off-ul Ligii Campionilor, Dinamo a reușit un neașteptat 1-1 în turul „dublei” cu Lazio, devenind favorită la calificarea în grupe. În retur, la pauză, scorul era de 1-0 pentru „roș-albi”, ai căror suporteri care umpluseră stadionul „23 August” (au fost peste 50.000 de oameni în tribune). Repriza secundă a consemnat o prăbușire inexplicabilă a echipei dinamoviste, cu grave greșeli individuale ale jucătorilor, iar italienii au câștigat cu 3-1, calificându-se în grupele Ligii. Imediat, au apărut speculații și zvonuri pe tema partidei, la suporteri și ziariști ajungând, dinspre club, zvonul că lucrurile nu fuseseră tocmai curate. Ulterior, Dinamo l-a vândut pe Radu Ștefan la Lazio pentru o sumă substanțială, 4,5 milioane de euro oficial. Banii, au spus ulterior diverse surse, ar fi reprezentat răsplata șefilor de la Lazio. Exact acest punct al întregii afaceri, tranzacția prin care Radu Ștefan a fost vândut la Lazio, face obiectul anchetei DNA.

Ancheta ProSport privind un aranjament la meciul-retur Dinamo – Lazio, din preliminariile Ligii Campionilor din 2007, a pornit în ianuarie 2015, totul plecând de la dezvăluirile lui Cristian Pulhac și Vladimir Cohn. Acesta din urmă, fost acționar la Dinamo, a avut declarații tranșante, care i-au convins pe procurorii DNA să deschidă o anchetă. „Blaturile se făceau la București, la hotelul unde stăteau oaspeții. Cu puțină tocmeală, ieșea un preț bun. La meciul cu Lazio, aranjamentul a fost făcut înainte de meci. La pauză, li s-a spus jucătorilor: E posibil să fi fost și o treabă la pariuri, să conducă Dinamo la pauză și să câștige Lazio. Dinu și Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Prețul a fost vânzarea lui Radu Ștefan care nu valora niciodată 4,5 milioane de euro. L-au luat ca pe o murătură, l-au antrenat apoi bine și a ieșit din el un jucător bun”, a declarat Cohn pentru ProSport.


Cristi Borcea (dreapta) este acum în închisoare, după o sentință definitivă în Dosarul Transferurilor. Vasile Turcu (stânga) este chemat ca martor la DNA pentru dosarul Dinamo – Lazio

Turcu spune că nu știe de ce a fost chemat la DNA, dar a venit cu actele transferului lui Radu Ștefan

La doar două săptămâni după apariția articolului, pe 27 ianuarie 2015, DNA a deschis dosar penal pe acest subiect. De altfel, DNA a și trimis la ProSport un răspuns oficial prin care informează înregistrarea unui dosar penal pornind de la faptele semnalate în publicația noastră. Cazul a intrat și în atenția forurilor de specialitate internaționale. Imediat după apariția articolului ProSport, oficiali ai Federației Române de Fotbal anunțau că UEFA a deschis o anchetă.

Marți, Vasile Turcu a declarat că a fost citat să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție (DNA), dar că nu poate spune exact despre ce dosar este vorba. Cu toate acestea, el s-a prezentat la DNA cu actele transferului lui Radu Ștefan! El a precizat că probabil va fi audiat în dosarul deschis recent de procurorii DNA, după ce în ProSport au fost semnalate mai multe nereguli privind modul în care a fost transferat jucătorul Ștefan Radu. „Sunt chemat ca martor în dosarul transferul lui Ștefan Radu, dar nu am nicio problemă pentru că voi prezenta procurorilor contractul fotbalistului. Nu mă tem că voi fi arestat”, a declarat Turcu la intrarea în sediul DNA, potrivit cotidianului România Liberă.

„Mi se pare o aberație totală ce aud despre meci. Am avut o bănuială și eu. Cu Rednic, cu nu știu ce. Ca să știi, eu am fost cu Radu Ștefan la ora 4 dimineața la Lazio. Radu Ștefan, dacă era un jucător de paie, mai stătea atâtea campioane la ei? Dacă era un jucător de paie stătea 6 luni, un campionat. N-a luat nimeni bani. . Dacă era ceva, să dea Lazio bani, nu-i trimiteau într-un cont afară!? Îi dădeau pe un jucător!? Eu am fost cu Borcea și cu Becali la Lazio, am semnat contractul cu ăla (n.red – Lotito). Mi s-a propus și mie să-mi dea bani și așa și așa. Am refuzat. Am zis că eu vreau totul pe hârtie„, a declarat Vasile Turcu pentru ProSport în 17 februarie 2015.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen