VIDEO | Creștem un nou Hagi. Ianis a debutat în echipa mare într-un meci internațional: Panathinaikos – Viitorul 1-0. Ultrașii de la Gate 13 au făcut spectacol

  • Publicat:
  • Actualizat:

La doar câteva zile după ce și-a făcut debutul în echipa mare patronată de tatăl său cu prilejul unui amical cu Juventus Colentina, Ianis Hagi (15 ani) a intrat pe teren și în amicalul cu Panathinaikos disputat la Atena. Jocul de pregătire care a început cu un moment festiv – Gică Hagi a fost premiat de gazdele care l-au prezentat drept „Maradona din Carpați” – a fost câștigat de Panathinaikos cu 1-0.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Ianis a fost introdus pe teren în minutul 74. Puștiul a purtat tricoul cu numărul 20 și, pe spatele tricoului, avea inscripționat „Hagi jr.”. Extrem de dezinvolt pentru vârsta lui, Ianis a jucat în spatele vârfului și s-a remarcat în special prin insistența cu care a încercat să intre în combinații cu colegii săi. E drept, realizări personale nu a prea avut, s-a încurcat de două ori în încercarea de a dribla din corp adversarul direct și a terminat meciul în nota echipei. Totuși, curajul dat de siguranța pe care i-o oferă Viitorul îl poate transforma, dacă aprecierile oamenilor de fotbal sunt obiective, într-un fotbalist mare.

Partida s-a disputat pe stadionul Apostolos Nikolaidis și, cu toate că a fost un amical în care PAO a jucat cu multe rezerve, în tribune au fost circa 5000 de spectatori. Mai mult, jocul a fost televizat de NovaSport în regim pay-per-view. Evident, de la partidă nu au lipsit ultrașii de la Gate 13, fani care au cântat pe toată durata meciului, ocazie cu care am identificat de unde au „împrumutat” și adaptat numeroase scandări suporterii români ai Stelei, ai lui Dinamo și ai Petrolului.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…