VIDEO** Becali a trăit INTENS meciul cu „U”! FAZA la care i-a stat inima și care putea să o coste SCUMP pe Steaua

  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Ilie Stan și patronul Gigi Becali îi acordă în continuare credit după erorile din dubla cu Twente, Ciprian Tătărușanu nu pare să își fi revenit complet după criticile ce au urmat eliminării din Europa League.

Portarul Stelei a fost la un pas s-o comită din nou și în meciul cu Universitatea Cluj, însă a avut ceva mai mult noroc decât în fața olandezilor. În minutul 56 al partidei de pe „Cluj Arena”, Tătărușanu a intervenit la o fază de atac a gazdelor și părea să nu aibă probleme în a reține o minge „plouată”.

Nu a fost așa, goalkeeperul bâlbâind și scăpând balonul din mâini, însă norocul a făcut ca în zonă să se afle doar coechipierul Paul Pârvulescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură

Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul

TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid

Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro

Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online

×