Vasile Avram, din nou la conducerea CCA? Fostul președinte a câștigat în instanță litigiul cu FRF. Va primi și despăgubiri salariale din 2011. Avram: „Sper ca federația să pună în aplicare ce s-a hotărât”

Vasile Avram, din nou la conducerea CCA? Fostul președinte a câștigat în instanță litigiul cu FRF. Va primi și despăgubiri salariale din 2011. Avram:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul arbitru FIFA, Vasile Avram, a câștigat în instanță litigiul cu FRF, Tribunalul București obligând, vineri, conducerea federației să îl repună în funcția de președinte al CCA, de unde fusese suspendat pe 25 septembrie 2011, ca urmare a anchetării sale într-un dosar de corupție, informează Mediafax.

UPDATE 19:39 Vasile Avram a comentat pentru ProSport decizia instanței din această dimineață: „Am fost prezent acolo și sper ca federația să pună în aplicare cele ce s-au hotărât. Cât despre banii pe care îi primesc… Vorbim aici despre drepturile mele. Nu vreau să vorbesc mai mult. Atât vă spun: FRF ar trebui să pună în aplicare decizia Tribunalului București”.


De asemenea, instanța a obligat conducerea FRF să îi achite lui Vasile Avram despăgubiri salariale actualizate de la data de 21 noiembrie 2011 și până la repunerea sa în funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Instanța admite cererea. Constată încetată măsura suspendării de drept a contractului individual de muncă al reclamantului la data de 21.11.2011. Obligă pârâta (n.r. – FRF) la reintegrarea reclamantului pe postul și funcția deținute anterior suspendării precum și la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit, de la data de 21.11.2011 și până la reintegrarea efectivă. Ia act ca s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII- a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale„, se arată în soluția instanței publicată pe portarul Ministerului Justiției. În momentul de față, funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor este ocupată de grecul Kyros Vassaras.

Vasile Avram a fost suspendat de FRF la 25 septembrie 2011 din funcția de președinte al CCA și din calitatea de membru al Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal după ce acesta a fost reținut de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

Avram a fost achitat, la 15 mai 2013, în dosarul de corupție din arbitraj, de către Curtea de Apel București, hotărârea nefiind însă definitivă. Toate persoanele judecate în acest dosar au fost achitate de instanță pentru acuzațiile aduse de Direcția Națională Anticorupție. Judecătorul a decis și ridicarea sechestrelor puse pe bunurile inculpaților și a altor măsuri dispuse în dosar.

Este pentru a doua oară când FRF este obligată de o instanță să repună în funcție un președinte al CCA. Ion Crăciunescu a fost demis, la 1 august 2012, din funcția de președinte al CCA de către Comitetul Executiv al FRF, întrunit la Casa Fotbalului, fără a i se oferi o explicație. Ulterior, Crăciunescu a atacat decizia FRF în justiție și a avut câștig de cauză. Comitetul Executiv al FRF a decis în iunie 2013 ca Ion Crăciunescu să revină în funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Contactatați de ProSport, reprezentanții Federației Română de Fotbal au refuzat să vorbească despre decizia Tribunalului București: „Nu comentăm deciziile instanțelor, nu o să o facem nici acum”. Vasile Avram nu a putut fi contactat.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele