Valentin Balint și Cătălin Dedu, prezentați oficial la Corona Brașov – FOTO

Redactor:
Daniel Remes
Valentin Balint și Cătălin Dedu, prezentați oficial la Corona Brașov - FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corona Brașov și-a prezentat marți, 28 ianuarie, cele mai noi achiziții pentru retur. Atacanții Cătălin Dedu (foto, în dreapta) și Valentin Balint au semnat contracte pe șase luni, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon.

„Mereu acasă e cel mai bine. Mă bucur că m-am întors la Brașov, chiar dacă la Corona. Cred în salvarea de la retrogradare, altfel nu veneam aici. Meciul cu FC Brașov o să fie unul oarecare, dar noi vom aborda orice joc la victorie. Pe majoritatea colegilor îi cunosc și nu am avut nicio problemă de acomodare. Plecarea mea de la FC Brașov nu a fost doar din vina mea, eu nu mă gândesc la nicio revanșă, ci mă gândesc să-mi fac treaba la Corona”, a spus Cătălin Dedu.

Dacă Dedu a fost format de FC Brașov, Balint vine la Corona de la Dinamo și spune că e optimist în ceea ce privește șansele de evitare a retrogradării.

„E bine că am ajuns aici. Vreau să mulțumesc tuturor pentru încredere și promit să muncesc de zece ori mai mult ca să fie mulțumiți de mine. Toți m-au primit foarte bine și e foarte important să câștigăm cât mai multe meciuri. Sunt tânăr și trebuie să joc și să cresc de la meci la meci. Cred că vom scăpa de la retrogradare „, a declarat Valentin Balint.

Lot de 23 de jucători pentru Antalya

Corona Brașov va pleca, miercuri la prânz, în Antalya pentru un stagiu de pregătire de zece zile. Antrenorul Jery Gane va deplasa în Turcia 23 de jucători, iar Corona va susține patru amicale.

„După acest prim stagiu în Brașov e foarte important că cei din conducere au perfectat acest stagiu extern. Vrem să continuăm pregătirea bună și să avem și meciuri bune. Vom susține patru amicale puternice de care aveam nevoie. În stagiul din Antalya vom încerca să perfectăm încă un transfer pentru postul de fundaș central. Pentru mine vor conta și rezultatele din amicale. Meciurile amicale îți dau încredere și tot în amicale poți să reglezi și lucrurile care merg mai puțin la antrenamente. Nu mă interesează câte goluri o să marchez, mă interesează să câștige echipa”, a spus Jery Gane.

Lotul pentru Antalya

Portari: Marc, Dănălache și Gâtej

Fundași: Forika, Damian, Burlacu, Homei, Mendizov, Vlad Munteanu, Sandu  și Istrofor

Mijlocași: Miranda, Dâlbea, Horia Popa, Neacșa, Brata,  Florin Pârvu, R. Stănescu și Leonte

Atacanți: Coman, Buș, Dedu și Balint.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…