Urmașii lui Hîldan!** Dinamo are motive să spere că va reuși să repete performanțele obținute în prima parte a anilor 2000

Urmașii lui Hîldan!** Dinamo are motive să spere că va reuși să repete performanțele obținute în prima parte a anilor 2000
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo are motive să spere că va reuși să repete performanțele obținute în prima parte a anilor 2000, atunci când bazele echipei au fost puse de generația condusă de Hîldan și Florentin Petre. Miercuri seara, la Stockholm, naționala de tineret antrenată de Emil Săndoi a învins cu 2-0, iar meritul principal este al nucleului format de dinamoviști. Există o vorbă conform căreia istoria se repetă și mergând mai departe, nici nu minte. Amicalul destinat naționalelor de tineret disputat de România împotriva Suediei le dă mari speranțe conducătorilor lui Dinamo.

„Câinii” au avut printre titulari patru dintre fotbaliștii pe care Bonetti îi folosește constant și la Dinamo. Nica, Matei, Alexe și Țucudean au impresionat miercuri seara, iar ultimii doi au reușit să marcheze golurile care au semnat succesul tricolorilor. Dacă vârful roș-albilor a transformat un penalty pe care tot el îl obținuse, Alexe a reușit să deschidă scorul cu o ghiulea de la peste 25 de metri care i-a lăsat mască și pe coechipieri, dar mai ales pe adversari. La sfârșit, Țucudean era fericit că a reușit să continue perioada bună de la echipa de club și la națională: „Vreau să înscriu. Sunt în formă. Sper să dau goluri la fiecare meci”.

La fel a a fost și înainte de ultimul titlu

Interesant este că Dinamo a mai avut patru titulari la naționala Under 21 în urmă cu 14 ani și jumătate. Pe atunci, la tineret impresionau Contra, Tararache, Hîldan și Florentin Petre, care ajutau România să învingă Turcia cu 6-2. Interesant este că acea generație a lui Dinamo a fost cea care, alături de Rapid, a reușit să spargă dominația Stelei și să câștige trei titluri (2000, 2002, 2004) și trei cupe (1999, 2001, 2005) într-un interval de șase ani.

Mai mult, ultima oară când Dinamo a avut în același timp pe teren patru fotbaliști la tineret s-a întâmplat în 2006, când România a fost zdrobită cu 5-1 de Germania. Atunci, doar trei „câini” au fost titulari, Moți, Ștefan Radu și Pulhac, iar Ropotan a intrat pe parcurs. Și atunci, Dinamo a câștigat campionatul chiar în respectivul sezon (2006-2007), și a făcut-o de-o manieră categorică, cu toate că echipei condusă de Mircea Rednic nu i se dădea nicio șansă la start.

Bine că am câștigat. Sunt bucuros că am și marcat, sper să o fac cât mai des de acum încolo. Mi‑aș dori să meargă cât mai mulți dinamoviști la naționala mare
Marius Alexe, atacant Dinamo

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…