TAS a înregistrat recursul FC Vaslui pentru acordarea licenței. Moldovenii își joacă ultima carte la Lausanne. „Șansele sunt mici, dar există”

TAS a înregistrat recursul FC Vaslui pentru acordarea licenței. Moldovenii își joacă ultima carte la Lausanne.
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 20:00 Tribunalul de Arbitraj Sportiv a admis judecarea recursului formulat de FC Vaslui în vederea acordării licenței. Deși clubul nu a făcut recurs la Federația Română de Fotbal, Consiliul Local Vaslui, în calitate de acționar minoritar, a înaintat recurs la Lausanne, TAS acceptând și urmând să judece solicitarea în cursul lunii iunie.

„Trebuie să joace până la capăt. Faptul că TAS-ul a aprobat cererea demonstrează că FIFA și UEFA nu fac altceva decât să respecte criteriul sportiv. Există o șansă, mică, ce-i drept, dar există. Atât timp cât mai ai dreptul la un apel, de ce să nu te prezinți la el”, a comentat fostul finanțator, Adrian Porumboiu, la Digi Sport.


Clubul din Vaslui a depus, vineri, 9 mai, o contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv prin care cere anularea deciziei Federației prin care clubul era condamnat să joace sezonul viitor la matineu. Cum a fost posibil acest lucru? Chiar dacă moldovenii nu au primit licența din partea FRF, oficialii clubului au decis să meargă la TAS. Invocând faptul că nu au fost ei consultați și nu au avut dreptul la apărare, membrii Consiliului Local (CL deține 16% din acțiunile clubului) au votat cu unanimitate de voturi depunerea contestației la TAS. În acest contest, moldovenii speră ca decizia Comisiei de Licențiere să fie anulată, iar formația să primească drept de joc în Liga 1 pentru sezonul viitor.

Una dintre firmele lui Porumboiu a cerut insolvența SC Vaslui
Altfel, o altă mutare importantă a avut loc zilele trecute. Din informațiile obținute de ProSport, Comprest, firmă deținută de fostul patron Adrian Porumboiu, a cerut demararea procesului de insolvență a SC Vaslui.


84% din acțiunile SC Vaslui sunt deținute de Ciprian Damian, iar 16 % de Consiliul Local Vaslui


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×