Unul dintre cei mai tari puști pe care i-a avut Steaua îi face praf pe Becali&Co!** Marseille a venit după el, dar steliștii i-au ruinat cariera: l-au trimis la Prefab Modelu

Unul dintre cei mai tari puști pe care i-a avut Steaua îi face praf pe Becali&Co!** Marseille a venit după el, dar steliștii i-au ruinat cariera: l-au trimis la Prefab Modelu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Egalul cu Gaz Metan i-a fost fatal lui Ilie Stan. Printre jucătorii care au încurcat Steaua s-a aflat și unul care cunoștea bine Ghencea, dar și pe tehnician. Răzvan Avram a fost crescut la juniorii „roș-albaștrilor”, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători ai generației 1986.

N-a reușit însă să ajungă la prima echipă, din cauza unei grave accidentări, dar a fost promovat chiar de Ilie Stan, în Liga I, la Brănești. „Chiar îmi pare rău că a trebuit să plece după un meci cu noi, dar asta e viața. Mă bucuram pentru el că Steaua juca bine pentru că e un antrenor bun. Va face cu siguranță performanță în altă parte”, spune Avram, care e supărat că n-a primit șanse să joace la Steaua, deși era un junior de perspectivă.

„M-am simțit ciudat ca adversar în Ghencea. Am fost chemat și pe la prima echipă, dar m-am accidentat. Oricum juniorilor li se dau foarte puține șanse la Steaua. Câți juniori s-au promovat în ultimii 10 ani? Dacă ești talentat, te cheamă la prima echipă și te bagă 2-3 meciuri. Dacă nu dai 2-3 goluri nu mai ești bun. Nu are nimeni răbdare nici cu juniorii, nici cu antrenorii. Este o prostie că se cumpără doar jucători și nu se promovează. În ritmul ăsta n-o să facă performanță”, este de părere Avram.

Pe când era junior a avut ofertă de la Olympique Marseille, dar n-a fost lăsat să plece și a ajuns în cele din urmă la Prefab Modelu. „Au fost niște discuții, dar Steaua nu m-a lăsat să plec. Eram atunci un junior de perspectivă. Apoi m-am accidentat și am stat pe tușă un an jumate. Am fost împrumutat la Câmpina și apoi vândut la Prefab Modelu”, povestește mijlocașul Răzvan Avram.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…